Calendarul evenimentelor, 15 februarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* ora 13:00 – Şedinţa Biroului permanent  şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plen  (la sediul Senatului și online)

* Lucrări în Comisiile permanente

* ora 10:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001

 

– Camera Deputaţilor

* ora 13:30 (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent şi Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 (prezență fizică și online) – Şedinţa în plen

* ora 17:00 – până la încheierea dezbaterii moțiunii simple: Dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 109 deputaţi (MS 1/2021). PSD a depus, miercurea trecută, în plenul Camerei, moţiunea simplă intitulată “Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, semnată de 109 deputaţi social-democraţi.

În moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut „atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani”.

* la finalizarea dezbaterii moțiunii simple – Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului

* ora 17:00 – Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, este invitat la „Ora Guvernului”, în plenul Camerei Deputaţilor

 

-Uniunea Europeană

* Europarlamentarii Siegfried Mureşan (PPE) şi Draşoş Pâslaru (Renew Europe) participă la conferinţa de presă online cu tema   „Mecanismul de redresare şi rezilienţă” – ora 10:00.

Parlamentul European a votat, săptămâna trecută, forma finală a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, conceput pentru a ajuta ţările UE să facă faţă efectelor pandemiei de COVID-19. Cu 672,5 miliarde de euro sub formă de granturi şi împrumuturi disponibile pentru finanţarea măsurilor naţionale care atenuează consecinţele economice şi sociale ale pandemiei, Mecanismul de redresare şi rezilienţă este cel mai important element constitutiv al pachetului de redresare

 

– Ministere

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 600 de milioane de lei

* Agenda de lucru a MAE :

  • Intervenţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul evenimentului de lansare a Declaraţiei împotriva utilizării detenţiei arbitrare în relaţiile dintre state, iniţiată de către Canada – în sistem videoconferinţă

 

– Apărare, Interne

* În perioada 15 februarie – 17 aprilie, are loc o nouă sesiune de admitere în școlile postliceale din Ministerul Afacerilor Interne, în 6 unități de învățământ, și anume Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești. Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare pot depune cererea de înscriere în perioada 15 februarie – 28 februarie, în funcție de specializarea aleasă – poliție, poliție de frontieră, jandarmerie, pompieri, maistru militar

* Alba – Iulia: Începe înscrierea candidaţilor pentru participarea la concursurile de admitere în şcolile de agenţi de poliţie (15 – 28 feb.), zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica, între orele 10:00-14:00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba din municipiul Alba Iulia, strada Ion I C Brătianu, nr. 1B, jud. Alba, la Serviciul Resurse Umane. Detalii pot fi obţinute de pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, la secţiunea ‘carieră’

* Baia Mare: Jandarmeria Maramureş recrutează tineri pentru şcolile militare de subofiţeri; cererile de înscriere se depun în perioada 15 – 28 februarie, la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, Bulevardul Unirii nr.34

 

-Partide

* Şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal; declaraţii la final – ora 10:00, Camera Deputaţilor, sala grupului PNL, etaj 2

* Şedinţa Biroului Politic Naţional al Partidului Social Democrat – ora 10:00, la sediul central al PSD, Șos. Kiseleff nr. 10

*Oradea: Conferinţă de presă organizată la PSD Bihor – ora 10:00

 

 -Culte, Biserică

* Membrii Comunităţii Declic înmânează către reprezentanţii Bisericii Române petiţia “Modificaţi ritualul botezului prin scufundarea pruncului în cristelniţă!” – ora 10:00, la sediul Patriarhiei Române, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25

 

-Ambasade

* Iași: Ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, efectuează o vizită în oraș (15 – 16 feb.). Prgogramul zilei:

  • întâlnire cu primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, şi întrevederi cu reprezentaţi ai mediului universitar, cultural şi ai societăţii civile

 

-Administraţie

* Constanța: Conferinţă de presă organizată de Primăria Municipiului Constanţa, alături de Animal Society cu tema – lansarea proiectului „Efort comun pentru un viitor mai bun” – ora 13:00, în sala “Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa

*Timișoara: Şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Timiş – ora 10:00

 

– Sindicate, Patronate

* CNS Cartel ALFA organizează acțiuni de protest în perioada 14 ianuarie – 28 februarie, sub sloganul „Muncă decentă – justiție socială – dialog social”. Din program:

  • Manifestațiile continuă până la sfârșitul lunii februarie cu acțiuni zilnice de pichetare la nivelul prefecturilor județene, în cascadă, și a sediului Ministerului Finanțelor Publice

*Federaţia Sanitas pichetează Ministerul Finanţelor (ora 14:30) şi Parlamentul (ora 15:30)

 

– Economic

* Sediul Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice se mută din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti în strada Caransebeş nr. 1, sector 1. Accesul în noul sediu se va realiza începând de astăzi, 15 februarie

* RFI România organizează în colaborare cu Clubul Fermierilor Români, dezbaterea „Agricultura românească într-o Europă mai verde. Puncte forte puncte slabe”. Evenimentul face parte dintr-o serie de webinarii pe teme privind politicile agricole românești și europene – între orele 11:00 și 13:00, prin intermediul platformei Zoom. Link-ul de conectare este https://zoom.us/meeting/register/tJcvdOCgrz8oGtzwSdt9ROgFn0NZDossQD91

