Joi, 11 martie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Astor Piazzolla, muzician argentinian, compozitor și instrumentist la pian şi bandoneon, cel care a revoluționat tango-ul, creând ceea ce avea să devină „Tango Nuevo”, o formă mai colorată, cu un limbaj ritmic original, spirit puternic, dramatic și pasional, văzut ca expresia eternă a spiritului uman. Compozițiile sale au intrat în repertoriul marilor orchestre şi al unor interepreți renumiți.
Astor Pantaleón Piazzolla s-a născut din părinți imigrați din sudul Italiei, la 11 martie 1921, la Mar del Plata, în Argentina, un port pescăresc de pe coasta Atlanticului, care avea să devină o celebră stațiune balneară.
În anul 1924, familia Piazzolla se mută la New York, oraș unde, începând din 1929, va începe să cânte la bandoneon – un cadou în valoare de 18 dolari primit de la tatăl său – , un instrument asemănător acordeonului, creat de constructorul de instrumente muzicale german Heinrich Band și devenit foarte popular în Argentina şi Uruguay.
A început să asculte discurile cu tangouri ale tatălui, în special orchestrele unor giganți precum Julio de Caro sau Carlos Gardel – pe care avea să îl și cunoască mai apoi. În acei ani a învățat engleza, italiana și franceza, a avut vecini italieni și evrei, a ascultat muzică clasică, klezmer evreiesc, jazz.
Astor s-a adaptat bine la viața culturală americană, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre educaţia sa, fiind dat afară din şcoală din cauză că îşi bătea colegii. Pentru acest aspect, a fost chiar a fost poreclit „Lefty” (Stângaciul), aluzie la „croșeul” său de stânga cu care îşi lovea colegii.
În anul 1932, compune primul său tango, „La catinga”, iar după întâlnirea cu compozitorul Carlos Gardel, acesta îi repartizează un rol minuscul în filmul „El dia que me quieras.”
Gardel l-a remarcat şi l-a invitat să îl însoţească în turneul său internaţional, lucru pe care tatăl lui Piazzolla nu l-a aprobat. În turneul respectiv, Gardel şi întreaga sa orchestră au murit într-un accident de avion, ceea ce a făcut ca, ani mai târziu, Piazzolla să ducă mai departe „muzica din Buenos Aires” cu o istorie incredibilă şi să-i scrie lui Gardel următoarele rânduri: „…nu o să uit niciodată noaptea în care ai oferit un grătar după ce am terminat de filmat „El dia que me quieras” („Ziua în care o să mă iubeşti”). A fost o onoare pentru toţi argentinienii şi uruguaienii care locuiam la New York. Am avut un noroc nebun, pentru că pianul era dezacordat şi pianistul nu a putut să te acompanieze. A trebuit să te acompaniez doar eu, la bandoneon. Ce noapte Charlie!!! A fost botezul meu cântând tango!!! Primul tango din viaţa mea şi, mai mult decât atât, însoţindu-l pe Gardel!! Nu o să uit acest lucru niciodată! Îţi aduci aminte că după puţin timp mi-ai trimis două scrisori rugându-mă să vin cu voi în turneu? Era primăvara anului 1935 şi eu făceam 14 ani. Părinţii nu mi-au dat voie… Charlie, am scăpat!!! Dacă veneam cu tine, acum în loc să cânt la bandoneon aş fi cântat la harpă!!!” (Scrisoarea lui Astor Piazzolla pentru Carlos Gardel)
În anul 1936, Piazzolla revine în Mar del Plata, unde se va implica în mai multe mici grupuri muzicale locale, dintre care unul adoptă stilul sextetului Vardaro, al cărui exponent, violonistul Elvino Vardaro, va continua și în viitor să cânte împreună cu Piazzolla.
În anul 1938, ajunge la Buenos Aires, unde intră în ansamblul celebrului interpret la bandoneon, Anibal Troilo.
Piazzolla se face remarcat drept un pianist excelent şi se perfecţionează în stilul muzical avangardist al epocii.
În anul 1944, se desparte de Anibal Troilo şi își întemeiază propria orchestră cu care îl va acompania pe cântărețul Fracisco Fiorentino.
Din colaborarea celor doi vor apărea mai multe piese, printre acestea aflându-se viitoare tangouri celebre precum „Nos encontramos al pasar”, „Viejo ciego” și „Volvió una noche”.
Tot atunci, va înregistra și primele sale două tangouri instrumentale, „La chiflada” și „Color de rosa”, compuse încă în stil tradițional.
