EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 11:30 – Comisia economică, industrii şi servicii – online şi la sediul Senatului, sala 4044
- ora 14:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, online/sediul Senatului, camera 6001
– Camera Deputaților
* ora 10:00 – Ședinţa în plen – prezență fizică și online
- ora 12:00 – Vot final
* la încheierea votului final – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – prezență fizică și online
* Activități în Comisiile parlamentare:
- după votul final – Comisia pentru politică externă
- ora 14:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1
– Guvern
* Şedinţă de Guvern, prezidată de premierul Florin Cîțu – ora 13:00, la Palatul Victoria
– Ministere
* Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos, şi preşedintele – director general al ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară), Laurenţiu Alexandru Blaga, semnează contractul de finanţare pentru proiectul „Informaţii geografice pentru mediu, schimbări climatice şi integrare UE” – ora 10:00, la sediul MMAP
* Participarea ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu, la reuniunea la nivel ministerial a Alianței pentru Multilateralism – în sistem videoconferință. Reuniunea poate fi urmărită, începând cu ora 15:30, pe pagina https://multilateralism.org
– Partide
* Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, are întrevederi online cu:
- preşedintele Parlamentului European, David Maria Sassoli – ora 13:00
- liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Iratxe Garcia Perez, cu participarea europarlamentarului PSD, Dan Nica, liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European – ora 14:00
– Organizaţii internaţionale
* Dezbatere cu tema „Securitate prin cooperare: o nouă fază a colaborării cibernetice SUA-UE”, organizată de Centrul Europa al Consiliului Atlantic şi Iniţiativa Cyber Statecraft, din cadrul Centrului pentru Strategie și Securitate Scowcroft, împreună cu Camera de Comerţ Româno-Americană şi cu sprijinul CERT-RO – ora 10:00.Vor fi abordate aspecte legate de cooperarea cibernetică UE-SUA, precum și înființarea Centrului European de Competențe Industriale, Tehnologice și de Cercetare în domeniul securității cibernetice
* Bruxelles: Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se întâlneşte cu ministrul finlandez al afacerilor externe, Pekka Haavisto – la sediul NATO
– Administrație
* Conferinţă de presă susţinută de Primarul Capitalei, Nicuşor Dan – ora 12:00, la sediul PMB şi online
* Jud. Bistrița-Năsăud: Conform hotărârii C.J.S.U. nr. 42/23.02.2021, în unitatea administrativ-teritorială Milaş, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfăşura fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00-23:00. Aceleaşi restricţii se aplică şi activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Aceste măsuri intră în vigoare începând cu această dată
* Brașov: Ședinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Braşov – ora 13:00, prin mijloace electronice printr-o platformă on-line de video-conferință
* Jud. Dâmbovița: Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a luat decizia carantinării localităţii Lucieni începând cu data de 24 februarie, ora 12:00, pentru 14 zile. Potrivit analizei de risc, efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa şi avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică, CJSU Dâmboviţa a adoptat Hotărârea nr. 44 din 23.02.2021, prin care s-a propus instituirea carantinei zonale pentru satul Lucieni din comuna Lucieni, judeţul Dâmboviţa
* Focșani: Convocarea Consiliului Local al Municipiului Focşani în şedinţă ordinară – ora 10:00, cu participarea fizică a consilierilor locali, la sediul Primăriei municipiului Focșani din Bd. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis
* Galaţi: Şedinţa Consiliului Local al municipiului Galaţi – ora 13:00
* Iași: Ședință a Consiliului Judeţean Iaşi – ora 10:00, la Sala Virgil Săhleanu din cadrul Instituției Prefectului Județului Iași
* Onești, jud. Bacău: Consiliul Local al Municipiului Onești este convocat în ședință ordinară – ora 14:00, cu participarea fizică a consilierilor locali, la sediul Consiliului Local Onești, Sala mare de ședințe
* Sibiu: Şedinţa Colegiului Prefectural Sibiu – ora 10:00, în format video, prin aplicaţia Zoom
* Timișoara: Consiliul Județean Timiș este convocat în ședință ordinară, online, în sistem videoconferință, începând cu ora 10:00, în sala multifuncțională a Palatului Administrativ, Bd. Revoluției din 1989 nr. 17. Ședința va fi transmisă online, pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Timiș
* Timişoara: Conferinţă de presă organizată la Primăria Municipiului Timişoara – ora 12:00
– Juridic
* Ședința Secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – ora 10:00
* Societatea de avocatură Hotca Neagu Sitaru & Asociații, cu sprijinul Grupului Editorial Universul Juridic, organizează, începând cu ora 17:00, evenimentul online intitulat „10 ani de excelență în Dreptul Penal al Afacerilor”, ocazionat de marcarea unui deceniu de practică de succes a echipei de avocați din cadrul Hotca Neagu Sitaru & Asociații. Transmisia live a reuniunii va fi făcută pe portalul www.universuljuridic.ro și pe Facebook, pe pagina proprie a evenimentului
– Sindicate, Patronate
* București/ Alba Iulia/ Pitești: Sindicaliştii din domeniile de ordine publică, penitenciare şi grefă judiciară au reluat protestele împotriva deciziei de îngheţare a salariilor bugetarilor. Federaţia PUBLISIND a anunţat un nou calendar al protestelor, care a început pe 13 ianuarie şi se întinde cel puţin până pe 24 februarie. Din program:
- între orele 10:00 – 12:00 – Miting cu 100 de persoane la Președinția României și mitinguri cu câte 100 de persoane la sediul prefecturilor din Alba, Argeș
* CNS Cartel ALFA organizează acțiuni de protest în perioada 14 ianuarie – 28 februarie, sub sloganul „Muncă decentă – justiție socială – dialog social”. Din program:
- București/Râmnicu Vâlcea: Protest la sediul Guvernului, în Piața Victoriei, de la ora 10:00 și pichetarea Prefecturii Vâlcea, de la ora 16:00
* Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN şi Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România protestează în faţa Ministerului Transporturilor – ora 11:00
– Economic
* Tradiţionala întâlnire dintre jurnalişti şi reprezentanţi ai mediului financiar, organizată de Piaţa Financiară, avându-i ca speakeri invitaţi, printre alţii, pe preşedintele Senatului, Anca Dragu, şi preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu – ora 10:00, la Hotel Ramada North
