Europa ar putea avea în faţă încă un sezon estival turistic pierdut, în condiţiile în care numărul de cazuri de COVID-19 este în creştere şi campania de vaccinare s-a desfăşurat lent, ameninţând să afecteze grav economiile Italiei, Spaniei, Portugaliei şi Greciei, a declarat Morgan Stanley. „Numărul mare de cazuri din Europa şi lentoarea vaccinării ar putea avea ca rezultat o redeschidere târzie, punând în pericol o a doua vară. Anul trecut, în absenţa vaccinului, Europa a reuşit să salveze o parte din sezonul său estival, cu ajutorul restricţiilor şi dinamicii meteorlogice, care au scăzut rata de transmitere” . „Dar suntem oarecum sceptici că acest lucru se poate întâmpla şi în acest an, dată fiind apariţia noilor tulpini, care par să fie mai contagioase şi mai periculoase şi care au determinat o accelerare a creşterii numărului de cazuri în zona euro, de exemplu în Franţa şi Italia”, potrivit băncii de investiţii.(REUTERS – 18 martie)/aionita/ddaniela