Denisa vă roagă din toată inima ei să îi întindeți o mână de ajutor.

Bună ziua,

O tânără foarte frumoasă e chinuită de o boală foarte urâtă. Denisa Coștiug suferă de hipercifoză dorsală, o afecțiune care îi afectează coloana vertebrală, rotunjindu-i spatele și proiectându-i gâtul în față.

Dincolo de a fi doar o chestiune de aspect, diagnosticul a venit cu nenumărate dureri, limitări, greutăți și multă, multă suferință sufletească.

La doar 21 de ani, Denisa a fost purtată pe drumuri grele și obositoare pe la diferiți medici de specialitate din țară, care i-au recomandat kinetoterapie și purtarea unui corset special. Din păcate, rezultatele nu au fost cele așteptate, așa că acum are nevoie de o operație.

Intervenția chirurgicală care îi poate corecta postura fetei și ușura imensa povară costă 16.000€, mult peste posibilitățile familiei Coștiug, dar nu și pentru noi, dacă donăm fiecare cât poate. Deja s-au strâns 1.000€, iar împreună am reușit, de-a lungul timpului, să salvăm copii, tineri și adulți care aveau nevoie de zeci de mii de euro!

Denisa vă roagă din toată inima ei să îi întindeți o mână de ajutor printr-o donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă”. Fiecare bănuț o duce mai aproape de o viață normală, de dreptul de a merge cu capul sus, de a păși cu încredere și cu entuziasm tineresc, departe de dureri, de limitări, de suferință.

Împreună, putem fi scăparea Denisei din ghearele bolii care amenință să-i îngenuncheze viitorul. Donează și tu!

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați  la detalii plată/mențiune-DENISA COSTIUG