Numărul cazurilor noi de COVID-19 a revenit azi peste 6.000, după trei zile în care bilanţurile au fost sub acest nivel. La prânz au fost anunţate 6.200 de noi infectări, rezultate din peste 40.000 de teste Real Time PCR şi rapide. S-au stabilit şi noi recorduri negative: cele mai multe decese asociate coronavirusului din acest an – 175, precum şi depăşirea – în premieră de la debutul epidemiei – a pragului de 1.400 de cazuri ce necesită îngrijiri la terapie intensivă. Cei 1.405 pacienţi de la ATI reprezintă mai bine de 10 la sută din totalul celor internaţi în prezent cu SARS-CoV-2. Şi incidenţa infectărilor este în creştere, media la nivel naţional a depăşit 4 cazuri la mia de locuitori cumulat în 14 zile. Ilfovul are în continuare cea mai mare rată de îmbolnăvire – 9,12 la mie, Capitala se menţine peste 7, alte 11 judeţe figurează ca zone roşii, adică depăşesc pragul de 3 la mie.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 martie)/aburtica/dsirbu