* Biofarm şi Transelectrica anunţă rezultatele financiare aferente anului 2020

* Banca Naţională prezintă balanţa de plăţi şi datoria externă – decembrie 2020

* Sunt prezentate rezultatele înregistrate de SIF Transilvania în 2020

* Institutul Național de Statistică prezintă date despre:

  • cifra de afaceri în comerţ şi servicii prestate în principal populaţiei în decembrie 2020
  • lucrările de construcţii în luna decembrie 2020

 

– Medicină, Sănătate

* Începe imunizarea populaţiei cu vaccinul AstraZeneca

* Asociația VAR Cultural, reprezentată de artistul vizual Andu Dumitrescu lansează proiectul socio-cultural „Amprenta sunetului” adresat preadolescenților și adolescenților  hipoacuzici – purtători de implant cohlear/proteze auditive. Gândite și create pentru un număr de 24 de participanţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani de pa întreg teritoriul României, atelierele se vor desfășura în intervalul 15 februarie – 31 mai. Proiectul finanţat de MOL România, cu sprijinul Fundaţiei Pentru Comunitate prin programul MOL Pentru Sănătatea Copiilor – are ca scop principal valorificarea realităților acestei comunități prin intermediul atelierelor online gratuite bazate pe tehnici de terapie prin joc, dramaterapie și arte vizuale. „Amprenta sunetului” se va concretiza printr-un film de mediu metraj creat de participanţi, alături de şi împreună cu profesionişti în/din domeniu, fiind distribuit şi promovat în mediul online, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional

 

– Învățământ, Cercetare

* Cluj-Napoca: Profesori Fericiți pentru România și Finnish Teacher Training Centre Sibiu organizează, în luna februarie, cea de-a doua ediție a Lunii Stării de Bine a Profesorului, un program prin care se promovează beneficiile stării de bine a profesorilor, în clasă și în afara ei, pentru că sănătatea emoțională și socială a profesorului are un impact pozitiv în comportamentul și succesul școlar al elevilor. Acestei inițiative s-au alăturat 10 școli private din țară: Transylvania College (Cluj-Napoca), Școala Gimnazială Româno-Finlandeză (București), Avenor College (București), Școala Prems (Brașov), Școala Internațională Paradis (Iași), Școala Internațională (Baia Mare), Școală Româno-Britanică (Craiova), Școala Petre Ispirescu (Constanța), Școala Babel (Timișoara) și Școala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI (Sibiu). Din program:

  • ora 15:00 – Webinarul Neuroștiințe și Starea de bine va trata, din punct de vedere al chimiei și biologiei, modul în care starea de bine influențează capacitățile fiziologice ale creierului. Invitata Elenei Lotrean, fondatoarea Finnish Teacher Training Center, la acest webinar este Laura Popa, care va împărtăși participanților din experiența sa de profesor, mentor, director și formator. Acest webinar va fi distribuit live pe pagina Finnish Teacher Training Centre, iar înscrierea se va face pe site-ul teachertraining.ro (în secțiunea de calendar)

 

– Cultură

* Vernisajul unei expoziţii organizate cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Grupului de la Vişegrad – ora 12:00, la sediul Ambasadei Republicii Polone la Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 23, sector 1

* România/ Republica Moldova: În perioada 7 – 22 februarie, la iniţiativa Ralucăi Rădulescu (traducătoare), în cele 16 teatre partenere (15 din România şi unul din Republica Moldova) va avea loc câte un spectacol-lectură difuzat online sau jucat live, cu public în sală, în semn de solidaritate cu mişcarea teatrală şi cu cetăţenii din Belarus, în cadrul proiectului internaţional „Belarus(ia) Worldwide Reading Project”. Din program:

  • Sfântu Gheorghe: Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe prezintă spectacolul „Insultați. Belarus(ia)”, dramă de Andrei Kureicik. Regia: Delia Dușa. Traducerea: Raluca Rădulescu – ora 19:00, Cinema Arta, Sala Chaplin

 

– Sport

* Are loc tragerea la sorţi a meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal – ora 10:30, la Casa Fotbalului

* Meciuri din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal:

‣ Botoşani

  • AFC Botoşani – CS Gaz Metan Mediaş – ora 17:30, la Stadionul Municipal

‣ Cluj-Napoca

  • FC CFR 1907 Cluj – FC Voluntari – ora 20:30, la Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”

* „Țările de Jos:Naţionala masculină de polo pe apă a României participă la turneul preolimpic de la Rotterdam (14-21 feb.)

  • România – Rusia – ora 14:00

 

– Diverse

* Concurs internaţional de vinuri online, primul de acest fel, alături de Adrian şi Cătălin Păduraru; o călătorie în casa lui Alexandru Vlahuţă (1858 – 1919) prin expoziţia memorială ce cuprinde mobilier original şi obiecte personale ale familiei Vlahuţă, precum şi fotografii, scrisori şi cărţi care dezvăluie aspecte semnificative din viaţa şi creaţia scriitorului;i prezentarea unuia dintre cele mai noi proiecte oenoturistice din Dealu Mare. Pe cele 60 de hectare ale podgoriei se cultivă Tămâioasă Românească, Fetească Neagră, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Chardonnay, din care se produce vinul robust, parfumat, delicat şi aromat. Aici, Fraţii de Viţă au degustat o băutură specială, un cocktail numit „Pisco sour”, a cărui reţetă va fi prezentată în cadrul evenimentului – ora 17:00, la TVR 2

