Votul în plenul Parlamentului asupra bugetului de stat și al asigurărilor sociale va avea loc marțea viitoare

Realizator: Votul în plenul Parlamentului asupra bugetului de stat și al asigurărilor sociale urmează să aibă loc marțea viitoare, conform calendarului stabilit de conducerea legislativului. Până atunci însă documentele intră mâine în comisiile de specialitate, iar discuțiile ar trebui finalizate până sâmbătă. O dezbatere accelerată are și propunerea legislativă privind plafoanele unor indicatori, precum: deficitul bugetar sau cheltuielile de personal, transmite redactorul RRA Amalia Bojescu:
Reporter: Conducerile celor două camere ale parlamentului au trimis proiectele de buget comisiilor de specialitate pentru dezbatere și avizare. Senatorii și deputații au termen până mâine să depună amendamente, după care proiectele de buget vor intra în dezbaterea comisiilor de buget,finanțe. Acestea au termen până luni, 1 martie, să depună rapoartele, votul în plenul reunit fiind programat pentru marțea viitoare. Un calendar accelerat de dezbatere și vot are și proiectul legii pentru aprobarea plafoanelor, care trebuie adoptat înaintea bugetului de stat. Documentul a trecut favorabil de Senat, iar astăzi intră la votul decizional în Camera Deputaților. Inițiativa legislativă privind plafoanele stabilește nivelurile ce nu pot fi depășite pentru deficit sau cheltuieli de personal. Documentul prevede că plafonul deficitului bugetar va fi anul acesta de 7,16% din PIB, iar cel al cheltuielilor de personal de 9,8%./ahincu/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTULITĂȚI (24 februarie)