Motto: „Artele sunt, din acest punct de vedere, o binecuvântare: imită dragostea şi dau voie inimii să creadă că iubeşte fără să ceară nimic în schimb, ceea ce e singurul mod de a iubi pentru totdeauna.” – Martha Bibescu în „Catherine-Paris”, Echnocțiul cusătoreselor
Joi, 28 ianuarie, se împlinesc 135 de ani de la naşterea Marthei Bibescu, om politic, romancieră, poetă, eseistă și memorialistă de expresie română și franceză. Prinţesa Martha Bibescu a fost una din cele mai remarcabile personalităţi ale aristocraţiei europene a secolului al XX-lea, distingându-se prin frumuseţe şi inteligenţă, dar şi ca gazdă ospitalieră a fastuoaselor reuniuni ale elitelor de la Palatul Mogoşoaia, „casa sufletului său”.
* * * * *
Martha Lucia Lahovary, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 28 ianuarie 1886, la Bucureşti, fiind cel de-al treilea copil (alături de Madeleine, născută în 1893 și Marguerite, născută în 1897) al lui Ion Lahovary – avocat şi diplomat cu descendenţă grecească, fost ministru plenipotenţiar al României la Paris, fost ministru de externe şi preşedinte al Senatului – şi al Smarandei Mavrocordat – descendentă a ramurii domnitorului moldovean Constantin Mavrocordat. Tradiția politică, diplomatică și culturală a ilustrei sale familii avea să–şi pună amprenta şi asupra personalităţii sale.
Tragedia pierderii timpurii a fratelui ei mai mare, George, îi va afecta viața, mai ales prin prisma șocului suferit de către mama sa, care nu a fost consolată după pierderea unicului ei fiu.
Martha a suferit din pricina relaţiei defectuoase cu mama sa, deoarece aceasta şi-ar fi dorit doar fii, nu şi fiice.
Ghislain de Diesbach, biograf şi eseist francez, a surprins, peste ani, poate cel mai exact, această stare de fapt: „Prea creștină pentru a-l ataca pe Dumnezeu, a păstrat o ranchiună tainică fiicelor ei, pentru faptul de a trăi şi a deveni frumoase atunci când fratele lor nu mai era decât o umbră în regatul morților”.
În copilărie, Martha a fost educată cu ajutorul profesorilor particulari şi al guvernantelor, conform uzanţelor vremii, apoi şi-a continuat pregătirea la o mănăstire din Belgia.
La vârsta de 17 ani s-a logodit, iar în anul 1905, la nici 19 ani, s-a căsătorit – cu dispensă de la Vatican – Martha fiind catolică – cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul care a abdicat la 1848, devenind prințesa Martha Bibescu.
Ea intra astfel într-o familie princiară care i-a cuprins pe Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Anna de Noailles și Elena Văcărescu, dar şi rude franceze descendente direct din familia împăratului Napoleon Bonaparte.
Despre momentul căsătoriei, prinţesa avea să declare, peste ani: „Pe atunci îmi ascundeam vârsta și asta din considerente contrarii celor ce provoacă îndeobște asemenea minciuni. Căsătoria mea, de o precocitate care din secolul al XVIII-lea -nu-și mai găsea locul în moravurile societății franceze, făcea mistificarea lesnicioasă: eram luată drept o fetișcană“.
Tot despre acest moment al vieţii, Martha Bibescu spunea, fără nciun fel de pudoare: „A da o virgină pe mâna unui barbat este ca şi când ai da un Stradivarius pe mâna unei maimuţe”.
La câteva luni după căsătorie, Martha Bibescu naşte o fiică, Valentina, un moment care nu a reprezentat pentru tânăra mamă o bucurie deosebită.
În primii ani de viaţă, micuţa Valentina, avea parte de prezenţa mamei doar din datorie, cea care se ocupa de creşterea ei fiind bona familiei. Relaţia dintre mamă şi fiică avea să se îndrepte abia când Valentina devenea adolescentă.
În schimb, deşi era mult mai puţin timp în viaţa ei, Valentina îşi adora tatăl, care nutrea pentru ea sentimente de dragoste fără limite.
Din nefericire, mariajul Marthei avea să se dovedească, la scurt timp, „o asociere netemeinică”, ambii soţi aflându-se în căutarea fericirii în afara căsătoriei lor, asta în condiţiile în care soţii păstrau totuşi o ciudată legătură de afecţiune.
