UZPR continuă „Săptămâna Presei Românești. Pagini luminoase de istorie” (III)

Luni, 18 ianuarie, de la ora 17:00, continuă seria episoadelor evenimentului online realizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – „Săptămâna Presei Românești. Pagini luminoase de istorie”.

Manifestare dedicată legăturii profunde dintre presă și cultură și importanței breslei jurnaliștilor pentru parcursul societății prin toate vremurile, Săptămâna Presei Românești prilejuiește, în episodul al III-lea, întâlnirea cu reperele jurnalismului de rezistență din anii comunismului, sinteză prezentată de cunoscutul jurnalist și scriitor Nicolae Băciuț, coordonator al Filialei Târgu Mureș a UZPR. De asemenea, va putea fi vizionată o producție care are în prim-plan presa tehnică și jurnalismul de știință, moment realizat de reputatul autor și ziarist Alexandru Mironov și de jurnalistul Cristian Român.

Seria de producții TV care alcătuiește „Săptămâna Presei Românești. Pagini luminoase de istorie” va continua zilnic, cu abordări din segmentele radio, TV, publicistică, film documentar,  în cadrul unor producții realizate și prezentate de unele dintre cele mai cunoscute personalități ale jurnalismului și culturii din România.

Evenimentul online poate fi vizionat pe pagina web www.uzp.org.ro.


Departamentul de Comunicare
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Bucureşti, Bd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, sector 1

Tel: 021 317.92.25/Fax: 021 313.06.72

e-mail: secretariat@uzp.org.ro

https://www.facebook.com/uniuneaziaristilorprofesionisti/

https://twitter.com/UniuneaZiarist

Acasă

RADOR – 18 ianuarie