Joi, 25 martie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea actriţei franceze de film Simone Signoret. Ea a rămas unul dintre monştrii sacri ai scenei şi ecranului vreme de peste două decenii. A jucat în producţii ale unor regizori importanţi, precum Marcel Carne, Yves Allegret (primul ei soţ) şi Luis Bunuel, a colaborat cu personalităţi precum Stanley Kramer, Costa Gavras sau Sidney Lumet şi a jucat alături de actori faimoşi ca Jean Gabin, Bernard Blier sau Serge Reggiani. Printre prietenii ei cei mai apropiaţi, au fost Marilyn Monroe sau Jane Fonda.
Pentru realizările sale excepţionale, în palmaresul său se află un premiu Oscar şi o distincţie a Festivalului de film de la Cannes.
Simone Signoret, pe numele real Henriette Charlotte Simone Kaminker, s-a născut la 25 martie 1921, la Wiesbaden, în Germania, părinţii săi fiind André Kaminker, un lingvist evreu de origine poloneză, şi Georgette Signoret, de origine franceză. Ea a fost cea mai mare dintre cei trei copii ai familiei, ceilalţi doi fraţi fiind Alain şi Jean-Pierre.
Simone a crescut în Franța, la Neuilly-sur-Seine, o suburbie a Parisului, iar atmosfera unei familii de intelectuali a ajutat-o să studieze engleza, germana și latina.
După terminarea școlii secundare, în perioada ocupaţiei naziste a Franţei, în 1940, tatăl ei a fugit din țară, iar ea a făcut parte din grupul de actori şi scriitori care se împotriveau regimului – şi care frecventau Café de Flore, din cartierul Saint-Germain, un loc popular de întâlnire pentru artiștii și intelectualii de stânga, printre care se aflau Sartre, fraţii Prévert, Giacometti, Soutine, Picasso -, astfel că a fost nevoită să adopte numele de fată al mamei, pentru a-şi ascunde originile evreieşti, şi a scăpa de eventualele represalii.
În acea perioadă, ea a trebuit să își susțină familia, lucrând ca dactilografă pentru un ziar colaboraționist francez.
Prietenia cu acel grup de scriitori şi actori a adus-o mai aproape de lumea filmului, pentru care va face o reală pasiune. A devenit interesată de actorie și a fost încurajată de prietenii ei, inclusiv de Daniel Gelin, iubitul ei de la acea vreme, să-și urmeze pasiunea.
În 1942, va debuta în film, fiind distribuită în roluri secundare în peliculele „Le Prince charmant”/”Prințul fermecător”, regia Jean Boyer, „Bolero”, regia Jean Boyer sau „Trubadurii diavolului”/”Les visiteurs du soir”, regia Marcel Carné şi în „Adio Leonard”/”Adieu Léonard”, regia Pierre Prévert – în 1943.
În perioada 1944 – 1949, a fost căsătorită cu regizorul Yves Allégret, cu care a avut o fiică, Catherine Allégret (n. 1946), devenită şi ea actriţă.
În anul 1946, joacă în filmul în regia soţului său, „Demonii zorilor”/”Les Démons de l’aube”), iar doi ani mai târziu primeşte rolul principal, Dédée, în drama regizată de soţul ei, „Dédée d’Anvers”, demonstrând un talent aparte, cu o prestaţie extrem de inteligentă.
Cariera sa a continuat cu filmele „Impasul celor doi îngeri”/”Impasse des Deux-Anges”, regia Maurice Tourneur – în 1948, rolul Yvonne în „Swiss Tour”, regia Leopold Lindtberg (1949), rolul prostituatei Leocadie, în „Caruselul”/”La ronde”, regia Max Ophüls – rol cu care şi-a câștigat celebritatea, cu toate că filmul a fost interzis pentru scurt timp la New York, fiind considerat imoral – , în „Hărțuitul”/”Le Traqué”/”Gunman in the Streets”, regia Boris Lewin și Franck Tuttle şi în „Manejurile”/”Manèges”, regia Yves Allégret – toate trei în anul 1950.