Însă, prin noile legături de rudenie, Martha Bibescu a intrat în contact direct cu literatura franceză, în timp ce statutul de diplomat al soţului său i-a facilitat cunoaşterea unor noi culturi.
Vizitează alături de soţul său, Egiptul, apoi, George Valentin Bibescu primește o însărcinare diplomatică în Persia, unde se va afla alături de soţia sa.
În urma acestor călătorii, Martha Bibescu dă viaţă, în anul 1908, primei sale cărţi, „Les Huit Paradis”/”Cele opt raiuri”, volum care avea să fie premiat de Academia Franceză şi care o propulsa pe prinţesă în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii. În vreme ce soţul ei îşi căuta fericirea în braţele altor femei, prinţesa Martha şi-a găsit, astfel, împlinirea în scris.
Era doar prima apariţie editorială a prinţesei, dintr-o serie de aproape 40 de lucrări impresionante, care cuprinde note de călătorie, romane autobiografice sau istorice, evocări ale unor personalități, versuri, proză, eseuri, corespondență şi o serie de biografii istorice, unele dintre acestea fiind semnate cu pseudonimul Lucile Decaux.
În anul 1909, prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei, se îndrăgosteşte de Martha. Atât de mult încât îi scrie lui George Valentin Bibescu, soţul Marthei, cerându-i privilegiul de a coresponda cu soţia lui, “cea mai frumoasă şi mai inteligentă femeie din România”.
A urmat un moment special, în care Martha Bibescu se îndrăgosteşte de Charles Louis de Beauvau Craon, descendentul unei vechi familii aristocrate, unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei la acea vreme. Sentimentele erau puternice şi reciproce, iar Martha s-a confruntat cu impulsul de a divorţa. Martha a decis că e nevoie de o perioadă de reflecţie, şi se retrage la o mănăstire din Alger, la finalul căreia decide că divorţul nu este o soluţie.
Martha avea să declare, peste ani: „de ceea ce atât de mulţi dintre prieteni au ştiut dintotdeauna, că el, Charles Louis, a fost adevărata mea dragoste şi că nici el nu s-a împăcat vreodată cu ideea că m-a pierdut.”
În anul 1911, Maria-Nicole Darvari a vândut Palatul Mogoşoaia vărului ei George Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă soției sale, Martha, care avea să se ocupe cu renovarea palatului începând cu anul 1912. Însăşi Regina Maria a fost prima persoană care a semnat în cartea de onoare a vizitatorilor palatului.
Tot în anul 1912, Martha Bibescu publică biografia istorică „Alexandru Asiaticul”, iar în perioada Primului Război Mondial, prinţesa a condus un spital din Bucureşti, în care erau îngrijite victime ale războiului.
În septembrie 1915, colonelul Thompson, atașatul militar al Marii Britanii la București şi amant al său, a ascuns în castelul de la Posada al Marthei Bibescu documente secrete ale ambasadei, însă după doar zece zile un incendiu pus de serviciile secrete ale Puterilor Centrale distruge castelul. Momentul a făcut ca la adresa ei să fie lansate grave acuzaţii de spionaj.
Pe de altă parte, prinţesa Bibescu a dat dovadă de un curaj imens şi de o generozitate aparte, fiindcă a rămas în Bucureşti, în timp ce, în noiembrie 1916, autorităţile şi majoritatea cunoştinţelor sale se refugiau la Iaşi, apoi, nu doar că a îngrijit bolnavi şi a încercat să le însenineze ultimele clipe ale vieţii, dar i-a şi ajutat material pe unii şi a eliberat mai mulţi prizonieri români, graţie inteligenţei şi diplomaţiei sale.
Informaţiile furnizate de ea Curţii de la Iaşi au fost extrem de folositoare regelui şi guvernului de uniune naţională, însă i-au atras nu de puţine ori ostilitatea administraţiei de ocupaţie.
La 8 decembrie 1916, aflată la reşedinţa sa de la Posada, primeşte vestea că Palatul Mogoşoaia a fost jefuit, pagubele au fost foarte mari, mobilierul a fost distrus, iar picturile au fost arse.
După ce a fost acuzată de colaborarea cu trupele germane, se exilează pentru o perioadă la Londra.
