Miercuri, 27 ianuarie, se împlinesc 265 de ani de la naşterea compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart, cel mai celebru copil minune menţionat de enciclopedia muzicii, devenit, peste ani, un artist cu o scriitură profundă, originală şi sensibilă, care a lăsat o moştenire unică istoriei muzicii universale, neegalată în frumusețe şi profunzime.
* * * * *
Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart pe numele avut la naştere, a venit pe lume la la Salzburg, în Austria, la 27 ianuarie 1756, fiind fiul lui Leopold Mozart (1719-1789), dirijor adjunct al orchestrei Curţii episcopale din Salzburg şi un excelent pedagog muzical, precum şi autorul unei remarcabile metode pentru studiul viorii, şi al Annei Maria Pertl (1720-1778).
Prenumele de Theophilus a fost apoi transformat în echivalentul german Gottlieb, care tradus în italiană era Amadeus (“cel iubit de Dumnezeu”) – nume pe care îl va adopta, mai târziu, în primul sejur pe care îl va petrece în Italia.
La doar patru ani, Mozart demonstra o înclinaţie muzicală uluitoare, luând, de la tatăl său, primele lecţii de clavecin.
Doar un an mai târziu, cel pe care părinţii îl alintau „Wolfi”, susţinea, la vioară şi clavecin, concerte întregi compuse de muzicianul austriac Georg Christoph Wagenseil şi va compune, la rându-i, câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. Toate acestea încă înainte de a şti să scrie.
Mozart era, altfel, un copil tare glumeţ şi jucăuş – îi plăcea să joace cărţi, biliard – şi se pricepea la scrimă şi echitaţie. Îi plăceau, de asemenea, şi animalele de companie (pisici, câini, păsări), poate tocmai fiindcă a avut un câine pe nume Pimperl (care în limba germană înseamnă „mic”). Şi, mai târziu, Mozart devenise pasionat de matematică şi, de aici, poate, legătura cu muzica, fiindcă în muzică întâlnim numere întregi, fracţii şi o mulţime de alte lucruri interesante, legate şi de matematică…
Micul Mozart avea o soră, pe nume Maria Anna Mozart, alintată „Nannerl”, pe care o iubea foarte mult şi alături de care cânta la pian, la patru mâini.
În noaptea Anului Nou 1761/1762, Mozart a susţinut un concert la Salzburg, auditoriul de circa două mii de oameni fiind pur şi simplu impresionat.
În ianuarie 1762, Leopold Mozart obţine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru „a arăta lumii acest miracol”, fiul său. Acest „turneu”, pe la marile curţi regale şi imperiale ale vremii, se va prelungi şi va dura nu mai puţin de nouă ani. Leopold va juca un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.
Mozart va realiza, aşadar, alături de tatăl său, numeroase turnee artistice. A întâlnit succesul, mai întâi la Viena – capitala mondială a muzicii clasice, unde a cântat la Curtea Imperială, în aplauzele Mariei-Antoaneta, viitoare regină a Franţei -, apoi la Bonn, Aachen, Bruxelles, şi, în fine, la Paris.
În anii 1763 şi 1764, în capitala Franţei, a cunoscut numeroşi muzicieni, precum Eckard, Le Grand, Hochbrucker şi Schobert, clavecinist şi compozitor al prinţului de Conti. Tot în perioada petrecută la Paris, el va compune primele lui opere, patru sonate pentru clavecin cu acompaniament de vioară.
La 10 aprilie 1764, familia Mozart a plecat către Londra, unde a fost primită la Casa Regală. Aici, carierei sale componistice i s-au adăugat şase sonate pentru clavecin şi vioară sau flaut şi două simfonii.
Au urmat sejururi mai scurte la Haga şi Amsterdam şi, în anul 1766, revenirea la Salzburg.
Doar pentru scurt timp, însă, fiindcă a urmat un an şi jumătate de călătorii în Italia, perioadă în care s-a aflat la Florenţa, Roma, Napoli şi din nou Roma, unde a fost primit la papa Clement al XlV-lea.
La 26 decembrie 1770, a avut loc premiera operei “Mitridate”, care a înregistrat un deosebit succes. Au urmat alte 30 de reprezentaţii, la Milano, în stagiunea 1770/1771.
În martie 1773, Mozart va părăsi definitiv Italia, momentul marcând încheierea perioadei turneelor artistice ale marelui compozitor austriac.
Între anii 1773-1781 a fost şef de orchestră la curtea noului arhiepiscop de Salzburg.
Casa Mozart din Viena
A fost însoţit, apoi, de tatăl său, la München, unde la 13 ianuarie 1775, la Salvatortheater, a avut loc premiera creaţiei sale “La Finta Giardiniera”.
