Potrivit unui studiu, publicat miercuri, 17 februarie, în revista „Frontiers of Medicine”, oamenii de știință egipteni au descoperit că un faraon a murit în luptă după ce i-au analizat cu raze X mumia, care are peste 3.600 de ani. Monarhul în cauză, Seqenenrê Taa II, cunoscut sub numele de „Curajosul”, a domnit peste Egipt cu aproape 1.600 de ani înainte de era noastră, în timpul dinastiei XVII (-1625 până la -1549). El a condus în special trupele egiptene împotriva invadatorilor asiatici Hyksos, primii străini care au cucerit Delta Nilului.
Bazându-se, în special, pe imagini tridimensionale, studiul realizat de arheologul Zahi Hawass și profesorul de radiologie Sahar Salim de la Universitatea din Cairo Sahar Salim sugerează că faraonul a fost ucis de adversarii săi în timpul „unei ceremonii de execuție” după ce a fost luat prizonier pe câmpul de luptă, a indicat într-un comunicat Ministerul egiptean pentru Antichități.
Analiza armelor – topor, suliță și pumnal -, care le aparțineau asiaticilor Hyksos, a indicat o „compatibilitate cu rănile” mumiei. De asemenea, au fost descoperite noi contuzii, ascunse de munca îmbălsămătorilor. Datorită studiului atent al scheletului lui Seqenenrê Taa II, oamenii de știință egipteni au estimat că faraonul „avea 40 de ani în momentul morții sale” .
De zeci de ani, cercetătorii au încercat să determine circumstanțele morții acestui rege a cărui mumie – descoperită la sfârșitul secolului al XIX-lea și păstrată în Cairo – poartă urme vizibile de răni pe față. În anii 1960, experții au testat utilizarea imagisticii medicale pe rămășițele sale. Conform diferitelor teorii, faraonul a fost ucis de însuși regele populaţiei Hyksos sau a fost ucis în somn de conspiratori. Alții sugerează că starea proastă în care se afla mumia în momentul descoperirii sale poate indica faptul că a fost îmbălsămat în grabă, departe de atelierul regal de mumificare. (www.lefigaro.fr – 17 februarie)/rcostea