În anul 1950, pleacă la Hollywood, în căutarea gloriei artistice, iar aici îl va cunoaşte pe cel care va deveni marea ei iubire, marele actor şi muzician Yves Montand – care era o vedetă afirmată şi era la finalul unei legături amoros-profesionale cu Edith Piaf, care îi deschisese porţile celebrităţii – , alături de care se va afla până la sfârşitul vieţii. Cei doi se vor căsători la 22 decembrie 1951, însă povestea lor de dragoste răsărise cu ceva vreme în urmă…
Se întâmplase în anul 1949, când Simone şi soţul ei, se aflau în vacanţă în Saint-Paul de Vence, în sudul Franţei. Montand se afla şi el acolo, obţinuse un angajament la Nisa, şi se cazase chiar la hotelul Colombe d’Or, unde era găzduită şi actriţa, pentru a-l cunoaşte pe un prieten al acesteia, Jacques Prévert. Când Simone l-a văzut pe Montand, fiorii iubirii au debordat. Fusese dragoste la prima vedere…
În cariera ei, au urmat roluri remarcabile, Elizabeth Proctor din drama „Les Sorcières de Salem”/”Vrăjitoarele din Salem”, regia Raymond Rouleau – în 1957, Alice Aisgill din „Drumul spre înalta societate”/”Room at the top”, regia Jack Clayton – în anul 1959 sau Madame Rosa din „La Vie devant soi” – în 1977.
De asemenea, ea a fost distribuită în „Adua și prietenele sale”/”Adua et ses compagnes”, regia Antonio Pietrangeli – 1960, „Lovituri murdare”/”Les Mauvais Coups”, regia François Leterrier – 1961, „Procesul profesorului Weir”/”Term of Trial”, regia Peter Glenville, rolul Anna – 1962, „Cea mai scurtă zi”/”Il Giorno piu corto”, regia Sergio Corbucci – 1963, „Corabia nebunilor”/”Ship of fools”, regia Stanley Kramer, rolul La Condesa – 1965, „Arde Parisul?”/”Paris brûle-t-il?”, regia René Clément – Patroana bistroului – 1966, „Pescărușul”/”The Sea Gull”, regia Sidney Lumet – Arkadina, o actriță – 1968, „Americanul”/”L’Américain”, regia Marcel Bozzuffi – 1969, „Ferma suspiciunilor”/”Les granges brûlées”, regia Jean Chapot – rolul Rose – 1973, „Carnea orhideei”/”La chair de l’orchidée”, regia Patrice Chéreau – rolul Lady Vamos – 1975, „Adolescenta”/”L’adolescente”, regia Jeanne Moreau – rolul Mamie – 1978, „ragă necunoscută”/”Chère inconnue”, regia Moshé Mizrahi – 1979, „Steaua Nordului”/”L’étoile du Nord”, regia Pierre Granier-Deferre – rolul doamnei Louise Baron – 1982 şi în „Guy de Maupassant”, regia Michel Drach – în 1982.
Simone Signoret a jucat şi în serialul TV „Madame le juge” (1977), în rolul Élisabeth Massot.
În anul 1976 îşi publică memoriile intitulate „La nostalgie n’est plus qu’elle était”, un volum care a fost tradus şi în limba română şi a apărut în anul 1978.
De asemenea, ea este autoarea a două romane populare, „Le Lendemain, elle était souriante” – apărut în 1979, şi „Adieu Volodia” – apărut în 1985.
Pentru realizările sale artistice excepţionale, a fost recompensată cu numeroase premii şi distincţii, precum premiul Festivalului de la Cannes în 1959 pentru cea mai bună interpretare feminină, şi premiul Oscar în 1960, pentru cea mai bună actriţă, ambele pentru rolul din filmul „Drumul spre înalta societate”, în care a jucat alături de Laurence Harvey.
De asemenea, ea fost premiată cu un César pentru cea mai bună actriță (1978) pentru „La Vie devant soi”, cu premiul David di Donatello pentru cea mai bună actriţă străină (1978) pentru acelaşi „La Vie devant soi”, cu un „Urs de Argint” pentru cea mai bună actriță (1971) pentru „Le Chat” şi cu un premiu al Festivalului de film de la Karlovy Vary.
Către finalul vieţii, Simone Signoret şi-a neglijat cariera artistică, dedicându-se unor cauze umanitare. Avea să-şi neglijeze chiar propria existenţă, iar explicaţiile s-ar regăsi în relaţiile extraconjugale nenumărate ale soţului ei, inclusiv, se spune, cu fiica actriţei din prima căsătorie, Catherine, pe care a abuzat-o încă de la o vârstă fragedă – conform mărturiilor ecesteia, care sunt prezentate în volumul „Un monde à l’envers”, apărut în 2004.
Începând cu anul 1981, starea de sănătate a actriței, care era fumătoare înrăită și consumatoare de alcool, s-a înrăutățit brusc și a suferit mai multe intervenții chirurgicale.
Simone Signoret moare la 30 septembrie 1985, în urma unui cancer pancreatic, la Autheuil-Anthouillet, Eure, Haute Normandie, Franţa. Ea îşi găseşte odihna de veci în cimitirul Père Lachaise din Paris.
