București, 23 martie 2021 – Fundația Motivation România în parteneriat cu Asociația Segoia implementează proiectul „Advocacy pentru accesul în comunitate al utilizatorilor de scaun rulant”, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Proiectul se desfășoară în perioada ianuarie 2021 – decembrie 2022.
Proiectul vizează creșterea capacității utilizatorilor de scaune rulante de a se autoreprezenta în fața autorităților atât prin participare directă, cât și prin instrumente ușor de utilizat pe care proiectul le pune la dispoziție. Totodată, proiectul urmărește sprijinirea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități prin îmbunătățirea mobilității și sănătății utilizatorilor de scaune rulante.
„Prin activitățile pe care le implementăm pentru copiii și adulții cu dizabilități, ne dorim să transmitem faptul că participanții înșiși pot fi proprii ambasadori care pot milita pentru drepturile ce li se cuvin. Una dintre opțiunile prezentate în cadrul proiectului este accesul la aplicațiile mobile gratuite MotiActiv și Panoul de Bord. Odată cu acest prim pas, calitatea vieții persoanelor cu dizabilități va crește prin recăpătarea încrederii în forțele proprii și prin implicarea lor ca membri activi în comunitatea din care fac parte”, a declarat Mirela Cîrlan, coordonator advocacy și sprijin beneficiari, în cadrul Fundației Motivation România.
Prin aplicația MotiActiv proiectul își propune să ajungă la un număr cât mai mare de utilizatori de scaune rulante, pentru a le pune la dispoziție sfaturi utile pentru viața de zi cu zi. Prin contribuția specialiștilor Fundației Motivation România, instructori de viață independentă, kinetoterapeuți, asistenți sociali, sunt abordate teme diverse, cum ar fi: importanța unui scaun rulant potrivit, poziționarea corectă în scaunul rulant, accesibilitatea, prevenirea unor probleme de sănătate specifice sau gestionarea problemelor emoționale. Acest instrument este ușor de utilizat și are rolul de a îndruma utilizatorii de scaune rulante în parcursul lor către o viață activă și independentă.
„Am creat platforma Panoul de Bord pentru a crește capacitatea de autoreprezentare a cetățenilor în raport cu instituțiile statului, dar și pentru a înlesni dialogul social, folosind tehnologiile moderne. Credem într-o societate deschisă și incluzivă, capabilă să creeze un cadru în care toți cetățenii își pot trăi viața cu demnitate și, în care, cu toții avem mijloacele să ne urmăm pasiunile și să ne dezvoltăm. De aceea, prin parteneriatul cu Fundația Motivation România, ne dorim ca acest proiect să ajute persoanele cu dizabilități locomotorii să creeze și să beneficieze de o astfel de societate”, a declarat Adrian Ionescu, președintele Asociației Segoia.
De asemenea, pe perioada desfășurării proiectului vor fi organizate activități de informare și instruire a utilizatorilor de scaune rulante privind drepturile pe care le pot accesa, precum și diferite acțiuni de advocacy și de promovare a abilităților acestora.
În proiect vor fi organizate caravane de mobilitate și sănătate în scaun rulant în 15 localități din țară, în cadrul cărora participanții vor dobândi informații și abilități utile în viața de zi cu zi, prin accesul la servicii și tehnologii unice, cum ar fi: testarea presiunii cu sistemul BodiTrack pentru prevenirea escarelor, instruire practică cu manechinul privind cateterizarea pentru prevenirea infecțiilor urinare sau testarea unor echipamente de mobilitate performante, potrivite pentru o viață activă și libertate de mișcare.
***
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.
Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Despre Fundația Motivation România
Fundația Motivation România este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități. Serviciile pe care le oferă acoperă o gamă largă de nevoi, de la evaluare și echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare activă și instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant, consultanță pentru accesibilizarea spațiilor și sport adaptat. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de mișcare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 25.000 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro.
Despre Asociația Segoia
Asociația Segoia este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 2017, preocupată de dezvoltarea societății civile, promovarea valorilor democratice, guvernării deschise și implicării cetățenești cu ajutorul tehnologiei. Mai multe informații pe: https://segoia.ro.
Persoană de contact Fundația Motivation:
Monica Tăutul, Responsabil Comunicare și Relații Publice
Tel.: 0730.190.927
E-mail : m.tautul@motivation.ro
RADOR – 23 martie