Studiu privind vaccinarea anti-COVID, în rândul românilor

Peste 60% dintre români doresc să se vaccineze împotriva COVID – indică datele unui studiu realizat de Reveal Marketing Research. Principalele motive care stau la baza acestei decizii sunt teama de boală, dorinţa de a-i proteja pe ceilalţi şi pentru a putea reveni la activităţile normale. Nicoleta Stoian vine cu mai multe informaţii:
Reporter: 36% dintre cei care au participat la cercetare spun că se vor vaccina de îndată ce vor putea, iar 26% că o vor face, dar nu în acest an. Cei mai deschişi la vaccinare sunt seniorii pensionari şi maturii fără partener, în timp ce în special tinerii preferă să mai aştepte. Din punctul de vedere al educaţiei, aproximativ jumătate dintre cei care vor să se vaccineze au studii superioare, pe de altă parte, 38% dintre români refuză cu totul imunizarea. Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt persoane cu educaţie medie, femei şi membri ai familiilor tradiţionale. Principalele temeri legate de vaccinare se referă la posibilele reacţii adverse şi la testarea insuficientă. Studiul a fost realizat online în perioada 6-11 ianuarie pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1.011 persoane şi are o marjă de eroare de plus minus 3%. /lcoman

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 ianuarie