* Constanţa: Conferinţă de presă organizată cu prilejul lansării proiectului „Effort comun pentru un viitor mai bun”. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Constanţa, în parteneriat cu Animal Society – ora 13:00, la sala Remus Opreanu a Consiliului Judeţean Constanţa. „Efort comun pentru un viitor mai bun” este un proiect care implică mai multe campanii de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună din oraș ce vor fi realizate pe raza municipiului Constanța, un recensământ al acestora, efectuat în premieră de către Animal Society, mai multe programe de informare și conștientizare adresate constănțenilor, dar și un apel pentru implicarea societății civile. Cetățenii interesați vor putea să își sterilizeze fără costuri animalele de rasă comună, efectuând o programare în acest sens la numărul de telefon 0730.583.510, începând cu data de 16 februarie, de luni până vineri, între orele 9:00 – 14:00

 

– S-a întâmplat într-o zi de 15 februarie

* Acum 178 de ani (1843) Consistoriul din Blaj cerea episcopului Ioan Lemeni să facă demersuri pe lângă împărat împotriva legii privind obligativitatea limbii maghiare în administraţie, justiţie, şcoli, biserici etc, lege votată de Dieta Transilvaniei

* Cu 157 de ani în urmă (1864) apărea, la Bucureşti, la iniţiativa unui grup de tineri ofiţeri, primul număr al revistei „România Militară”, ca publicaţie independentă, având inscripţionată pe copertă deviza: Ştiinţă, artă şi istorie militară. Prin Înaltul Decret Regal nr. 3663, din 1 ianuarie 1898, „România Militară” devine revista oficială a Marelui Stat Major. Până în anul 1989, a apărut sub diferite titulaturi – „Revista militară generală”, „Cultura militară”, „Probleme de artă militară”. Din anul 1990 poartă actuala denumire – „Gândirea militară românească” – şi are o periodicitate de şase apariţii pe an. Publicaţie de teorie şi ştiinţă militară, editată de către Statul Major General al Armatei României, revista „Gândirea militară românească” se adresează atât corpului ofiţeresc, cât şi mediilor instituţionale guvernamentale şi neguvernamentale preocupate de problematica militară naţională şi internaţională

* Se împlinesc 145 de ani (1876), de când, la Bucureşti, apărea lunar (până la 15 mai, acelaşi an), „Revista literară şi ştiinţifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu (partea literară) şi a dr. Dimitrie Brândză (partea ştiinţifică)

* Acum 88 de ani (1933), în zilele de 15 şi 16 februarie, au avut loc grevele muncitorilor ceferişti de la atelierele „Griviţa Roşie” din Bucureşti. Muncitorii, în rândul cărora comuniştii desfăşurau o intensă propagandă, au ocupat atelierele. După eşuarea negocierilor cu autorităţile, armata şi poliţia au tras în grevişti şi au pus capăt acţiunii (soldate cu 3 morţi şi 40 de răniţi din rândul muncitorilor). În Parlament, măsurile Guvernului au fost aspru criticate de partidele din opoziţie

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de când a început să funcționeze primul calculator electronic de uz general ENIAC (prescurtare de la Electronic Numerical Integrator And Computer), conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania, Statele Unite

* Cu 52 de ani în urmă (1969) avea loc inaugurarea liniei ferate electrificate Bucureşti-Braşov, prima de acest fel din România, în sistemul cel mai avantajos din punct de vedere tehnico-economic şi energetic: curent alternativ monofazat de frecvenţă industrială 50 Hz, la tensiunea de 25 kW

* În urmă cu 41 de ani (1980), la Brăila, a fost lansată la apă prima navă de pescuit oceanic construită în România – „Parângul”

* Acum 32 de ani (1989) înceta Războiul Afgano-Sovietic. La 27.XII.1979, 750 de soldaţi ai trupelor de elită sovietice au invadat Afganistanul şi l-au ucis pe preşedintele Hafizullah Amin. În războiul care a urmat, forţele afgane implicate au fost Partidul Popular Democrat din Afganistan, de orientare marxistă, susţinut de către forţele sovietice, care au luptat contra rebelilor islamişti Mujahedini. Rebelii au fost susţinuţi de mai multe ţări, printre care şi SUA, Arabia Saudită, Pakistan şi alte state musulmane, în contextul politic internaţional al Războiului Rece. Din cauza costului ridicat şi a inutilităţii politice finale ale acestui conflict militar, războiul din Afganistan a fost, deseori, asemănat cu Războiul din Vietnam, americano-vietnamez. Până la mijlocul anilor ’80, peste cinci milioane de bărbaţi, femei şi copii – o treime din populaţia Afganistanului – a emigrat în Pakistan, Iran şi în alte ţări, într-unul din cele mai mari exoduri din lume de după Al Doilea Război Mondial. Bombardamentele ruseşti asupra satelor afgane au curmat aproape un milion de vieţi

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de la înființarea „Grupului de la Vişegrad”, organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia. În cetatea medievală Visegrád din Ungaria, Václav Havel – preşedintele Cehoslovaciei, Lech Wałęsa – preşedintele Poloniei şi József Antall – primul ministru al Ungariei au semnat o declaraţie comună prin care îşi asigurau sprijin reciproc în vederea integrării politice şi economice în Uniunea Europeană. De asemenea, prin acelaşi document au fost puse bazele unei strânse cooperări regionale între statele semnatare. România a ratat aderarea la acest grup, din cauza evenimentelor din 1990 (mineriadele şi conflictul interetnic de la Târgu-Mureş), refuzul fiind comunicat direct președintelui Ion Iliescu. Aceasta a fost, de altfel, reînnoirea unui acord din 1335 între regii Ioan al Boemiei, Cazimir al III-lea al Poloniei şi Carol Robert de Anjou al Regatului Ungar

