Kievul nu este de acord cu noile propuneri ale adjunctului șefului administraţiei prezidenţiale ruse, reprezentantul Rusiei la negocierile în „formatul Normandia” (Germania, Rusia, Ucraina și Franța), Dmitri Kozak, exprimate într-o scrisoare adresată consilierilor liderilor acestor state, se afirmă în scrisoarea şefului biroului preşedintelui ucrainean, Andrei Ermak, adresată consilierilor politici ai „formatului Normandia”. „Suntem îngrijorați de abordarea părţii ruse cu privire la aceste probleme importante, precum și de natura manipulativă a concluziilor propuse de domnul Kozak. Prin urmare, în niciun caz nu putem fi de acord cu propunerile cuprinse în scrisoarea sa datată cu 19.03.2021” – a declarat Ermak, citat duminică de publicaţia „Ukrainskaia Pravda”. Totodată, el și-a exprimat surprinderea față de „interpretarea proprie” de către Federația Rusă a rezultatelor videoconferinței consilierilor politici din cadrul „formatului Normandia”. Șeful biroului președintelui ucrainean a adăugat că Kievul este pregătit să poarte discuții în orice format pentru luarea unor decizii concrete, încetarea focului și rezolvarea conflictului./ssirbu/dsirbu
www.tass.ru – 21 martie