Biografii săi remarcă faptul că, până în anul 1777, la vârsta de 22 de ani, Mozart compusese circa trei sute de lucrări, aproape jumătate din întreaga sa creaţie, în proximitatea acelui an apărându-i capodopere precum sonata pentru pian (“Durnitz”), o serenadă în re major şi cinci Concerte pentru vioară şi orchestră, precum şi o serenadă remarcabilă, “Haffner-serenade”, dedicată Elisabetei, fiica primarului Haffner din Salzburg.
În ianuarie 1777, finalizează extraordinarul Concert nr. 9 în mi bemol major KV 271, o lucrare definitorie pentru întreaga sa carieră.
A plecat, apoi, însoţit de mama sa, la Műnchen, Augsburg, Mannheim (unde s-a aflat timp de peste patru luni) şi Paris, unde va ajunge la 23 martie 1778.
A luat legătura cu Jean Le Gros, director al Concertelor spirituale şi cu Jean-Georges Noverre, maestru de balet al Operei, pentru care a scris două simfonii, respectiv baletul “Mici nimicuri”. Este perioada în care cariera sa capătă o nouă strălucire, adăugând o doză în plus de genialitate remarcabilei sale existenţe artistice.
În anii 1779-1780, Mozart va reveni la Salzburg, perioadă în care compune nu mai puţin de 73 de lucrări.
La 16 iulie 1782, avea loc, la Burgtheater, premiera creaţiei “Răpirea din serai”, o lucrare care va stârni reacţii dintre cele mai diverse. Opera avea să se cânte în nenumărate rânduri la Viena, Berlin, München, Mannheim, Bonn, şi Praga – unde a fost primită cu extrem de multă admiraţie.
În plan personal, trebuie spus că Mozart era destul de scund ca statură, era slăbuţ, însă era mereu vesel şi foarte sârguincios când era vorba de muzică.
La 4 august 1782, se căsătoreşte, la Catedrala Sf. Ștefan din Viena, cu scriitoarea şi cântăreaţa de operă Constanze (sau Konstanze) Weber, care era verișoara compozitorului Carl Maria von Weber, însă istoria relaţiei dintre cei doi este presărată cu amănunte interesante: Mozart și Constanze Weber s-au întâlnit, pentru prima dată, în anul 1777, la Mannheim, însă Mozart și-a manifestat la început interesul pentru sora acesteia, Aloysia. În anul 1781, Mozart a reîntâlnit familia Weber la Viena, iar atunci Aloysia era deja căsătorită. Mozart a trăit o perioadă alături de familia Weber, însă s-a îndepărtat de aceasta din cauza zvonurilor despre o posibilă relație a celor doi. În cele din urmă, Mozart avea să se căsătorească cu Constanze, ce doi având șase copii, născuţi în aproape 9 ani, însă doar doi dintre aceştia vor supravieţui anilor copilăriei.
În cariera artistică a lui Mozart a urmat “Nunta lui Figaro”, audiată, în premieră, la Burgtheater, în mai 1786, cu reprezentaţii la Viena şi Praga, şi cu un succes remarcabil.
La 29 octombrie 1787, avea loc, la Praga, premiera operei “Don Giovanni”, aceasta fiind urmată de alte şi alte capodopere, printre care “Flautul fermecat”, cu premiera la Viena la 30 septembrie 1791, ultima creaţie notabilă a artistului.
Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart s-a degradat progresiv.
În plin elan creator, într-o perioadă în care se bucura de o apreciere deosebită, Mozart moare, la 5 decembrie 1791, la doar 35 de ani, la Viena, din cauza febrei reumatismale recurente şi a complicaţiilor renale date de aceasta. În ultimele clipe ale vieţii, fusese vegheat de sora soției lui, iar cea din urmă părăsise casa la câteva ore după moartea lui, „din prea multă durere”, și avea să locuiască la prieteni următoarele zile. Nu va veghea trupul neînsufleţit al soţului ei în biserică, şi nu îl va însoţi pe ultimul drum.
Momentul funebru nu a beneficiat de nicio publicitate – ceremoniile fiind plătite de Baronul Van Swieten, care alesese o înmormântare de rangul trei -, înmormântarea fiind modestă, având alături doar câţiva apropiaţi, iar trupul neînsufleţit a fost aruncat la groapa comună.
Sigur că acest şir de întâmplări au făcut obiectul unor speculaţii, fiind invocată iclusiv o posibilă otrăvire a sa, pusă la cale de rivalii lui, unul din numele invocate în acest sens fiind cel al lui Antonio Salieri – compozitor și dirijor, maestru al Capelei Imperiale din Viena, rival al lui Mozart și îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt, unul dintre cei mai importanți muzicieni ai timpului său…
În anul 1862, Ludwig von Köchel, jurist austriac, a elaborat Catalogul Köchel, adică sistematizarea cronologică a tuturor compozițiilor lui Wolfgang Amadeus Mozart, publicat sub titlul oricinal „Chronologisch-thematisches Verzeichnis sämmtlicher Tonwerke W. A. Mozarts.” Compoziţiile lui Mozart vor fi numerotate aici cu mențiunea KV (Köchel-Verzeichnis = catalogul Köchel).
