Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat la televiziunea belgradeană TV Prva că atât timp cât va fi președinte nu va recunoaște independența Kosovo. „Cu siguranță până în aprilie 2022, când se vor organiza alegerile prezidențiale, Belgradul nu va recunoaște independența Kosovo” – a declarat Vučić, adăugând că SUA nu își vor modifica poziția față de statutul Kosovo, indiferent de ce administrație va fi la putere. „Este adevărat că își pierd răbdarea, dar Serbia reușește să reziste și să amâne decizia” – a declarat Vučić, adăugând că Serbia este un stat neutru din punct de vedere militar și nu va adera la NATO. „Consider că este cea mai bună poziție. Ne apărăm singuri țara, cerul și poporul și vom continua să ne comportăm astfel” – a declarat Vučić. În același interviu, Vučić a declarat că o eventuală modificare a Acordului de pace de la Dayton va fi decisă de cele trei popoare constitutive și cele două entități din Bosnia și Herțegovina. Vučić a declarat că pentru modificarea acordului este nevoie de consens și a subliniat că ideea privind crearea unui stat funcțional „presiunile merg în altă direcție”, în esență fiind vorba de „reducerea competențelor Republicii Srpska”. „Obiectivul este reducerea competențelor și atribuțiilor Republicii Srpska și nu ca BiH să fie un stat funcțional” – a comentat Vučić./rmihaj/ilapadat
(www.b92.net – 6 ianuarie)