Nigeria şi cele patru state vecine anunţă mobilizarea unei unităţi de asalt de 8.700 de soldaţi împotriva ameninţării Boko Haram

Nigeria şi cei patru vecini ai săi au transmis că vor mobiliza o unitate de asalt de 8.700 de soldaţi împotriva ameninţării regionale în creştere din partea militanţilor Boko Haram. Noua unitate permite participarea poliţiei şi a personalului umanitar, alături de militari. Într-o declaraţie, cele cinci ţări au transmis că patru milioane de dolari sunt necesare urgent pentru finanţarea misiunii. Totuşi, urmează să se decidă de unde vor veni aceşti bani şi finanţarea viitoare. Deşi componenţa acestei forţe multinaţionale s-a decis, va mai dura un timp până să devină operaţională, întrucât este necesară aprobarea Uniunii Africane şi a Consiliului de Securitate al ONU – transmite corespondentul BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 februarie)