* Cu 14 ani în urmă (2007) avea loc inaugurarea postului de radio „Antena Sibiului”, ce face parte din reţeaua de studiouri regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune

* Se împlinesc 10 ani (2011) de când au început protestele împotriva regimului libian, în orașul Benghazi, extinzându-se ulterior în toată țara. Manifestanții au preluat controlul asupra unui număr important de orașe, în special în estul Libiei. Războiul Civil Libian din 2011 a fost un conflict între revoluționarii libieni și Marea Jamahiriye Arabă Socialistă Populară Libiană. A început ca o serie de proteste și confruntări care au avut loc în statul nord-african împotriva lui Muammar al-Gaddafi, conducătorul Libiei de 42 de ani. Protestele au început pe 15 februarie 2011 și au devenit o revoltă la scară mare până la sfârșitul lunii februarie, luptele evoluând aproape către un război civil, mai ales după ce Consiliul Național de Tranziție a preluat conducerea în teritoriile controlate de revoluționari. Cele mai multe națiuni au condamnat cu fermitate utilizarea forței împotriva civililor, Statele Unite impunându-i sancțiuni lui Gaddafi. Pe 20 octombrie 2011, Gaddafi a fost capturat de către revoluționari în timp ce încerca să fugă din orașul Sirt, murind în circumstanțe neelucidate

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţirea Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti (Calendarul Romano-Catolic 2021). NOTĂ: La 15 februarie 1884 a fost celebrată sfânta Liturghie Pontificală de către arhiepiscopul Ignaţiu Paoli pentru consacrarea şi inaugurarea Catedralei „Sfântul Iosif” (construită între anii 1873-1884, după planurile arhitectului vienez Friedrich Schmidt). Prin decretul din 29 ianuarie 1895 Arhiepiscopul Otto Zardetti a înfiinţat Parohia Catedralei Sf. Iosif, Catedrala devenind şi biserică parohială

 

– 1794: S-a născut arhiepiscopul Alexandru Şuluţiu-Sterca, primul mitropolit greco-catolic („unit”) din Transilvania (din 1855) (m. 1867)

 

– 1823: S-a născut Melchisedec (Mihail) Ştefănescu, episcop, istoric şi profesor; primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos (înfiinţată la 17 noiembrie 1864); unul dintre fruntaşii luptei pentru Unirea Principatelor şi pentru consolidarea ei; a contribuit la unirea celor două biserici locale din Moldova şi Ţara Românească, ajungând ca în anul 1865 să se întrunească la Bucureşti, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române; contribuţii deosebite la întocmirea Legii Organice din 1872 (prin care s-a constituit Sfântul Sinod al BOR); „părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi părintele orfanilor”; membru al Societăţii Academice Române din 1870; vicepreşedinte al Academiei Române (1882-1885) (m. 1892)

 

– 1834, 15/27: S-a născut V.[asile] A.[lexandrescu] Urechia, istoric, scriitor şi om politic liberal; deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri; de numele său se leagă iniţierea şi întemeierea a numeroase societăţi şi instituţii (în 1865, de exemplu, s-a numărat printre fondatorii Ateneului Român din Bucureşti); membru fondator al Societăţii Academice Române (1867); vicepreşedinte al acestui for de mai multe ori (m. 1901)

 

– 1838: S-a născut Eusebiu Popovici, preot şi profesor; specialist în Vechiul Testament, în limbile semitice, în istoria bisericii şi în drept bisericesc; a tradus în limba română „De Bello Gallico” de Cezar şi „Exerciţii pentru sintaxa limbii latine” de Hauber; membru de onoare al Academiei Române din 1908 (m. 1922)

 

– 1840, 15/27: S-a născut Titu Maiorescu, om politic, critic literar, eseist, scriitor, estetician, profesor, filosof şi jurist; membru marcant al Partidului Constituţional (Junimist), iar ulterior al Partidului Conservator (al cărui preşedinte a fost între anii 1913 şi 1914); de mai multe ori ministru în cabinete conservatoare şi prim-ministru (1912-1913); fondatorul grupării literare ieşene „Junimea”; întemeietor al criticii literare româneşti moderne; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866); vicepreşedinte al Academiei Române (1880-1884; 1886-1887) (m. 1917)

 

– 1841: S-a născut istoricul Mihail C. Suţu; a pus bazele unei cercetări numismatice sistematice şi istorice, înscriindu-şi numele între primii numismaţi din sud-estul Europei; a donat Academiei Române întreaga sa colecţie de monede şi antichităţi; membru titular al Academiei Române din 1909 (m. 1933) – 180 de ani

 

– 1850, 15/27: S-a născut pictorul și profesorul Ion Andreescu; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1882)

 

– 1851: S-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog (a întrevăzut posibilitatea aplicării matematicii la studiul societăţii), pedagog şi om politic liberal; ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice în mai multe rânduri, a reorganizat pe baze moderne învăţământul românesc de toate gradele; membru titular al Academiei Române din 1892, vicepreşedinte al acestui for (1904-1907) (m. 1912) – 170 de ani

 

– 1896: S-a născut medicul Ştefan S. Nicolau; fondatorul şi directorul Institutului de Inframicrobiologie din Bucureşti (1950-1967); creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie; membru titular al Academiei Române din 1984 (m. 1967) – 125 de ani