* În seria conferințelor „Dezvoltare și Inovare în Afaceri”, ajunsă la cea de-a cincea ediție, Revista Patronatului Român organizează, în zilele de 24 și 26 februarie, între orele 16:00-19:30, Conferința Internațională „Lobby și Advocacy în România”. Conferința se va desfășura în format live/fizic la Grand Hotel Continental București, Calea Victoriei nr. 56 și online pe platforma ZOOM. Speakerii celor 2 zile ale conferinței sunt nume prestigioase, între care actuali sau foști europarlamentari români precum Marian Jean Marinescu și Ioan Mircea Pașcu, universitari sau practicieni ai domeniului precum Dr. Sorana Pop Păun (LL.M McGill), Albi Alla (Belgia), Fredrik Kampfe (Suedia), Radu Nicosevici (Academia de Advocacy), Andreea Maria Paul (INACO), Alin C. Pop (Institutul Arbitral Român), Iulian Gropoșilă (CNIPMMR), Iulian Chifu, Corneliu Calotă și Alexandru Ionașcu (SNSPA)
* Școala de Iarnă GPeC – singura serie de cursuri intensive de E-Commerce și Digital Marketing din România – se va desfășura exclusiv online în perioada 24 – 28 februarie și se adresează tuturor celor interesați de a avea un magazin online de succes: antreprenori aflați la început de drum, deținători de magazine online existente, specialiști în marketing, furnizori de servicii e-commerce, tool-uri și platforme, procesatori de plăți, companii de curierat, agenții de Digital etc. Școala GPeC le aduce participanților nu mai puțin de 16 cursuri, dezbateri și exerciții practice cu unii dintre cei mai buni specialiști din domeniu, toate axate pe sfaturi concrete și aplicabile imediat. Aflată la a 11-a ediție, Școala GPeC reunește unii dintre cei mai buni specialiști în E-Commerce și Marketing Online din România, abordând în cadrul cursurilor subiectele de maxim interes pentru orice afacere online. Școala de Iarnă GPeC se va desfășura exclusiv online, pe Zoom
* Bănci centrale, dar şi private din România, Georgia şi Macedonia de Nord, printre care Banca Naţională a României, Banca Transilvania, TechVentures Bank sau TBC Bank Georgia participă la „NEXTFintech – The Bridge to Inclusive Finance”. Evenimentul virtual reprezintă finalul celui mai important eveniment de accelerare pentru startupuri fintech din România. NEXTFintech este primul program de accelerare din România creat special pentru susţinerea startup-urilor tech care dezvoltă soluţii pentru domeniul serviciilor financiare
* Banca Națională a României publică datele privind structura în profil teritorial a creditelor şi depozitelor clienţilor nebancari, neguvernamentali, în februarie 2021
* Rezultatele financiare înregistrate de Bursa de Valori Bucureşti în 2020
– Mediu
* Tulcea: Consiliul ştiinţific al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD) va aproba reluarea extracţiei controlate de şacali din rezervaţie. Răspunsul oficial al Consiliului ştiinţific va fi înaintat Administraţiei RBDD până miercuri, 24 februarie, astfel încât instituţia din subordinea Ministerului Mediului să treacă la procedura de obţinere a avizului Academiei Române. Cererile au fost înaintate încă de la jumătatea anului trecut primăriilor din Deltă pentru a evalua pagubele provocate de şacali care atacă păsările de curte din gospodării sau animalele din saivane
– Medicină, Sanătate
* Începe procesul de vaccinare anti-COVID pentru personalul din învăţământ, în 23 de judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti – ora 9:00. De joi, 25 februarie, continuă alte 14 judeţe, din 26 februarie în alte două judeţe şi pe 1 martie încep ultimele trei judeţe. Toată această activitate se va încheia pe data de 10 martie
* Cea de-a 11-a ediție a Conferinței Naționale Alzheimer cu participare internațională, se va desfășura exclusiv virtual, în perioada 24 – 27 februarie, și va avea ca temă „Problematica demenței în timpul pandemiei cu COVID-19” – ora 9:45. Programul va include un amplu program educațional constând în cursuri adresate studenților, asistenților medicali, rezidenților și specialiștilor în psihiatrie, neurologie, geriatrie și medicina de familie și psihologilor clinicieni, neuropsihologilor, dar și dezbateri pe marginea politicii sanitare lansate în cadrul proiectului „Sănătatea mintală – prioritate pe agenda publică”, în curs de desfășurare
* Are loc webinarul cu tema „Viața mea cu neurofibromatoză”, dedicat pacienților cu această boală, proiect derulat de Asociația Noi pentru EI (NEI) și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (www.instaredebine.ro) – ora 17:00. Pentru a participa, este necesară completarea formularului: https://forms.gle/hvMa4dS7wtNrgnYZ8
* Craiova: Un centru de vaccinare pentru personalul didactic şi nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar a fost amenajat la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Dolj, acesta urmând să devină funcţional începând cu această dată. Vaccinarea se va face zilnic între orele 8:00-19:00, cu Pfizer şi cu AstraZeneca
* Timişoara: Conferință de presă având tema „Un an de luptă împotriva COVID-19” – ora 11:00, în curtea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara. Participă: prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara, S.L. dr. Diana Manolescu, director medical, S.L. dr. Virgil Musta, șef secție Boli Infecțioase II, și dr Monica Cialma, secția Boli Infecțioase I
– Academie
* De la ora 11:00, în Amfiteatrul „Ion Heliade-Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125), are loc Sesiunea comemorativă – Academicianul Alexandru Surdu, eveniment organizat de Biblioteca Academiei Române, în colaborare cu Asociația Culturală ANCE Europe. Sesiunea comemorativă se bucură de prezența unor personalități marcante ale spațiului academic românesc, ce vor sublinia prin câteva alocuțiuni contribuția Acad. Alexandru Surdu la dezvoltarea filosofiei, la promovarea culturii și spiritualității românești. Vor lua cuvântul: Acad. Răzvan Theodorescu, Vicepreședinte al Academiei Române, Prof. Ing. Nicolae Noica, Director General al Bibliotecii Academiei Române, Acad. Dan Bălteanu, Director al Institutului de Geografie al Academiei Române, Prof. Univ. Manuela Cernat, Vicepreședinte al Société Européenne de Culture și Prof. Univ. Viorel Vizureanu, Decan al Facultății de Filosofie a Universității București. Cu prilejul acestui eveniment va avea loc și premiera peliculei „Junele Sihastru”, un film omagial tip eseu, care surprinde personalitatea complexă a Acad. Alexandru Surdu, prezentată sub mai multe aspecte la care domnia sa s-a raportat de-a lungul vietii (academician, profesor universitar, cercetător, absolvent de marcă al Liceului Andrei Șaguna din Brașov etc.)
– Învăţământ, Cercetare
* Braşov: Universitatea Transilvania din Braşov prezintă proiectele studenţilor pentru care universitatea pune la dispoziţie o finanţare de aproximativ 900.000 de euro – conferinţă de presă – ora 9:30, la Centrul Multicultural al universităţii. Participă rectorul universităţii, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, prorectorul cu activitatea de cercetare ştiinţifică şi informatizarea, prof. dr. Carmen Buzea şi studenţii care vor dezvolta aceste proiecte
* Timişoara: Conferinţă de presă organizată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş – ora 9:00
– Manifestări prilejuite de sărbătorirea Dragobetelui (24 feb.)