În anii care au urmat, va lansa zeci de tangouri imprimate pe discuri, dintre care unele vor ajunge celebre: „Taconeando”, „Tierra querida”, „La rayuela”, „Para lucirse” sau „Contratiempo”.
Piazzolla va fi apreciat de către critica de specialitate şi de către public, drept un compozitor genial de muzică tango, extrem de original și inspirat, iar creaţiile sale vor intra curând în repertoriul celor mai importante orchestre din Argentina, cum erau cele conduse de Anibal Troilo, Osvaldo Fresedo și José Basso.
În anii ’50, în perioada în care Piazzolla intenționa să se dedice muzicii clasice, studiază în Franţa, ca bursier al Conservatoriului din Paris. Aici, muzicologul Nadia Boulanger îl convinge să-și dezvolte capacitățile muzicale pornind de la ceea ce constuie adevărata sa chemare artistică, bandoneonul și muzica de tango.
În anul 1955, în compania lui Martial Solal la pian și a orchestrei de coarde a Operei din Paris, înregistrează o serie de tangouri de mare succes, printre care „Nonino” (precursor al celebrului „Adiós, Nonino”, un emoționant adio muzical compus la moartea tatălui său), „Marrón y azul”, „Chau, Paris”, „Bandó”.
Va reveni, apoi, în Argentina, unde organizează o orchestră compusă din bandoneon și instrumente de coarde și un solist vocal, Jorge Sobral, cu care lansează noi tangouri, ca „Tres minutos con la realidad”, „Tango del ángel”, „Melancólico Buenos Aires”.
În 1958, Piazzolla se va afla la New York unde va eşua în crearea unui nou gen muzical – Jazz-Tango.
În anul 1965, susţine un concert la Philarmonic Hall din New York, unde interpretează, cu un deosebit succes, „Serie del Diabolo”, „Serie del ángel” și „La mufa”.
A urmat compoziţia sa „Verano porteno”, primul din excepţionalele tango-uri care vor alcătui seria „Las Cuatro Estaciones” („Cele patru anotimpuri”) şi o scurtă operă, „Maria de Buenos Aires”, compusă pe libretul poetului Horacio Ferrer.
Între anii 1970 – 1980, popularitatea internațională a lui Piazzolla a crescut enorm, inclusiv în Argentina natală, care îl insultase, realmente, cu ani în urmă, considerându-l un blasfemiator al „tradiției de aur” a tangoului.
În anul 1976, cu ocazia Campionatului mondial de fotbal din Argentina, compune și înregistrează o serie de piese dedicate acestui eveniment.
Din anul 1979, Piazzolla va colabora cu cântăreți și instrumentiști de valoare, ca George Moustaki, Gerry Mulligan și Gary Burton, pentru care va compune mai multe lucrări.
În anul 1986, compoziția sa, „Suite for vibraphone and new Tango Quintet”, este prezentată de către Gary Burton în cadrul festivalului de Jazz din Montreux, moment care îi aduce elogii din partea unor muzicieni de seamă precum Keith Jarret și Chick Corea.
De asemenea, Astor Piazzolla a compus coloana sonoră pentru mai mult de 50 de filme, printre care „Sur”/”Sudul”, 1988, în regia lui Fernando Solanas.
În 1988, a suferit un bypass cvadruplu, apoi, după ce şi-a revenit, a format ceea ce avea să fie ultima sa orchestră, New Tango Sextet, cu o componență insolită – două bandoneonuri, pian, chitară electrică, bas și violoncel. A început un turneu extins în America și Europa, dar peste nu mult timp grupul se dizolvă, el continuând să cânte ca bandoneonist solo.
În anul 1989, revista specializată în muzica de jazz Down Beat, îl situează printre cei mai mari muzicieni ai lumii, iar în 1990, celebrul vioncelist şi dirijor rus Mstislav Rostropovici interpretează, la New Orleans, piesa pentru violoncel și pian „Le Grand Tango”, compusă de Piazzolla special pentru el.
În anul 1990, suferă un atac cerebral la Paris, iar în perioada următoare problemele cu inima ale lui Piazzolla se amplifică, ducând, în cele din urmă, la moartea sa, la 4 iulie 1992, la Buenos Aires, la vârsta de 71 de ani.
Piazzola este privit acum ca un erou național al Argentinei, fiind venerat drept cel care a insuflat un aer nou în flacăra tangoului argentinian, o muzică plină deopotrivă de romantism şi mister…