Din cele 626 de compoziţii realizate, Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter, 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.
În muzica de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, triouri pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul „O glumă muzicală” etc.
Mozart a fost autorul a 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, „Răpirea din Serai”, „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Cosi fan tutte”, „Flautul fermecat”.
Mai sunt catalogate 19 mise, cantate, motete pentru soprană și orchestră, oratoriul „Die Schuldigkeit des ersten Gebots” și, în fine, Recviemul în re minor…
Întreaga sa operă a fost popularizată în numeroase turnee, care au totalizat în jur de 3720 de zile, conform biografilor săi, ceea ce înseamnă mai mult de zece ani, din scurta sa existenţă de 35 de ani.
Recviemul din anul 1791 este ultima compoziție a lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791). Deși doar aproximativ două treimi din lucrare au fost scrise de el și în pofida faptului că nu este singurul recviem compus de Mozart, Recviemul în re minor, cu numărul KV 626 în catalogul Köchel al lucrărilor mozartiene, este una dintre operele sale cele mai cunoscute și apreciate. Mozart a murit în timpul compunerii, însă pentru că era o operă comisionată, Recviemul a fost terminat de fostul său elev Franz Xaver Süssmayr. Circumstanțele neobișnuite ale elaborãrii compoziției și legătura temporală cu moartea prematură a compozitorului au dus la crearea unei serii de mituri în jurul recviemului.
După moartea lui Wolfgang Amadeus Mozart, Constanze a avut dificultăți semnificative în creșterea celor doi copii rămași în viață, Karl Thomas Mozart şi Franz Xaver Wolfgang Mozart.
Soția lui, „preabuna, preaiubita lui soție”, cum o numea în scrisorile sale, nu i-a căutat mormântul timp de șaptesprezece ani, iar la câteva săptămâni după dispariția lui deja purta corespondență cu câțiva mari editori pentru a-i vinde manuscrisele.
Pentru a se întreţine, ea a vândut, în cele din urmă, în anul 1800, autografe şi partituri rămase de la Mozart, inclusiv Recviemul neterminat, editorului Johann Anton André.
În anul 1809, Constanze s-a căsătorit cu Georg Nikolaus von Nissen, un diplomat și scriitor danez, cu care a trăit, între anii 1810 şi 1820 la Copenhaga, apoi călătorind prin Europa, în special în Germania și Italia. Ei se vor stabili la Salzburg în anul 1824, adunând, în toţi aceşti ani, informaţii suficiente pentru a redacta o biografie a lui W. A. Mozart, pe care Constanze o va publica în anul 1828, la doi ani după moartea celui de-al doilea soț.
Bunuri ale ilustrului compozitor austriac, valorează acum sume absolut fabuloase.
Astfel, spre exemplu, în octombrie 2015, o scrisoare concepută de Wolfgang Amadeus Mozart pentru un prieten austriac, botanist de renume, a fost vândută în SUA pentru suma de 217.000 de dolari. În misiva de o pagină, scrisă în limba germană şi nedatată – dar scrisă probabil în iulie sau în august 1786 -, Mozart îi cerea prietenului său Nikolaus Joseph von Jacquin să îi restituie trei partituri prin curier.
În noiembrie 2017, o … cataramă de pantof care i-a aparţinut lui Mozart, păstrată din generaţie în generaţie de familia cizmarului faimosului compozitor, a fost vândută la licitaţie pentru suma de 12.500 de euro. Valoarea tranzacţiei a fost cu mult peste estimările realizate de casa de licitaţii Dorotheum, care erau cuprinse între 2.000 şi 4.000 de euro.
În noiembrie 2019, un manuscris cu două menuete compuse de Wolfgang Amadeus Mozart la vârsta de 16 ani, în 1772, a fost vândut pentru 372.500 de euro la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s la Paris. Manuscrisul a făcut parte din colecţia scriitorului Stefan Zweig şi era estimat la o sumă cuprinsă între 150.000 şi 200.000 de euro. Manuscrisul, care nu a fost niciodată publicat, conţine câteva corecturi şi modificări minore, dintre care una sau două i-ar putea aparţine tatălui compozitorului, Leopold Mozart.
Tot în noiembrie 2019, un tablou care îl înfățișează pe compozitorul Wolfgang Amadeus Mozart la vârsta de 13 ani – unul din cele doar cinci tablouri care îl portretizează pe compozitor – a fost vândut, la o licitație Christie’s din Paris, pentru 4 milioane de euro. Mozart era imortalizat în Italia, în ianuarie 1770, cântând la clavecin, în timp ce se afla într-un turneu. Cel mai probabil, tabloul a fost pictat de maestrul veronez Giambettino Cignaroli. Portretul a ajuns la Christie’s din colecția lui Alfred Cortot, pianist și dirijor franco-elvețian şi era estimat la o sumă cuprinsă doar între 800.000 şi 1,2 milioane de euro.