* Muzeul Municipiului București oferă publicului un concert special de Dragobete – „Din dragoste pentru tine!”, un prilej reîntâlnire online cu Arlinda Morava – soprană, Adriana Alexandru – pian, Theodora Stanciu – actriță și Narcis Brebeanu – tenor – ora 12:00, pe pagina de Facebook. În program: cântece și poezii de iubire, arii celebre din repertoriul românesc și internațional
* Opera Națională București organizează o „Gală de Dragobete”, cu ocazia acestei sărbători, urcând pe scenă soliști ai instituției precum sopranele Irina Iordăchescu, Iulia Isaev, Mihaela Stanciu și Simonida Luțescu, mezzosopranele Mihaela Ișpan, Sorana Negrea, tenorul Liviu Indricău și baritonii Lucian Petrean și Iordache Basalic, printre alții – ora 18:30. Balerinii serii vor fi Raluca Jercea și Maxime Latapie, iar concepția regizorală îi aparține lui Alexandru Nagy. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Special de Dragobete – „Să vorbesc cu tine”, o comedie plină de speranţă despre iubire cu Antoaneta Cojocaru şi Daniel Pascariu, pe textul Anei-Maria Bamberger, va fi difuzată live online de pe scena Teatrelli, de la ora 19:00, pe platforma Streamerse (link https://streamerse.net/event/sa-vorbesc-cu-tine)
* UNATC „I.L. Caragiale” București, alături de Ambasada SUA la București, Centrul pentru Politicile Egalității de Șanse, Professional Fellows și American Council for International Education din România organizează în intervalul orar 13:00-15:00, dezbaterea online „De Dragobete, despre Loverboy”. Inițiativa îi aparține conf.univ.dr. Aurora Martin, autoarea proiectului Muzeul Mobil al Sclaviei Moderne și bursieră a Departamentului de Stat al SUA. Dezbaterea va trata un subiect grav al societății românești și nu numai: traficul de persoane și sclavia modernă
* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă, de la ora 19:00, online un dialog între Svetlana Cârstean (scriitoare și jurnalistă) și Bogdan Crețu (un reputat istoric literar) – Despre iubiri literare și îndrăgostire, discuții de Dragobete. Materialul poate fi urmărit pe site-ul MNLR și pe contul de Facebook al MNLR
* Baia Mare: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din municipiu organizează, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş şi Asociaţia „Bogdan Dragoş” a Urmaşilor Nobilimii Maramureşene, proiectul medalion „Dragobetele. Dragostea dintre academicianul Alexandru Surdu şi Maramureş” – ora 15:00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Evenimentul cultural cuprinde o expoziţie de carte „In memoriam academician Alexandru Surdu”, o expoziţie de fotografii, precum şi o proiecţie video a unor imagini reprezentative din viaţa academicianului Alexandru Surdu, cetăţean de onoare al judeţului Maramureş
* Bacău: Asociaţia Liga Studenţească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează, între orele 10:00 şi 16:00, un eveniment special dedicat iubirii, „Autobuzul Dragostei”. Proiectul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, S.C Transport Public S.A. şi Arena Mall. „Autobuzul Dragostei” va circula pe traseul 22, având ca scop îmbarcarea tuturor îndrăgostiţilor ce au ca destinaţie „unirea destinelor”. În cadrul aceluiaşi eveniment cei care se căsătoresc vor putea câştiga numeroase premii, dacă vor participa la „Tombola Dragostei”. Evenimentul se va realiza în condiţii speciale care implică precauţie sanitară
* Brașov: Cu ocazia Dragobetelui, Muzeul de Etnografie Brasov își prelungește programul de vizitare și îi invită pe brașoveni la o ședință foto inedită, care va avea loc la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr. 15. Astăzi, îndrăgostiții au prilejul să se imortalizeze în studioul fotografic din muzeu, amenajat după modelul atelierului vestitului fotograf Leopold Adler, care a trăit în Brașovul secolului al XIX-lea. Ședința foto, programată în intervalul orar 12:00 – 18:30, reprezintă darul muzeului pentru cei care celebrează iubirea, aceasta fiind asigurată de un fotograf profesionist care se va îngriji de reușita momentului. Protagoniștii vor intra în posesia imaginilor în timp real, prin intermediul e-mail-ului sau al WhatsApp-ului
* Brașov: Cvintetul vocal ANATOLY al Operei Brașov (format din Andrada Mureşan – alto, Gabriel Baciu – tenor I, Ciprian Cucu – tenor II, Ciprian Ţuţu – bariton, Marius Modiga – bas) prezintă, de la ora 18:30, de Dragobete, online și live, un concert special – „Anatoly de Dragobete”. Concertul va fi transmis, online, în direct, pe pagina de Facebook a Operei Braşov şi pe canalul oficial de YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=wiTNcRgWsXg&feature=youtu.be şi va putea fi vizionat gratuit
* Brașov: Filarmonica Brașov prezintă, în transmisiune online, recitalul „Iubim Românește” al Cvartetului Unissono (Valentin Jeinov – Vioara I, Raluca Mihălcioiu – Vioara a II-a, Natalia Feraru – Violă, Ionela Păsăroiu – Violoncel) – ora 19:00
* Buzău: Are loc un eveniment de tradiție din calendarul activităților muzeului din localitate, ajuns la a VI-a ediție, „Dragobete vs. Sfântul Valentin”. Și anul acesta, Muzeul Județean Buzău, în parteneriat cu Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat, a pregătit publicului o serie de manifestări cultural-educative. Evenimentul va fi transmis live pe paginile de Facebook ale Muzeului Județean Buzău, iar accesul publicului, pentru vizitarea expozițiilor, este permis începând cu ora 13:00. Intrarea este liberă, în ziua evenimentului, cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Din programul evenimentului:
- ora 11:00 – Vernisajul expoziției temporare „Furca de brâu, simbol al dragostei la români”
- ora 11:30 – „Furca de tors” – prezentare, invitat dr. Doina Ciobanu
- ora 12:00 – „Semnificațiile zilei de Dragobete în cultura tradițională românească” – prezentare, muzeograf etnografie Raluca Brașoveanu, Muzeul Județean Buzău;
* Câmpia Turzii, jud. Cluj: Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii sărbătoresc iubirea, printr-un eveniment special, organizat de la ora 18:30. Evenimentul va avea loc în Sala de Spectacole „Mircea Mihășan” a Palatului Cultural „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii și va include momente tradiționale, de folclor și multă voie bună. De asemenea, elevii de la școlile din municipiu vor face declarații de dragoste tradiționale. Intrarea la eveniment este liberă, însă cu stricta respectare a măsurilor de protecție sanitară aflate în vigoare. Astfel, doar 250 de persoane vor avea acces în sală. Acestea vor purta măști de protecție pe toată durata evenimentului
* Craiova: Soliștii Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” – Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Petrică Mîțu Stoian, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Manuela Moțocu, Aneta Şişu, Marius Măgureanu, Cristian Bănăţeanu, Ciri Mayer și Liviu Dică -, susțin un concert tradițional românesc de Dragobete – ora 18:30, la sala Filamonicii Oltenia Craiova. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” dirijată de Nicolae Drăghia. Printre partenerii media: Radio România Oltenia – Craiova