 

– 1904: S-a născut inginerul geolog Ion Huber-Panu; a studiat influenţa temperaturii asupra flotaţiei mineralelor, efectuând primele cercetări pe plan mondial în domeniul cineticii acesteia (a fost primul care a definit viteza de flotaţie); membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1974)

 

– 1910: S-a născut prozatorul Paul Daniel (pseudonimul lui Paul Daniel Ionescu) (m. 1983)

 

– 1921: S-a născut scriitorul V.[ictor] Em.[il] Galan (m. 1995) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut Petre Solomon, poet, traducător (din literaturile engleză, americană, franceză, rusă şi maghiară) şi eseist (m. 1991)

 

– 1925: S-a născut Kemal Haşim Karpat, istoric, politolog, sociolog și profesor turc de origine română; specializat în istoria Imperiului Otoman; stabilit din 1942 în Turcia și din 1950 în SUA (m. 2019)

 

– 1927: S-a născut istoricul Dinu C. Giurescu; în afara numeroaselor studii şi cercetări privind istoria românilor, a editat documente diplomatice privind perioada postbelică; membru titular al Academiei Române din 2001; deputat (2012-2014) din partea Partidului Conservator (m. 2018)

 

– 1930: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Romulus Zaharia, prozator, reporter, om de film; stabilit în SUA (1988-2003) (m. 2006)

 

– 1931: S-a născut Petre Stoica, poet, traducător, publicist, colecţionar de presă şi bibliofil; întemeietorul Muzeului Presei „Sever Bocu”, muzeu unic în România, inaugurat în 2007, în Jimbolia (m. 2009) – 90 de ani

 

– 1931: A murit Dimitrie Comşa, economist, agronom (a militat pentru modernizarea agriculturii); om politic (fruntaş al Partidului Naţional Român, unul dintre semnatarii Memorandumului/1892); membru de onoare al Academiei Române din 1926 (n. 1846) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Octavian Lazăr Cosma, muzicolog şi profesor; preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (2006-2010); membru titular al Academiei Române din 2016

 

– 1933: S-a născut Iosif Sava, critic muzical şi realizator de emisiuni radio-tv. (m. 1998)

 

– 1935: S-a născut Avy Abramovici, violonist şi profesor israelian originar din România

 

– 1941: S-a născut Doina Curticăpeanu, critic şi istoric literar, profesoară – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut regizorul Alexandru Bocăneţ, realizator de filme şi emisiuni de televiziune (m. 1977)

 

– 1944: S-a născut poeta Florica Mitroi (m. 2002)

 

– 1945: S-a născut prozatorul şi publicistul Cornel Cotuţiu

 

– 1947: S-a născut Oscar Berger, jurnalist, regizor, editor, scenarist şi producător de film; a contribuit la apariţia primului ziar privat din Timişoara de după Revoluţie, ziarul „Timişoara”; a fost un susţinător constant al principiilor Proclamaţiei de la Timişoara (m. 2013)

 

– 1947: S-a născut Roxana Eminescu, cercetător al literaturilor şi civilizaţiilor de limbă portugheză, critic literar, jurnalistă, profesoară şi traducătoare; fiica juristei Iolanda Eminescu; în 1981 a plecat cu o bursă în Portugalia; a lucrat ca profesor invitat la „Universitatea Nova” din Lisabona şi în redacţia ziarului „O Tempo” din acelaşi oraş; în 1984 s-a stabilit la Brest, în Franţa; se numără printre puţinii specialişti români în lusitanistică

 

– 1950: S-a născut Alexandru Dan Condeescu, critic, istoric şi stilist literar, editor; fost director al Muzeului Literaturii Române, timp de 17 ani (m. 2007)

 

– 1955: S-a născut dirijorul Florin Totan; autorul proiectului cultural de succes „Bucuriile muzicii”; numit de public „André Rieu de România”

 

– 1956: S-a născut Aurelian Titu Dumitrescu, poet, eseist şi ziarist; lucrarea care l-a consacrat este „Antimetafizica – Nichita Stănescu însoţit de Aurelian-Titu Dumitrescu” – 65 de ani

 

– 1956: A murit compozitorul Iuliu Mureşianu (n. 1900) – 65 de ani

 

– 1963: A murit Radu I. Vlădescu, medic veterinar şi biochimist; profesor, din 1922, la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, a organizat primul laborator de chimie biologică din România; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1886)

 

– 1965: A murit Emil Monţia, compozitor, culegător de folclor şi avocat (n. 1882)

 

– 1968: S-a născut actorul George Ivaşcu, director al Teatrului „Metropolis” şi fost ministru al Culturii în Cabinetul Viorica Dăncilă în perioada ian. – nov. 2018

 

– 1990: A murit matematicianul George Ciucu; preocupări în domenii ca teoria probabilităţilor, statistica matematică sau teoria jocurilor şi a aşteptării; membru corespondent al Academiei Române din 1974, secretar general al acestui for (1974-1990) (n. 1927)

 

– 1992: A murit Marcel Olinescu, grafician, gravor, poet, folclorist; a făcut parte din „Grupul grafic” (1938-1948); a lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti (n. 1896)

 

– 1992: A murit muzicologul Constantin Stihi-Boos (n. 1936)

 

– 2002: A murit muzicologul, bizantinologul şi editorul Titus Moisescu (n. 1922)

 