În anul 1920, reia lucrările de renovare la Mogoşoaia, iar în anii care au urmat, ea a publicat volumele „Isvoru, Le Pays de Saules”/”Izvor, țara sălciilor”, în 1923 (pentru care primeşte, pentru a doua oară, Premiul Academiei Franceze), „Le perroquet vert”/”Papagalul verde”, în 1924, şi „Catherine-Paris” în 1927. Martha Bibescu a investit toţi banii obţinuţi din vânzarea cărţilor pentru a readuce la viaţă locul său atât de drag, Palatul Mogoşoaia, un loc în care îşi va demonstra simţul puternic pentru lux şi rafinament.
În anul 1927, Palatul Mogoşoaia a fost reinaugurat, iar de-a lungul timpului, aici au sosit în vizită, printre alţii, August von Mackensen, Charles de Gaulle, Marcel Proust, Nicolae Iorga, Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, Regele Carol I al României, Regina Maria a României, Regele Ferdinand I al României sau Winston Churchill.
În 1928, Martha Bibescu piblică volumul de memorialistică „La bal cu Marcel Proust”, iar în 1936 publică biografia istorică „O dragoste tandră a lui Napoleon: Maria Walewska”.
Spre finalul perioadei interbelice, mulţi dintre apropiaţii ei mor sau se sinucid, iar soţul ei se îmbolnăveşte, ea preferând să-l îngrijească în ultimele luni de viaţă, această perioadă dezvăluind devotamentul ei faţă de familie şi dragostea aparte pe care i-o purta soţului ei.
În anul 1941, soţul ei se stingea din viaţă, iar după acest moment dureros, prinţesa i-ar fi mărturisit abatelui Mugnier, confidentului ei: „Părinte, n-am încetat niciodată să-l iubesc pe George. Viaţa ne-a învăţat că adevărata dragoste nu urmează decât după multe mistere, după o ucenicie răbdătoare, tandră şi dureroasă”.
În anii celui de – Al Doilea Război Mondial, Palatul Mogoşoaia a fost loc de întâlnire al diplomaților aliați, fiind, pentru câteva luni, închiriat legației elvețiene din România. Războiul a surprins-o pe prinţesă angajată civic în lupta împotriva pericolului reprezentat de Rusia stalinistă.
După 6 martie 1945, moșia de la Mogoşoaia a luată forțat de guvernul comunist, Martha Bibescu obținând de la autorități declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai deținea, în acte.
În septembrie 1945, prințesa a plecat însă definitiv din țară – mai întâi în Anglia, apoi în Franţa – , alegând să protesteze astfel faţă de cursul politicii româneşti, lăsând palatul fiicei sale Valentina și soțului ei, Dimitrie Ghika-Comănești. În anul 1949, palatul a fost naționalizat, Valentina și Dimitrie fiind arestați.
Era perioada în care Casa Dior, a cărei reclamă vie fusese timp de decenii, realiza pentru ea haine speciale, ca nişte fastuoase tunici, lungi până în pământ.
A urmat publicarea volumelor „Povestea unei prietenii: corespondenţa mea cu abatele Mugnier” (1951, 1955 şi 1957).
În anii care au urmat, Palatul Mogoşoaia a fost din nou devastat, colecțiile de artă au fost furate, iar în 1957, a devenit sediul secției feudale a Muzeului Național de Artă.
În anii de după război, Martha Bibescu a cultivat contacte personale cu mari personalităţi ale vremii, cum ar fi lordul Thomson, René Jouvenel sau prinţul moştenitor german, prin intermediul cărora a sperat să poată influenţa adoptarea unor decizii favorabile pentru România.
În anul 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă, iar în anul 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles.
În anul 1962, primeşte Legiunea de Onoare a statului francez, iar în anul 1963, este desemnată consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească, un act de recunoaştere publică a eforturilor ei de necontestat pentru ţara sa natală. Unii cred că generalul francez a fost o altă mare iubire a ei, însă realitatea era că preşedintele francez a priceput, se pare, cel mai bine, cine era cu adevărat Martha Bibescu. De Gaulle i-a scris Marthei: “Pentru mine, dumneavoastră sunteţi personificarea Europei.”
Au urmat ultimele ei apariţii editoriale, „Le Confesseur et les poètes”/”Confesorul și poeții”, în 1970, şi „Échanges avec Paul Claudel”/”Corespondența cu Paul Claudel”, în 1972.
Martha Bibescu a murit la 28 noiembrie 1973, la vârsta de 87 de ani, fiind înmormântată la cimitirul Père Lachaise din Paris. Pe piatra ei funerară se află inscripţia: „Marthe Bibesco, ecrivain français“…
Fotografii din arhiva personală realizate la Palatul Mogoşoaia, iulie 2018