* Iași: Opera Naţională Română Iaşi prezintă spectacolul de Dragobete intitulat „De dragoste” – ora 18:30. Interpretează soliștii și orchestra Operei ieșene, sub bagheta dirijorului Ciprian Teodorașcu. Sala de spectacole va putea fi ocupată cel mult jumătate din capacitatea sa. Tichetele pentru reprezentaţia de pe 24 februarie pot fi achiziţionate de pe site-ul operaiasi.ro şi de la Agenţia din foaier
* Onești: De Drag… De Dragobete, are loc festivitatea de premiere a concursului „Cartea pe care o iubesc”, ediția a IV-a – ora 14:30, la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”. Concursul a fost adresat elevilor de ciclu gimnazial și liceal din Onești. Acesta s-a desfășurat în mediul online, în perioada 14 ianuarie -14 februarie și a avut ca scop încurajarea lecturii în rândul tinerilor, promovarea cărții ca factor de dezvoltare personală în educația nonformală a noilor generații și conștientizarea importanței bibliotecii în viața comunității
* Pașcani: Dragobete – Sărbătoarea iubirii la români va fi marcată și anul acesta la Pașcani printr-un spectacol folcloric ce va fi susținut în direct pe postul de televiziune Actualitatea TV. Spectacolul este susținut de Ansamblul de dansuri populare românești „Rapsozii Siretului” al Casei Municipale de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani împreună cu invitatele sale: Luiza Ștefania Muscalu, Parascheva Măgureanu și Ana Maria Ignat. Spectacolul va putea fi urmărit în direct, începând cu ora 17:00, și pe canalul de Youtube sau pe pagina de Facebook a instituţiei
* Ploieşti şi jud. Prahova: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale din Ploieşti şi din judeţ sărbătoresc „Dragobetele – tradiţiile şi obiceiurile specifice sărbătorii iubirii la români”. Evenimentul va fi sărbătorit în mediul virtual, pe paginile de facebook ale Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiilor sale muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro. şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti/, prin următorul program:
‣ Bucov:
- Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere”, Parcul Constantin Stere Bucov, Str. Dacia nr. 13 – „Sărbătoarea Iubirii între Sfântul Valentin şi Dragobete” – https://www.facebook.com/muzeulmemorial.constantinstere
‣ comuna Filipeştii de Târg:
- Muzeul „Conacul Pană Filipescu”, nr. 868 – „Dragobetele – Simbolul dragostei autohtone” – https://www.facebook.com/profile.php?id=100012309997055
‣ Ploieşti:
- Muzeul ‘Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea’, Str. Democraţiei, nr. 2 – „Dragobete, Cap de primăvară” – realizat în parteneriat cu Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploieşti – https://www.facebook.com/muzeul.casadetargovet
‣ Urlaţi:
- Muzeul „Foişorul Bellu”, Str. Orzoaia de Sus, nr.12 – „Sărbători tradiţionale româneşti de DRAGOBETE”
‣ Valea Călugărească:
- Muzeul „Crama 1777”, str. Valea Largă nr. 139A – „Dragobete, Cap de primăvară” – https://www.facebook.com/Crama-de-la-1777-un-muzeu-o-poveste-348300978697318/
‣ Vălenii de Munte:
- Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, Str. George Enescu nr. 1-3, – „Legenda lui Dragobete” – https://www.facebook.com/muzeulnicolaeiorga
* Sibiu: Trei zile de spectacol în mediul online şi alte două zile de spectacol pe Etno Tv – iubirea la români este celebrată de CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, prin premiera „La Sibiu, de Dragobete” a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. Această producţie extraordinară este difuzată miercuri, 24 februarie, joi, 25 februarie şi vineri, 26 februarie, ora 20:00, pe Facebook şi YouTube. Într-un repertoriu înnoit, producţia „La Sibiu, de Dragobete” îmbină folclor, muzică uşoară veche, cântece de petrecere, muzică pop
* Tulcea: Are loc primul spectacol cu public al Ansamblului Baladele Deltei, „De Dragobete sărbătoreşte româneşte!” – ora 18:00, la Teatrul „Jean Bart”. În cadrul evenimentului se va desfăşura şi concursul „Cine ştie câştigă!”, pe tema sărbătorii Dragobetelui
* Roma: Cu ocazia celebrării Zilei Îndrăgostiților la români, sărbătoare populară cunoscută sub numele de Dragobete (24 februarie) și a Zilei Mărțișorului (1 martie) Accademia di Romania in Roma și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București vor prezenta online, pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma: https://www.facebook.com/AccademiaDiRomania/, tradițiile și obiceiurile legate de cele două sărbători importante consemnate în calendarul tradițional popular românesc. Astfel, astăzi, de la ora 16:00 (ora României), va fi prezentat un film dedicat sărbătorii iubirii la români „Dragobetele”, iar luni, 1 martie, de la aceeași oră, va avea loc prezentarea filmului dedicat obiceiurile culturale practicate cu ocazia sosirii primăverii și celebrării „Mărțișorului” în diferite țări care au în comun această sărbătoare a primăverii
– Cultură
* În cadrul Stagiunii Muzicale Radio, are loc un concert în memoria dirijorului Camil Marinescu. Orchestra de Cameră Radio va interpreta lucrări de Edward Elgar, Felix Mendelssohn, Camille Saint-Saëns, Maurice Ravel şi Gabriel Fauré, sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal. Concertul se va desfăşura fără public la Sala Radio şi va fi transmis în direct, de la ora 19:00, pe posturile Radio România Muzical și Radio România Cultural
* Muzeul Municipiului București prezintă iubitorilor de artă contemporană expoziția „Artiști la Muzeu” (Ediția a II-a), care va fi deschisă, începând cu ora 10:00, în Sala de conferințe a Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici. Expoziția colectivă este organizată cu participarea artiștilor: Dinu Mihai Fălcoianu, Aida Simona Grigore, Rodica Ion, Nazen Ștefania Peligrad, Cristina Vasiliu, Marilena Murariu și Vasile Dobre. Sunt expuse publicului picturi și tapiserii care abordează teme de actualitate – de la chipuri care ne privesc cu candoare la personaje misterioase, ființe ludice, compoziții amețitoare, geometrii secrete, până la abordări satirice și reprezentări auctoriale. Expoziția poate fi vizitată în perioada 24 februarie – 30 mai și este recomandată vizitatorilor cu vârsta de peste 18 ani. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* În perioada 24 februarie – 24 martie, Elite Art Gallery prezintă expoziţia de grup denumită generic Colour & Texture, în cadrul căreia expun: Adriana Bădescu, Marijana Bițulescu, Mihai Moldovanu – ora 11:00, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2. Expoziția va fi deschisă publicului cu stricta respectare a tuturor prevederilor care se impun în starea de alertă
* Evenimente organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:
‣ Evenimente online
