Cea mai mare rată de incidență a infectărilor cumulate în 14 zile este în județul Ilfov, 6,36, astfel că de aseară alte patru localități au intrat în carantină zonală pentru două săptămâni. Este vorba de Domnești, Jilava, Pantelimon și Voluntari, care se alătură celor 10 orașe sau comune din județ pentru care se instituie o astfel de măsură. Mulți locuitori din Ilfov, care este situat de jur împrejurul capitalului, lucrează în București și fac zilnic naveta, iar copiii lor merg la școli din capitală. Autoritățile spun că în prezent măsura carantinei nu este luată în calcul și pentru București, însă Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență se întrunește astăzi pentru a prelungi valabilitatea măsurilor de prevenire și combaterea răspândirii coronavirusului aferente scenariului roșu. Ieri, rata de infectare era în capitală de 4,85 și aproape un sfert dintre cazurile noi de COVID raportate au fost aici, peste 1.400../rpatulea/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 martie)