Forţele armate ale Ucrainei au anunţat, sâmbătă, că, în câteva luni, vor începe exerciţii militare comune cu trupele NATO – un demers ce ar putea alimenta tensiunile cu Moscova, care şi-a exprimat opoziţia faţă de astfel de acţiuni. NATO şi-a exprimat, joi, îngrijorarea în legătură cu ceea ce consideră a fi o intensificare a activităţii militare ruseşti în apropiere de estul Ucrainei, după ce Rusia a avertizat că o escaladare serioasă a conflictului din regiunea ucraineană Donbass ar putea „distruge” Ucraina. Kremlinul a afirmat, vineri, că orice desfăşurare de trupe NATO în Ucraina ar duce la noi tensiuni aproape de frontiera Rusiei şi ar obliga Moscova să adopte măsuri suplimentare pentru a-şi asigura securitatea. Trupele ucrainene luptă împotriva forţelor separatiste proruse din regiunea estică Donbass, într-un conflict în care Kievul estimează că au fost ucise 14.000 de persoane, din 2014 şi până în prezent. La exerciţiile militare vor participa peste 1.000 de militari din cel puţin cinci state membre NATO, iar acestea vor avea loc peste câteva luni, a precizat Armata ucraineană, sâmbătă, într-un comunicat publicat pe Facebook. „Vor fi exersate în special acţiuni defensive, urmate de o ofensivă menită să restabilească frontiera de stat şi integritatea teritorială a unei ţări care a fost ţinta agresiunii din partea unor state vecine ostile”, se precizează în comunicat. Acesta nu specifică perioada exactă în care vor avea loc exerciţiile./mbrotacel/csimion
REUTERS – 3 aprilie