- ora 11:00 – Povești de iubire, iubiri de poveste – Alexandru Odobescu și Alexandra (Saşa) Prejbeanu. Această scurtă prezentare completează istoria celor 17 povești de dragoste pe care MNLR le prezintă în cadrul expoziției din Plaza România (Bd. Timișoara 26, etajul 1, zona atrium) până în 24 februarie. Prezentare: Oana Oros. Material realizat după un scenariu de Radu Băieșu. Filmare și montaj: Daniel Paul Ciobanu. Materialul poate fi urmărit pe site-ul MNLR, pe platforma web multimedia culturaindirect.ro și pe contul de Facebook al MNLR
- ora 21:00 – Prin noua rubrică „Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești” MNLR propune o incursiune în viața scriitorilor de la casele memoriale aflate în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”, Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”, Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu” și Casa Memorială „Anton Pann”. Vor fi aduse în prim plan fragmente inedite, amintiri cu și despre scriitori, aspecte mai puțin cunoscute, nu doar despre cei cinci scriitori, dar și despre întâlnirile lor cu alți contemporani. „Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești” este o rubrică săptămânală, cu două episoade difuzate miercurea și sâmbăta, pe pagina de Facebook a MNLR, pe website-ul www.mnlr.ro și pe platforma www.culturaindirect.ro. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Casa Artmark organizează Licitația de Mărțișor – Artă Decorativă – ora 18:30, exclusiv online
* Ploiești: Orchestra Populară „Flacăra Prahovei” a Filarmonicii „Paul Contantinescu” prezintă, de la ora 18:00, un concert extraordinar în care vor putea fi ascultați soliștii vocali Traian Frîncu, Gelu Voicu, Adriana Deaconu-Bratu, Gheorghe Stoica şi Violeta Barac-Visarion. Invitații ansamblului condus de dirijorul Marian Dovîncă sunt dansatorii de la „Doina Prahovei” (coregraf Marian Marinică). Concertul se va desfășura cu public și va fi transmis și integral live pe Virtual Concert Hall
* Sibiu: Programul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu:
‣ Actori.Sb.Online – Daruri Teatrale – Evenimente difuzate gratuit online pe pagina de Facebook TNRS și paginile de Facebook ale partenerilor media și pe canalul de YouTube al TNRS:
- ora 21:00 – „Ne iubim în multe feluri”, de și cu Iustinian Turcu
- ora 21:30 – Poezii și texte scurte din Cabaret Voltaire (Tristan Tzara, Richard Huelsenbeck și manifestele), cu Daniel Plier
‣ Secțiunea de Spectacole-Lectură „Virgil Flonda” – Evenimente difuzate gratuit online pe paginile de Facebook TNRS, FITS și ale partenerilor media și pe canalul de YouTube al TNRS
- ora 19:00 – „Ubu rege”, de Alfred Jarry – cu Daniel Bucher, Emőke Boldizsár, Yannick Becker, Daniel Plier, Johanna Adam, Ali Deac, Fabiola Petri și Anca Cipariu – Spectacol lectură prezentat de Secția Germană a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu în parteneriat cu Centrul Cultural German Sibiu
‣ Tradiții To Go – Evenimente difuzate gratuit online pe paginile de Facebook TNRS, Muzeul ASTRA și ale partenerilor media și pe canalul de YouTube al TNRS
- ora 10:00 – „Dragobete”, cu Codruța Vasiu
* Timișoara: Evenimentele culturale ale săptămânii în organizarea instituțiilor Consiliului Județean Timiș:
‣ Centrul Multifuncțional Bastion
- Expoziția „Arhitectura devoțiunii” – operele lui Lipót Baumhorn din Szeged și Timișoara
‣ Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Expoziția „Mărțișor” – dedicata simbolului primăverii, în viziunea artiștilor Asociației Prezent, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu” (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara)
‣ Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș
- „Drag de grai” – concurs online, desfășurat în perioada 22 februarie – 8 martie. Concursul de literatură în grai bănățean are două categorii: recitatori, respectiv creatori de poezie și proză în grai bănățean;
- Școala de Artă Timișoara – concurs online, derulat în perioada 22 februarie – 15 martie. Concursul se adresează cursanților de la toate specializările, indiferent de anul de studiu. Până în 15 februarie, concurenții vor trimite profesorilor coordonatori înregistrări video/fotografii, în funcție de categoria la care participă
‣ Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia)
- Exponatul lunii februarie: „Portrete feminine și arta fotografiei în La Belle Epoque” (Bastionul Maria Theresia, hol, et.1)
- Expoziția: Patrimoniul sub reflectoare: Cartierul Elisabetin și Netti dr Diel – o lume într-un cufăr (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1)
- Expoziția: Evoluția Cetății Timișoara în grafică (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1)
- Expoziția: Secunda Mare (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2)
‣ Muzeul Național de Artă Timișoara
- Expoziția temporară Materie reînsuflețită/Resurrected Matter – Reprezentări postbelice în lucrările lui Tadeusz Kantor, Shinkichi Tajiri și Jaap Wagemaker
- Expoziția temporară Covoare și tapiserii din colecția Muzeului de Artă
- Expoziția permanentă 111 & SIGMA
- Expoziția permanentă Artă religioasă veche
- Expoziția permanentă Artă bănățeană veche
- Expoziția permanentă Artă modernă românească
- Expoziția permanentă Corneliu Baba
- Expoziția permanentă Artă europeană
‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular și țesături de interior
- Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani
‣ Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
- Proiect cu ocazia Sărbătorii de Dragobete – o poveste narată despre legenda lui Dragobete, ora 18:00, online pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/teatrulmerlin.timisoara
– Sport
* Are loc Campionatul Naţional de spadă feminin individual seniori – la Sala de Scrimă „Ana Pascu”, Bucureşti
* Se dispută meciuri în etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal feminin – la Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu”
- ora 10:15 – CSM Slatina – CS Dacia Mioveni 2012
- ora 13:00 – HC Zalău – CS Activ Prahova Ploieşti
- ora 15:45 – HC Dunărea Brăila – CSU Cluj-Napoca
* Jud. Brașov: Federaţia Română de Judo organizează, de la ora 16:00, la Hotelul Piatra Mare din Poiana Braşov, Adunarea Generală, cei trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte fiind Cozmin Guşă, George Teşeleanu şi Marian Paul Augustin
* Brașov/ Miercurea Ciuc: Au loc meciuri în Erste Liga şi Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă:
- Corona Braşov Wolves – CS Gheorgheni HC – ora 18:30
- SC Miercurea Ciuc – Sportul Studenţesc – ora 18:30
* Piteşti: Meciul amical de fotbal dintre FC Argeş şi FC U Craiova 1948 – ora 15:00, pe Stadionul „Nicolae Dobrin”
* Târgu-Mureș: CSM Volei Alba Blaj întâlneşte echipa maghiară MCM-Diamant Kaposvar, în prima manşă a semifinalelor Cupei Challenge la volei feminin – ora 18:00, la Sala Sporturilor
– Diverse
* Bistriţa: Se desfăşoară Târgul Breslelor Moderne – Artizanii primăverii, eveniment organizat de Asociaţia „Produs În Bistriţa-Năsăud” – pe Pietonal (zona din vecinătatea Bisericii Evanghelice) (24 feb. – 8 mar.)