– 2010: A murit economistul Constantin Bărbulescu; după 1989 a făcut parte din Comisia numită de Guvernul român pentru elaborarea strategiei privind trecerea la economia de piaţă; amplă activitate pedagogică (a gândit restructurarea învăţământului superior economic românesc potrivit noilor condiţii ale economiei de piaţă); membru corespondent al Academiei Române din 1993 (n. 1927)

 

– 2012: A murit, la Scranton, Pennsylvania (SUA), actriţa americană de origine română Pola Illéry (Paula Iliescu), considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute; ea şi-ar fi luat numele de Pola Illery ca un tribut adus actriţei poloneze Pola Negri (n. 1897 – m. 1987), o divă a filmului mut şi prima actriţă europeană invitată să joace la Hollywood, devenind ulterior un star; a devenit cetăţean american în 1946 (n. 1908, în localitatea Corabia)

 

– 2013: A murit graficianul, pictorul şi profesorul universitar Traian Brădean (n. 1927)

 

– 2016, 15/16: A murit handbalistul şi profesorul Mircea Costache; dublu campion mondial (1961 şi 1964) şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni din 1965 (n. 1940) – 5 ani

 

– 2016: A murit scriitorul, publicistul, psihologul, esteticianul şi profesorul Dan Mihăilescu (n. 1929) – 5 ani

 

– 2017: A murit poeta şi scriitoarea Marta Miclescu; a avut o implicare deosebită în viaţa culturală a oraşului Breaza (n. 1926)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup)

 

-Bruxelles: Conferință de presă a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a prezenta provocările reuniunii miniștrilor apărării din cadrul Alianței din 17-18 februarie

 

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind producţia industrială şi comerţul internaţional cu bunuri în 2020

 

-Geneva, Elveția: Ședință extraordinară a Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului

 

-Strasbourg:Eveniment online: Directorul din cadrul  Departamentului pentru executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (https://u7061146.ct.sendgrid.net) va efectua o misiune virtuală în Bosnia și Herțegovina, concentrându-se pe punerea în aplicare a grupului Sejdić and Finci v. Bosnia and Herzegovina. Delegația se va întâlni cu înalți oficiali de stat și judiciari, cu parlamentari, cu Înaltul Reprezentant pentru Bosnia și Herțegovina, cu șefii delegației UE și cu misiunea OSCE, precum și cu ambasadorii „Quintului” (Franța, Germania, Italia, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii) și ale Federației Ruse. (15-19 feb.)

 

– Pristina: Un partid reformist de stânga a ieşit pe primul loc duminică, 14 februarie, la alegerile legislative din Kosovo cu mult în faţa vechii gărzi a comandanţilor separatişti, după ce a promovat un discurs pentru luptei împotriva corupţiei într-un teritoriu afectat de sărăcie şi instabilitate politică.Aceste alegeri parlamentare anticipate, a cincea rundă de la proclamarea independenţei fostei provincii sârbe în 2008, au avut loc în timp ce pandemia de coronavirus se agravează. Mişcarea Vetevendosje (VV), Autodeterminare a lui Albin Kurti, pornită în războiul împotriva clientelismului, a reuşit să capitalizeze nemulţumirile populaţiei. Cu circa 48% din voturi, potrivit rezultatelor oficiale după numărarea a peste 90% din buletinele de vot, VV şi-a devansat triumfal principalii concurenţi

 

– Madrid: Partidele separatiste şi-au consolidat duminică, 14 februarie, majoritatea în parlamentul regional şi par în măsură să rămână la putere în Catalonia, în urma unui scrutin marcat de pandemie şi câştigat de candidatul prim-ministrului spaniol Pedro Sanchez.Dincolo de politică, imaginea care va rămâne din acest scrutin va fi aceea a personalului din secţiile de votare, îmbrăcat complet în salopete albe de protecţie pentru a ajuta să voteze alegătorii bolnavi de COVID-19 sau în carantină.După numărarea aproape integrală a buletinelor de vot, fostul ministru al sănătăţii Salvador Illa a ieşit pe primul loc cu aproximativ 23% din voturi şi 33 de locuri din cele 135 din parlamentul regional.

 

-Lima: Ministrul peruan de externe, Elizabeth Astete, şi-a anunţat demisia duminică, 14 februarie, după ce şi-a recunoscut „marea greşeală” de a se fi vaccinat împotriva COVID-19 în ianuarie, înaintea categoriilor prioritare. Demisia i-a fost imediat acceptată de preşedintele interimar Francisco Sagasti.Este al doilea ministru din guvernul peruvian, după cel al sănătăţii, care a demisionat în cadrul acestui scandal.

 

-Ljubljana, Slovenia: Se votează moțiunea de neîncredere depusă de opoziție

 

– Spania: Este preconizată deschiderea frontierei pentru pasagerii din Regatul Unit

 

– N’Djamena, Ciad: Summitul G5 Sahel (15 – 16 feb.)

