Catalogat de cele mai multe ori ca un spațiu mic, anost, îngust și întunecat, holul este, probabil, una dintre cele mai subestimate zone ale casei. Când vine vorba despre amenajarea locuinței, holul este trecut cu vederea de foarte mulți proprietari, atenția îndreptându-se cu precădere spre camere considerate mult mai importante, cum ar fi livingul, dormitorul sau bucătăria. Timpul sau bugetul limitat pentru decorarea acestui spațiu ne determină uneori să îl lăsăm pe ultimul loc în lista priorităților ce țin de design interior. Cu toate acestea, un hol de intrare bine conceput și ingenios decorat vă poate întâmpina cu bună dispoziție, vă ajută să fiți organizați, și oferă vizitatorilor un indiciu al sentimentului dvs. personal de stil. Fiind prima încăpere din orice locuință, holul creează așteptări privind designul celorlalte spații, stilul de amenajare a holului fiind ca un fel de „demo” pentru decorul celorlalte camere. Vorba proverbului adaptat – „Casa frumoasă de la intrare se cunoaște”! Nu lăsați la voia întâmplării decorarea și aranjarea acestui locușor aparent neînsemnat, ci folosiți dezavantajele sale în avantajul dvs.! Dublul său rol, cel de intermediar între exterior și interior și cel de legătură între camere, conferă holului un caracter indecis, care vă poate pune în dificultate. Însă, cu câteva mici trucuri și eforturi, holul poate fi elegant, funcțional și atrăgător din punct de vedere vizual. Ba mai mult de-atât, acest spațiu poate să dicteze tonul întregii case, așa că ar trebui să vă gândiți la el ca la singura dvs. șansă de a face o primă impresie de neuitat! Prin urmare, este extrem de important să alegeți cu grijă corpurile de iluminat, soluțiile de depozitare și elementele decorative, să țineți seama de proporții și să optați pentru piese de mobilier reduse ca dimensiuni. Indiferent de ce stil de amenajare alegeți, dulapul, cuierul, consola sau pantofarul nu trebuie să lipsească din holul perfect amenajat, întrucât acestea îmbină aspectul practic cu cel estetic.
* Să fie lumină – Cu un tapet și o nuanță de vopsea bine alese, corpuri de iluminat cu elemente corespunzătoare așezate în unghiuri perfecte pentru a oferi o bună perspectivă, un parchet în tonuri diferite de celelalte obiecte, și mobilier simplu, dar bine așezat, holul poate deveni un spațiu plin de personalitate.
- În acest spațiu relativ restrâns, un felinar frumos, o lampă de masă, un lampadar și o lampă de perete pot crea diferite opțiuni de iluminare pentru diferite stări de spirit.Felinarele de inspirație marocană, lămpile chinezești și lămpile de perete din fier forjat adaugă, fiecare în parte, pe lângă strălucire, un stil unic spațiului respectiv.
- Nu vă zgârciți la iluminarea holului, mai ales la cea în straturi! Sunt recomandate lămpile amplasate pe pereți nu pe tavan, lămpi cu semi-abajur, felinare, aplice, veioze amplasate pe zonele mai întunecate, becuri sub formă de făclie cu lumină intermitentă, lustre cu bec cu lumină variabilă, etc.
- Selectați un dispozitiv care face o declarație și definește zona. Un corp în formă de cilindru este o alternativă foarte bună, dacă nu aveți suficient spațiu pentru o lustră pandantiv mai substanțială.
- Soluția perfectă pentru holurile mici sunt LED-urile. Acestea pot fi montate pe plafon sau pe pereți.
- Un hol luminos va arăta mult mai spațios. Aplicele sunt cel mai des folosite, pentru că nu reduc din spațiu sau din înălțimea camerei. Totuși, dacă dispuneți de un hol mare, puteți opta pentru corpuri de iluminat impunătoare, care întregesc decorul.
- Nu mai este un secret pentru nimeni că holurile de la intrare sunt, cu foarte puține excepții, spații foarte întunecate și înguste, fără surse de lumină naturală. Pentru a preveni acest lucru, încorporați o oglindă mare, poate chiar pe un întreg perete, pentru extra lumină și mărirea orizontului.
- Dați vizitatorilor impresia că au intrat într-o adevărată galerie de artă, creând pe un perete o piramidă din tablouri cu tematică similară sau, din contră, cât mai diferită, pentru un aer eclectic, pe care le puteți accentua cu ajutorul unor corpuri mai mici de iluminat.
* Optați pentru un decor de poveste. În cele mai multe apartamente, spațiul de la intrare este mic, dar asta nu înseamnă că nu poate face o mare diferență.
- În cazul holurilor mici apelați cu încredere la alb şi la tonuri deschise, pastelate, atât pentru culoarea pereților și a tavanului, cât și pentru restul decorului. Pentru pereți alegeți materiale de la vopsea lavabilă, tapete, până la plăci de plută sau cărămizi decorative.
- Mobilierul simplu, modern, din materiale lucioase sau din sticlă, creează senzaţia de spaţiu aerisit. Însă, dacă alegeţi o nuanţă pastelată pentru pereţi şi un ansamblu de mobilier alb, puteți contura foarte uşor amenajarea folosind mici obiecte decorative, în culori puternice precum roşu, albastru, galben, etc.
