Serbia este ţara europeană cu cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID-19, în ciuda faptului că nu este membru al Uniunii Europene. Premierul sârb, Ana Brnabić, a declarat pentru CNN că negocierea directă între statul sârb şi producătorii de vaccinuri au sprijinit procesul accelerat de vaccinare. Procurarea rapidă de vaccinuri şi decizia guvernului sârb de a se trece la digitalizare au determinat succesul vaccinărilor în Serbia, a mai spus premierul Ana Brnabić pentru CNN. „Foarte devreme am luat decizia în Serbia de a considera prioritate naţională achiziţionarea de vaccinuri şi am decis să negociem direct cu producătorii. Am fost una din primele ţări din lume care am semnat contract cu Pfizer şi am fost a doua ţară europeană care a primit vaccinuri Pfizer. Pe de altă parte, decizia guvernului de adoptare a tehnologiei digitale a făcut mult accesibil întregul proces de imunizare a populaţiei, l-a făcut mai transparent şi mai uşor de gestionat”, a declarat Ana Brnabić./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 11 februarie)