– S-a întâmplat într-o zi de 24 februarie
* Cu 483 de ani în urmă (1538), prin Tratatul de Pace de la Oradea, Transilvania rămânea în stăpânirea viageră a lui Ioan Zápolya (voievod al Transilvaniei între anii 1510 – 1526 şi rege al Ungariei între 1526 şi 1540), urmând ca la moartea acestuia întreg Regatul ungar să revină lui Ferdinand I de Habsburg sau urmaşilor săi
* Acum 439 de ani (1582), la această dată, Grigore al XIII-lea (Ugo Boncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, a introdus, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic. Calendarul gregorian (sau de stil nou) va înlocui calendarul iulian (de stil vechi). A fost aplicat la început doar în Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia; ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 şi a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian – 15 octombrie 1582. În România noul calendar a fost adoptat prin Decretul-lege din 5.III.1919, potrivit căruia ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie
* În urmă cu 414 ani (1607) „L’Orfeo”, opera compusă de compozitorul italian Claudio Monteverdi, pe libretul în cinci acte al lui Alessandro Striggio, era interpretată pentru prima oară pe scenă, în palatul ducal Accademia degli Invaghiti din Mantova (acum în Italia)
* Se împlinesc 310 ani (1711) de la premiera, la Londra, a operei „Rinaldo”, de Georg Friedrich Händel, prima operă italiană scrisă pentru stagiunea londoneză. Ajuns în Marea Britanie, Händel a fost solicitat să compună opera „Rinaldo”, operă scrisă în numai 14 zile, cu care a obţinut un mare succes, datorită ariilor în stilul bogat împodobit al napolitanilor, precum şi arii simple, specifice operei bufe. Prin ritmul ei grav, sarabanda imprimă o notă tragică în cunoscuta arie „Lascia ch’io piango” („Lăsaţi-mă să plâng”) din opera „Rinaldo”
* Cu 173 de ani în urmă (1848) apărea „Manifestul Partidului Comunist”, program al mişcării comuniste, elaborat de Karl Marx şi Friedrich Engels
* Se împlinesc 165 de ani (1856) de la inaugurarea cursurilor anului I al Facultăţii de Drept din Iaşi, deşi acestea fuseseră iniţial programate să înceapă în data de 6 octombrie 1855 (dată înscrisă pe sigla facultăţii). A fost prima facultate din cadrul viitoarei Universități „Alexandru Ioan Cuza” (24.II/7.III)
* Acum 151 de ani (1870) avea loc inaugurarea oficială a Monetăriei Statului, unde s-au bătut primii bani de aur (20 lei) şi de argint (1 leu) cu efigia domnitorul Carol I. Monetăria a funcţionat până în 1890 şi a fost reînfiinţată în 1935 (24.II./8.III)
* În urmă cu 79 de ani (1942) a fost inaugurat postul american de radio „Vocea Americii” (VOA). Sloganul postului, adoptat în anul înfiinţării, era „Vom spune adevărul!”. VOA a realizat emisiuni în numeroase limbi şi a numărat peste 1.500 de posturi de radio şi televiziune afiliate pe întreg mapamondul. Serviciul român al VOA a funcţionat din noiembrie 1942 până în 2001, anul desfiinţării acestuia
* Acum 77 de ani (1944) era dat în folosinţă edificiul proiectat de arhitectul Emil Călinescu, în care aveau să funcţioneze Biblioteca şi Muzeul armenesc. Din 1964 în clădire a funcţionat Casa de cultură a Sectorului 1 şi apoi o secţie a Bibliotecii municipale. După 1990 edificiul a fost redat comunităţii armene din Bucureşti, care a amenajat, la parter, o bibliotecă cu circa 15.000 de volume (cu numeroase cărţi rare), iar la etaj, Muzeul eparhial armenesc, conţinând obiecte de cult şi de artă (în Muzeu se află o Biblie în limba armeană tipărită la Amsterdam, în 1666, unul dintre puţinele exemplare păstrate în lume)
* Acum 34 de ani (1987), în urma rezultatului meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, echipa românească de fotbal „Steaua” (câştigătoarea „Cupei Campionilor Europeni” în 1986), a cucerit „Supercupa Europei”, singurul gol al meciului fiind marcat de Gheorghe Hagi
* Acum 3 ani (2018) regizoarea Adina Pintilie a fost dublu premiată la cea de-a 68-a ediţie a Berlinalei, unul dintre cele mai prestigioase şi mai vechi festivaluri de film din lume, câştigând atât „Ursul de Aur”, cât şi premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut, cu pelicula experimentală „Nu mă atinge-mă”/ „Touch me not”
Aniversări – Comemorări
– Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)
– Pe vremuri, la această dată oamenii ţineau sau făceau „Dragobetele” (zeu al tinereţii în Panteonul roman, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii); sărbătoarea este numită şi „Ziua îndrăgostiţilor”, „Cap de primăvară” sau „Logodnicul păsărilor”; luna februarie era considerată lună de primăvară, iar ziua de 24 reprezenta începutul anului agricol; este momentul în care natura se trezeşte, păsările îşi caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intră şi ei în rezonanţă cu ea
– 1751: S-a născut Nicolae Stoica de Haţeg, istoriograf şi traducător; întemeietor al istoriografiei bănăţene (autor al „Cronicii Banatului”) (m. 1833) – 270 de ani
– 1839: S-a născut Petru Grădişteanu, publicist şi om politic liberal (ca deputat şi senator a iniţiat câteva proiecte de legi, printre care legea privind organizarea şi administrarea teatrelor, adoptată în 1877); preşedinte al „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor” (Liga culturală); membru de onoare al Academiei Române din 1883 (m. 1921)
– 1870, 24.II/8.III: S-a născut Izabela Sadoveanu-Evan, critic literar şi traducătoare; directoare a Şcolii Normale „Elena Doamna” din Capitală, a organizat Şcoala de Puericultură şi Educatoare; cu o certă vocaţie de pedagog, a propagat, alături de Vladimir Ghidionescu, Gheorghe Bogdan-Duică ş.a., principiile şcolii active şi ale pedagogiei experimentale; a activat în mişcarea socialistă; delegată a României în Biroul Internaţional al Muncii (m. 1941)
– 1884: S-a născut Nicolae Gh. Lupu, medic internist şi anatomopatolog (contribuţii la mai buna organizare a învăţământului medical românesc) şi om politic (lider al Partidului Ţărănesc-Democrat între anii 1946 şi 1948); membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966)
– 1888: S-a născut compozitorul Victor Gheorghiu; a scris muzică de teatru, muzică simfonică şi vocal-simfonică şi muzică de cameră (m. 1951)
– 1895: S-a născut Vasile Al-George, poet, publicist şi traducător (mai ales din literatura maghiară) (m. 1960)
– 1908: S-a născut Harry Brauner, etnomuzicolog, folclorist, compozitor şi profesor (m. 1988)
– 1912: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Norbert Petri (m. 1978)
– 1926: S-a născut Ovidiu Cotruş, eseist şi critic literar (m. 1977) – 95 de ani
