Deficitul bugetar al României în acest an este încă prea mare, a spus prim-ministrul Florin Cîțu, după ce reducerea cheltuielilor s-a dovedit a fi mai dificilă decât se preconizase. După săptămâni de întârzieri, cabinetul de la București a elaborat un proiect de buget cu un deficit de 7,16% din PIB pe anul acesta, urmat de o reducere la 5,84% în 2022, a declarat Cîțu într-o conferință de presă, miercuri, la București.
Cheltuielile publice vor crește cu 5%, mai puțin decât în anii precedenți, mai mulți bani mergând în investiții. Se estimează că veniturile (bugetare) vor crește cu 13%, deoarece guvernul se așteaptă ca digitalizarea administrației să îmbunătățească colectarea impozitelor, potrivit lui Cîțu. Salariile angajaților din sectorul de stat sunt înghețate anul acesta, pentru a se economisi bani.
„Nu putem vorbi de austeritate, deoarece avem un deficit de 7%, adică foarte mare”, a spus Cîțu. „A apăsa prea tare pe frână nu este o soluție, deoarece economia are o creștere sub potențial, dar nu putem continua să fim oaia neagră a Europei.”czaharia
BLOOMBERG (SUA), 10 februarie 2021
Autor: Andra Timu, Irina Vilcu
https://www.bloomberg.com/news/articles/2021-02-10/romanian-premier-says-2021-draft-budget-gap-is-still-high/