 

-Viena: Vizita premierului ceh Andrej Babis, în Austria

 

-Sankt-Petersburg, Rusia: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, are întrevederi cu omologul său finlandez, Pekka Haavisto

 

-Stockholm, Suedia: Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC) își actualizează evaluarea riscurilor prezentate de variantele coronavirusului

 

– Bratislava: Slovacia introduce de astăzi, carantina obligatorie de 14 zile pentru călătorii care vor veni în ţară

-Dresda, Germania: Deschiderea școlilor din regiunea Saxonia

 

-Almada, Portugalia: Sosirea unei echipe franceze pentru consolidarea personalul spitalului Garcia de Orta

 

-Italia: Autorităţile din Italia au înăsprit duminică, 14 februarie, restricţiile în patru regiuni, din cauza creşterii numărului de infectări cu coronavirus.Regiunile Toscana, Liguria, Abruzzo şi Trentino au fost incluse în aşa-numitele „zone portocalii” de către Ministerul Sănătăţii, ceea ce înseamnă că barurile şi restaurantele trebuie să se închidă, iar localnicii nu pot părăsi zona din jurul locuinţei lor decât pentru urgenţe. Restricţiile vor fi în vigoare timp de 15 zile într-o primă fază, a adăugat Ministerul Sănătăţii. Majoritatea regiunilor din ţară sunt în prezent considerate „zone galbene”, ceea ce înseamnă că restricţiile au fost relaxate. Cu toate acestea, în Italia este în continuare în vigoare o restricţie de circulaţie pe timpul nopţii. În paralel, într-o decizie de ultim moment, autorităţile au decis să suspende redeschiderea mai multor staţiuni de schi populare, unde luni dimineaţă urma să se reia activitatea, potrivit agenţiei de presă ANSA.

 

-Geneva, Elveția: Conferința de presă online a OMS privind omologarea de urgenţă a două vaccinuri anti-COVID-19 ale AstraZeneca, fabricate în India şi Coreea de Sud

 

– Regatul Unit al Marii Britanii: Intră în vigoare măsura carantinei la hotel pentru rezidenţii care sosesc din ţări considerate de risc

 

-Harare, Zimbabwe: Sosirea a 200.000 de doze de vaccin chinezesc împotriva Covid-19

 

-Johannesburg, Africa de Sud: Audierea fostului președinte Jacob Zuma de către un comitet însărcinat cu colectarea mărturiilor privind cazurile de corupție (15 – 18 feb.)

 

– Libia: Sunt marcați 10 ani de la începerea insurgenței împotriva regimului Gaddafi

 

– Alger: Proces în apel al magnatului presei Anis Rahmani

 

– Kinshasa, RD Congo: Proces în apel al fostului șef de cabinet al președintelui Félix Tshisekedi, condamnat la 20 de ani de închisoare

 

– Bellinzone, Elveția: Continuă procesul unui liberian acuzat că a participat la crime de război în țara sa între 1993 și 1995 (15 feb. – 5 mar.)

 

-Paris, Franța: Lansarea jocului video educațional PowerZ

 

– Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite: Reluarea zborurilor Etihad Airways către Qatar

 

– Italia: Are loc turneul ATP de tenis Biella Challenger Indoor 2 (15 – 21 feb.)

 

– Melbourne: Are loc turneul de tenis Australian Open (8-21 feb.), primul de Mare Şlem al anului

 

– Italia:Se desfăşoară Campionatele Mondiale de schi alpin (Cortina d’Ampezzo, 8-21 feb.)

 

– Slovenia: Au loc Campionatele Mondiale de biatlon, la Pokljuka (10-21 feb.)

 

-Chile: Un telescop ultramodern din munţii din Chile va oferi astronomilor informaţii despre formarea de stele şi de galaxii.Telescopul va fi ridicat pe Cerro Chajnantor, înalt de 5.600 de metri, în deşertul chilian Atacama, unul dintre cele mai uscate locuri de pe pământ. Universitatea din Köln, care este implicată în proiectul de cercetare, a anunţat că observaţiile din gama de radiaţii sub-milimetrice trebuie să fie ridicate şi uscate. Fără această poziţie specială a telescopului, observaţiile ar fi uşor distorsionate de vaporii de apă din atmosfera terestră. De asemenea, telescopul a fost optimizat pentru măsurarea luminii din primele momente de după Big Bang şi poate oferi informaţii despre aceasta.Potrivit Universităţii din Köln, Fundaţia canadiană pentru inovare finanţează proiectul internaţional de cercetare cu aproape cinci milioane de dolari. (www.deutschlandfunk.de)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Copilului cu Cancer”; este marcată din 2003, la iniţiativa Confederaţiei Internaţionale a Organizaţiilor Părinţilor cu Copii Bolnavi de Cancer (în prezent se numeşte Childhood Cancer International), în amintirea zilei de 15 februarie 2002, când părinţi din întreaga lume s-au unit pentru prima oară pentru a ajuta ca toţi micuţii bolnavi de cancer să primească cel mai bun tratament şi îngrijire (Mediafax 15.II.2010)

 

– Afganistan: „Ziua Naţională a Salvării” (data încheierii retragerii trupelor sovietice din ţară – 15.II.1989, după aproape zece ani de la intervenţia URSS, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul) (Calendar Rompres, februarie 2003)

 

– În SUA este sărbătorită (anual, în a treia zi de luni din februarie) „Ziua Preşedintelui” (President’s Day); iniţial a fost marcată la 22 februarie, în onoarea lui George Washington (n.22.II.1732 – m.14.XII.1799), primul preşedinte al SUA; din 1971 (- 50 de ani) această zi este un omagiu adus tuturor preşedinţilor americani

 

– În Asia de Est este celebrată „Ziua Parinirvana”, cunoscută și sub numele de Ziua Nirvana, sărbătoare budistă care marchează comemorarea morții lui Buddha; budiștii pot sărbători această zi mergând la temple sau mănăstiri budiste, dar și prin meditație. Când Gautama Siddhartha (Gautama Buddha) a murit, budiștii au crezut că a ajuns într-o stare de Parinirvana, ceea ce înseamnă Nirvana fără sfârșit (Nirvana este o stare de înțelegere completă, când nu se mai poate experimenta suferința)