– 1929: S-a născut actriţa de teatru şi film Marga Barbu (m. 2009)
– 1932: S-a născut Eugen Cizek, istoric al literaturii şi culturii Antichităţii, abordate din perspectivă modernă; filolog, specialist în filologie clasică, profesor universitar, autorul unor studii ce privesc literatura latină, între care remarcabilă este „Istoria literaturii latine” (m. 2008)
– 1937: S-a născut Maya Simionescu, biolog și profesoară; alături de soţul său, medicul Nicolae Simionescu (1926-1995), a pus bazele biologiei celulare, ca specialitate, în România; de asemenea, şi-a legat numele de înfiinţarea şi organizarea, la Bucureşti, a Institutului de Biologie şi Patologie Celulară; membru titular al Academiei Române din 1991, vicepreşedinte al acestui for (1998-2008)
– 1938: S-a născut filosoful şi profesorul Alexandru Surdu; membru titular al Academiei Române din 1938, vicepreşedinte al acestui for (2014-2018); director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române (din 1997) (m. 2020)
– 1939: S-a născut Richard Oschanitzky, compozitor, aranjor, pianist şi dirijor, unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni de jazz din România (m. 1979)
– 1939: A murit Elena Alexandrina Bednarik, pictoriţă, decoratoare şi profesoară (n. 1883)
– 1940: S-a născut (la Răduleni, azi în R. Moldova) Virgil Bulat, poet, eseist şi traducător; deţinut politic între anii 1956 şi 1964 pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale” (m. 2010)
– 1943: S-a născut Horia Bădescu, poet, prozator, eseist şi traducător; director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj (1990-1994)
– 1949: S-a născut Ştefan Damian, poet, prozator şi traducător
– 1968: S-a născut sculptorul Marius Bacriu, fost președinte al Filialei Lugoj a Uniunii Artiștilor Plastici din România (m. 2020)
– 1968: A murit Al.[exandru] Duiliu Zamfirescu; prozator şi traducător (traduceri din Jorge Amado şi Francisco Javira); după anul 1919, bogată carieră diplomatică; fiul scriitorului Duiliu Zamfirescu (n. 1892, la Roma)
– 1974: S-a născut Mircea Badea, realizator de emisiuni tv. şi radiofonice
– 1997: A murit violonistul Ion Voicu (n. 1923)
– 2014: A murit fostul hocheist Vasile Huţanu, maestru emerit al sportului, component al echipelor Dinamo şi Steaua; a fost multiplu campion al României la hochei pe gheaţă, participant la Olimpiada de Iarnă de la Innsbruck (Austria), în 1976, cea mai bună clasare a echipei de hochei – locul 7 (n. 1954)
– 2014: A murit baritonul Nicolae Herlea, una din cele mai importante personalităţi ale muzicii clasice mondiale (n. 1927)
– 2020: A murit pictorul Grigorian Rusu; stabilit la New York, din 1998 (n. 1952) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: „Dreptul la avort şi statul de drept în Polonia”, dezbatere în cadrul unei audieri publice în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) şi Comisia pentru drepturile femeilor (FEMM) din Parlamentul European. Printre vorbitorii invitaţi se numără Helena Dalli, comisarul european pentru egalitate, un reprezentant al autorităţilor din Polonia, precum şi liderul mişcării „Greva femeilor”, Marta Lempart, şi preşedintele Consiliului Familiei din cadrul Ministerului Familiei şi Politicii Sociale din Polonia, Dorota Bojemska
– Bruxelles: UE lansează o campanie de consultare privind angajaţii platformelor online, precum Deliveroo sau Uber (24 feb. – 3 mar.)
– Bruxelles: Conferinţă de presă susţinută de vicepreşedinte executiv şi comisar responsabil cu o Europă pregătită pentru era digitală, Margrethe Vestager, cu privire la Regulamentul UE privind roamingul
– Bruxelles: Zilele UE ale Industriei cu Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Pactul Ecologic European şi Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii
– Moscova: Vizita preşedintelui kârgâz, Sadyr Japarov (24 – 25 feb.)
– Ciudad de Mexico: Președintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, îl primește pe președintele argentinian, Alberto Fernandez, cu prilejul celebrării aniversării a 200 de independență a Mexicului
– Washington: Audiere în Senat, în vederea confirmării, a şefului nominalizat al CIA, William Burns
– Madrid: Primul ministru spaniol, Pedro Sanchez, va susține un discurs în fața parlamentarilor cu privire la măsurile anti-Covid
– Londra: Premierul Boris Johnson răspunde la întrebările săptămânale adresate prim-ministrului de Parlament
– Teheran: Discurs al președintelui iranian, Hassan Rohani, în cadrul ședinței Consiliului de Miniștri
– Geneva, Elveția: Ministrul de externe al SUA, Antony Blinken, ministrul rus de externe Serghei Lavrov și ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian vorbesc în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului
– Roma: Ministrul italian de externe, Luigi Di Maio, le vorbește parlamentarilor despre asasinarea ambasadorului italian în Republica Democrată Congo
– Madrid: Ministrul spaniol al economiei, Nadia Calvino, prezidează o întâlnire pentru elaborarea planului de redresare, transformare şi rezilienţă
– Cape Town: Ministrul de finanțe din Africa de Sud, Tito Mboweni, va prezenta bugetul anului fiscal aprilie 2021-martie 2022, în fața Parlamentului
– Bruxelles: Atentatele din 13 noiembrie 2015: justiția belgiană se pronunță asupra cererii de proces pentru 12 presupuși complici ai atacatorilor
– Dunkerque, Franța: Vizita ministrul sănătății Olivier Véran
– Ucraina: Începe campania de vaccinare împotriva Covid-19
– Oslo, Norvegia: Briefing de presă al guvernului norvegian cu privire la situația sănătății
– Washington: Audierea președintelui Fed, Jerome Powell
– Hong Kong, China: Ministrul finanțelor anunță bugetul pentru 2021-2022
– Moscova: A treia audiere în procesul investitorilor occidentali Calvey și Delpal
– Celle, Germania: Verdict în procesul lui Abou Walaa, presupusul șef de recrutare din Germania al grupului Statul Islamic
– Koblenz, Germania: Verdict în cazul lui Eyad al-Gharib, unul dintre cei doi acuzați în primul proces din lume despre abuzurile atribuite regimului Bashar al-Assad
– Istanbul, Turcia: Reluarea procesului presupușilor complici în fuga lui Carlos Ghosn, fostul şef al Alianţei Renault–Nissan–Mitsubishi
– Ungaria: Începe utilizarea vaccinului chinezesc Sinopharm
– Bangkok, Thailanda: Sosirea primelor doze de vaccin produse de Sinovac împotriva Covid-19
– Milano, Italia: Săptămâna modei feminine toamnă-iarnă 2021-2022 (24 feb. – 1 mar.)
– Maroc: Vizita președintelui FIFA (Federația Internațională de Fotbal Asociație), Gianni Infantino (24 – 25 feb.)
