Aproape 107.000 de doze de vaccin Moderna vor ajunge astăzi la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră. Serul va fi depozitat la Centrul național de stocare, iar în perioada următoare va fi distribuit în centrele regionale existente la nivel național, precizează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 martie)/denisse