Rebelii FARC din Columbia au invitat-o pe Miss Univers să participe la negocierile de la Havana

Rebelii FARC din Columbia au invitat proaspăta deţinătoare a titlului de Miss Univers să participe la negocierile de pace cu guvernul columbian. Într-o declaraţie postată pe pagina lor de internet, rebelii au acceptat oferta făcută de către Paulina Vega, în vârstă de 22 de ani, care, în timpul participării la concursul pe care l-a câştigat, s-a declarat dispusă să asiste la negocieri. Până în prezent, deţinătoarea titlului Miss Univers, încă nu a răspuns cererii formulate de către reprezentanţii grupării FARC. Negocierile de pace cu guvernul columbian se desfăşoară la Havana de peste doi ani, în vederea  încheierii unui acord de încetare a conflictului care durează de peste 50 ani, relatează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 februarie)