– Milano, Italia: Va fi anunțat traseul ediţiei cu numărul 104 a Turului ciclist al Italiei, care se va disputa între 8 şi 30 mai, în cadrul unui eveniment fără public, găzduit de studiourile de la Milano ale postului de televiziune RAI
– Se desfăşoară meciuri în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal:
- Atalanta Bergamo (Italia) – Real Madrid (Spania) – ora 22:00
- Budapesta: Borussia Moenchengladbach (Germania) – Manchester City (Anglia) – ora 22:00, Puskas Arena
– Tottenham, Regatul Unit: Se dispută un meci din manşa secundă a şaisprezecimilor de finală ale Europa League la fotbal: Tottenham Hotspur – Wolfsberger AC – ora 19:00, Tottenham Hotspur Stadium
Aniversări – Comemorări
– Ziua naţională a Estoniei; aniversarea proclamării independenţei – 1918
– 1304: S-a născut Ibn Battuta (Abu Abdullah Muhammad Ibn Battuta), explorator arab; peregrinările sale s-au întins pe mii de kilometri și au durat mai mult de 31 de ani, făcând din el unul dintre cei mai mari călători care au existat vreodată (m. 1368 sau 1369). NOTĂ: Unele surse, printre care şi https://www.princeton.edu/~achaney/tmve/docs/Ibn_Battuta.html, menţionează ca dată a naşterii 25 februarie 1304
– 1463: S-a născut Giovanni Pico della Mirandola, filosof şi învăţat umanist italian din perioada Renaşterii (m. 1494)
– 1597: S-a născut scriitorul francez Vincent Voiture (m. 1648)
– 1619: S-a născut Charles Le Brun, pictor şi decorator francez; reprezentant al clasicismului; a realizat decoraţii interioare la palatele Versailles, Fontainebleau şi Luvru; unul dintre întemeietorii Academiei de Pictură şi Sculptură (1648) (m. 1690)
– 1684: S-a născut sculptorul ceh Matthias Braun (m. 1738)
– 1704: A murit compozitorul francez Marc-Antoine Charpentier (n. 1643)
– 1786: S-a născut Wilhelm Grimm, filolog şi folclorist german; în colaborare cu fratele său, Jacob, a publicat „Legendele eroice germane” şi o culegere de „Poveşti”, cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (m. 1859) – 235 de ani
– 1788: S-a născut Johan Christian Dahl, primul pictor norvegian care a ajuns la nivel european în pictura artistică, şi totodată unul dintre întemeietorii stilului tipic norvegian de artă naţional-romantică la începutul secolului al XVIII-lea (m. 1857)
– 1810: A murit Henry Cavendish, fizician şi chimist britanic; a descoperit hidrogenul, în 1766, şi a realizat sinteza apei, în 1784 (n. 1731)
– 1815: A murit inventatorul american Robert Fulton, pionier în domeniul propulsiei cu aburi; a construit şi experimentat o serie de maşini şi prima navă, practic utilizabilă, acţionată de un motor cu aburi (Clermont/1807), cu care a călătorit de la New York la Albany, pe fluviul Hudson (n. 1765)
– 1842: S-a născut Arrigo Boito (Enrico Giuseppe Giovanni Boito), compozitor şi poet italian; cunoscut mai ales ca libretist şi compozitor al operei „Mefistofele” (m. 1918)
– 1846: S-a născut compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (m. 1922) – 175 de ani
– 1866, 24.II/8.III: S-a născut fizicianul rus Piotr Nicolaevici Lebedev; cercetări în domeniile opticii, acusticii şi magnetismului (m. 1912) – 155 de ani. NOTĂ: Majoritatea surselor menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 8 martie 1866
– 1885: S-a născut Stanislaw Ignacy Witkiewicz (cunoscut şi sub numele de „Witkacy”) , dramaturg, romancier, eseist şi pictor polonez (m. 1939)
– 1909: S-a născut scriitorul american de origine germană August (William) Derleth (m. 1971)
– 1921: A murit Gustav Killian, medic german ORL-ist care a pus bazele bronhoscopiei (n. 1860) – 100 de ani
– 1923: A murit Edward Williams Morley, chimist şi fizician american; este cunoscut în primul rând pentru colaborarea cu Albert Michelson şi, ulterior, cu Dayton Miller în realizarea experienţei Michelson-Morley, experienţă care a infirmat teoria eterului universal şi a condus la elaborarea teoriei relativităţii de Albert Einstein (n. 1838)
– 1927: S-a născut actriţa franceză Emmanuelle Riva; câştigătoare a Premiului César pentru „Cea mai bună actriţă”, în anul 2013, pentru rolul din filmul „Amour” (m. 2017)
– 1929: A murit André Messager, compozitor şi dirijor francez (n. 1853)
– 1932: S-a născut Michel Legrand, dirijor, compozitor (muzică de film), aranjor, pianist şi cântăreţ francez, de origine armeană (m. 2019)
– 1934: S-a născut soprana italiană Renata Scotto
– 1938: S-a născut Sebastian Brock, teolog şi profesor britanic, unul din cei mai mari cercetători în domeniul limbii siriene din lume
– 1938: S-a născut actorul american James Farentino (m. 2012)
– 1944: S-a născut fizicianul american David Jeffrey Wineland, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2012, împreună cu Serge Haroche, pentru „metode experimentale inovative care permit măsurarea şi manevrarea sistemelor cuantice individuale”
– 1955: S-a născut antreprenorul şi inventatorul american Steven Paul Jobs, considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor, cât şi din industria divertismentului; a fost cofondatorul şi CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum şi CEO al firmei Pixar, până la achiziţia acestui studio de animaţie de către compania Disney, apoi cel mai mare acţionar al companiei Disney şi membru în Consiliul Director (m. 2011)
– 1955: S-a născut Alain Prost, fost pilot francez de Formula 1, cvadruplu campion mondial
– 1967: S-a născut (în SUA) Brian P. Schmidt, astrofizician şi profesor american; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 2011, împreună cu Adam G. Riess şi Saul Perlmutter, pentru descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observarea supernovelor îndepărtate
– 1983: A murit Sir Adrian Boult, dirijor englez (n. 1889)
– 1993: A murit fostul fotbalist englez Bobby Moore; fundaş central, a jucat 544 de meciuri pentru West Ham United între 1958-1974 şi a fost căpitanul Angliei la Cupa Mondială din 1966 (n. 1941)
– 2014: A murit Harold Ramis, actor, regizor şi scriitor american, specializat în comedie (n. 1944)
– 2018: A murit Sridevi Kapoor, una dintre cele mai mari actriţe ale cinematografiei indiene (n. 1963)
– 2019: A murit Donald Keene, scriitor, traducător și profesor universitar american; un erudit în domeniul literaturii japoneze, primul străin care a primit cea mai înaltă distincţie culturală din Japonia (n. 1922)
– 2020: A murit Katherine Johnson (născută Coleman), matematiciană afro-americană; între 1958 și 1986, s-a făcut remarcată în cadrul NASA ca un iscusit și remarcabil inginer tehnolog aerospațial, cunoscută ca fiind „computerul uman” de la NASA care a făcut calculele matematice pentru misiunea Apollo 11 și pentru alte misiuni (n. 1918) – 1 an