Expoziţia itinerantă „Aurul şi argintul antic al României” ajunge la Cluj (proiect al Muzeului Naţional de Istorie a României Bucureşti), după ce a fost deja prezentată la Bucureşti, Timişoara, Oradea, Satu Mare şi Sibiu. Muzeul Naţional de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară, prezintă 1.004 piese arheologice din metale preţioase descoperite pe teritoriul României, acoperind o perioadă istorică de peste 6000 de ani, cuprinsă între Eneolitic şi Antichitatea Târzie. De la podoabe la însemne de prestigiu sau ale sacralităţii, piesele ilustrează ,,multiplele faţete îmbrăcate” de metalele preţioase. Extraordinara bogăţie a spaţiului intracarpatic în artefacte lucrate din aur şi argint a fost adesea subliniată de specialişti şi apreciată de public, iar numărul impresionant de astfel de piese este cu greu egalat de un alt spaţiu european. Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei contribuie cu 20 de piese de excepţie, dintre care se remarcă inventarul funerar al unei ,,prinţese’’ gepide, descoperit în 2007, cu ocazia construirii centrului comercial Polus-Center din comuna Floreşti. La Cluj, expoziţia va fi găzduită de către Muzeul de Artă Cluj, iar vernisajul de miercuri, 4 februarie, se va desfăşura în prezenţa excelenţei sale, domnul Ioan Vulpescu, ministrul culturii. Expoziţia poate fi vizitată de publicul larg până în 22 martie, precizează comunicatul de presă care anunţă evenimentul.
RADOR (4 februarie)