 

– 1564, 15 (sau 18): S-a născut Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist italian; întemeietorul mecanicii clasice şi al metodei experimentale în ştiinţă; în 1609 a construit o lunetă cu care a descoperit munţii de pe Lună, natura stelară a Căii Lactee, patru sateliţi ai lui Jupiter, petele solare (m. 1642)

 

– 1621: A murit Michael Praetorius, muzicolog şi compozitor german (n. 1571) – 400 de ani

 

– 1759: S-a născut Friedrich August Wolf, savant, filolog, istoric şi critic literar german; este cunoscut îndeosebi pentru faptul că a fost primul care a examinat critic epopeile lui Homer, punând în discuţie unicitatea autorului epopeilor antice Iliada şi Odiseea (m. 1824)

 

– 1781: A murit scriitorul şi criticul de artă german Gotthold Ephraim Lessing (n. 1729) – 240 de ani

 

– 1817: S-a născut pictorul peisagist şi gravorul francez Charles-François Daubigny; considerat un important precursor al impresionismului (m. 1878)

 

– 1847: S-a născut Robert Fuchs, compozitor şi profesor austriac (m. 1927)

 

– 1849: A murit Pierre François Verhulst, matematician belgian (n. 1804)

 

– 1857: A murit compozitorul rus Mihail Glinka; este considerat părintele muzicii clasice ruse; a pus baza operei naţionale ruse şi a muzicii simfonice (n. 1804)

 

– 1861: S-a născut Charles Édouard Guillaume, fizician elvețian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1920, pentru descoperirea unor anomalii în aliajele de nichel-oțel (m. 1938) – 160 de ani

– 1874: S-a născut Sir Ernest Shackleton, explorator britanic (m. 1922)

 

– 1882: S-a născut actorul american de film John Barrymore (m. 1942)

 

– 1899: S-a născut compozitorul francez Georges Auric (m. 1983)

 

– 1912: S-a născut Andrei Lupan, poet, dramaturg şi publicist din R. Moldova (m. 1992)

 

– 1914: S-a născut actorul american de film Kevin McCarthy (m. 2010)

 

– 1916: S-a născut actorul american Jack Hanlon (m. 2012) – 105 ani

 

– 1919: S-a născut actorul american de comedie Red Buttons (m. 2006)

 

– 1922: S-a născut Hermann Kahn, cibernetician, matematician, fizician şi viitorolog american (m. 1983)

 

– 1924: S-a născut regizorul american Robert Drew, considerat părintele cinéma vérité-ului american; a devenit celebru în anii ’60, în special datorită tehnicii sale inovative de a filma, folosind o cameră şi un microfon pentru a înregistra concomitent imagine şi sunet, fără a avea un scenariu stabilit iniţial, dovedind o mare flexibilitate şi naturaleţe în modalitatea de captare a reacţiilor (m. 2014)

 

– 1931: S-a născut actriţa britanică de film Claire Bloom – 90 de ani

 

– 1933: A murit Pat (Patrick Joseph) O’Sullivan, desenator şi producător american de filme de animaţie, autorul motanului Felix (n. 1887)

 

– 1941: A murit (ucis de hitlerişti) ziaristul Gabriel Péri, erou al Rezistenţei franceze (n. 1902) – 80 de ani

 

– 1945: S-a născut regizorul de film şi de televiziune și scenaristul argentinian Mario Sábato

 

– 1951: S-a născut Jane Seymour, actriţă americană de origine britanică – 70 de ani

 

– 1959: A murit Sir Owen W. Richardson, fizician britanic; a descoperit legile fenomenului de emisie termoelectronică; Premiul Nobel pentru fizică pe 1928 (n. 1879)

 

– 1962: S-a născut Milo Đukanović, om politic muntenegrean, președinte al Muntenegrului (din 2018; 1998-2002); fost prim-ministru în mai multe rânduri

 

– 1965: A murit Nat King Cole, pianist, interpret de jazz şi cantautor american (n. 1919)

 

– 1978: S-a născut Yiruma (nume real: Lee Ru-ma), pianist şi compozitor sud coreean

 

– 1998: A murit Martha Gellhorn, scriitoare şi ziaristă americană, una din primele femei corespondent de război; a treia soţie a scriitorului Ernest Hemingway (n. 1908)

 

– 1999: A murit Henry Way Kendall, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1990 împreună cu Jerome Friedman şi Richard Taylor, pentru cercetările de pionierat privind împrăştierea inelastică în profunzime a electronilor pe protoni şi neutroni legaţi, cercetări esenţiale pentru dezvoltarea modelului quarkurilor din fizica particulelor (n. 1926)

 

– 2004: A murit actriţa americană Jan Miner (n. 1917)

 

– 2011: A murit scriitorul şi jurnalistul francez François Nourissier (n. 1927) – 10 ani

 

– 2015: A murit Arnaud de Borchgrave, analist şi jurnalist american; fost redactor-şef al publicaţiei „The Washington Times” (n. 1926, în Belgia)

 

– 2019, 15/16: A murit actorul elveţian de teatru, film și televiziune Bruno Ganz; cunoscut pentru rolul lui Adolf Hitler din filmul „Downfall” (2004) (n. 1941)