- Puteți, de asemenea, opta pentru crearea unui spațiu de tranziție. Cu alte cuvinte, câteva plante și elemente din lemn, o podea de piatră și piese de mobilier pentru exterior (mese și scaune de răchită, de exemplu), vor oferi o zonă de ușoară tranziție între interior și exterior. Podeaua din hol poate fi montată din următoarele materiale: gresie porțelanată, podea turnată, linoleum. În această zonă se utilizează mai puțin parchetul natural, parchetul laminat și mochetă de interior. Materialele din esență lemnoasă băițuite și lustruite dau și ele o notă de eleganță.
- Un alt sfat ar fi să optați pentru piese de mobilier curbate, întrucât formele rotunjite sunt psihologic mai relaxante și mai reconfortante decât cele rectilinii.În filosofia Feng Shui, de exemplu, curbele sunt preferate, deoarece acestea facilitează circulația energiei de-a lungul unui spațiu.Piesele rotunjite sunt mai bune și din punct de vedere al siguranței, astfel că nu se vor mai lovi în colțurile ascuțite nici cei mici și nici chiar noi, oameni mari și neîndemânatici.
- Lambriurile sunt o altă opțiune rafinată, însă este de preferat să le montați la o înălțime de maximum 90 de centimetri, dacă tavanul nu este foarte înalt.
- O altă variantă o reprezintă casetele decorative pentru pereți, care adaugă nu doar farmec spațiului, ci și profunzime.
- Dacă aveți această posibilitate, „săpați” mici nișe în perete, pentru a crea câteva ferestre mici, false. O variantă de lărgire a spațiilor este demontarea ușilor care separă holul de cameră și lărgirea pereților. Astfel lumina va pătrunde în hol și va fi mult mai spațios.
- Pentru a da senzația unui hol mai spațios, podeaua ar trebui să fie din marmură, gresie sau parchet într-o nuanță deschisă și caldă.
- Amplasarea unei măsuțe cu două fotolii, pe lângă obiectele de strictă necesitate, fac ca un hol pătrat să fie la fel de util ca și celelalte camere. Toate obiectele: pantofar, cuier, băncuța-suport pentru încălțare și etajerele dau holului, printr-o amenajare corectă, o notă de prospețime și eleganță.
- Tablourile, oglinzile – amplasate corespunzător, plantele de interior – amplasate pe etajere sau direct pe podea și mesajele inspiraționale – așezate în raport cu măsuța, dau o notă de spațialitate, eleganță, confort, de spațiu geometric bine organizat, care atrage atenția din prima clipă. Când decorați pereții cu tablouri, așezați-le pe o singură parte, pentru a nu încărca prea mult spațiul. Un hol lung poate beneficia, pe lângă elementele specifice, de rafturi sau etajere pentru expunerea unor cărți sau obiecte de design.
- După ce asigurați piesele necesare de mobilier (cuier, pantofar, suport umbrele, oglindă), pregătiți-vă să completați decorul cu un element spectaculos: o etajeră tip tablou sau un corp suspendabil cu mai multe rafturi, cu aspect antichizat, pe care puteți așeza mici decorațiuni și suveniruri dragi.
- Vopsiți un perete într-o culoare contrastantă și grupați câteva piese inedite de mobilier în dreptul lui (o banchetă cu brațe arcuite, o bibliotecă în trepte sau un cufăr vintage).
- Deși pare complicat, sunt o mulțime de moduri de a încorpora obiecte decorative în amenajarea unui hol. De la decorațiunile pentru perete, cum ar fi tablourile, ramele foto, ceasurile și alte elemente decorative, la micile accesorii, cărora le puteți găsi locul pe consolă, cum ar fi sfeșnicele, suporturile pentru lumânări parfumate, vaze sau suporturi pentru cărți – puteți alege piese care se pliază perfect stilului general de amenajare, dar care vă reflectă și personalitatea.
- Alegeți materiale practice, rezistente la deteriorările mecanice, murdărie, umezeală, care să se curețe ușor. Din punct de vedere estetic, optați pentru culori deschise, lucioase, luminoase.
* Anticipați stilul întregii case. În amenajarea holului este foarte important să porniţi de la un stil sau o temă decorativă, care, odată abordată, va influenţa definitiv imaginea finală. Practic, puteți profita de aproape orice stil de amenajare pentru hol, însă, pentru a crea un design unitar în întreaga casă, alegeți un stil care să se potrivească perfect aspectului de ansamblu.
- Pentru holurile moderne alegeți mobilier cu linii drepte, bine definite, în culori neutre, cum ar fi alb, bej, gri, sau maro. Pentru a sparge monotonia, folosiți modele geometrice, fie prin includerea tapetului, fie cu ajutorul diverselor obiecte decorative. În general, stilul modern e definit prin simplitate și funcționalitate. Folosiți mobilier și elemente moderne de design pentru a crea un spațiu contemporan și simplu.
- Stilul actual are o vădită tentă minimalistă, permițându-vă să alegeți între amenajarea unui hol în stil scandinav sau industrial, în funcție de preferințe și de designul celorlalte încăperi. Nuanțele de gri sunt nelipsite din designul modern, dar le puteți accentua cu tonuri vesele de ocru, turcoaz sau cărămiziu pentru a crea impresia de familiaritate și căldură. Pentru un aspect industrial (fratele mai mic al stilului modern), includeți mobilă din fier, care va da o notă în plus de eleganță. Într-un hol minimalist nu au ce căuta ornamentele, pastelurile, imprimeurile florale și orice mobilier care ar putea fi considerat altfel decât foarte simplu. Folosiți o paletă cromatică neutră, în nuanțe de alb și gri, dulapuri încastrate în perete, care trec aproape neobservate datorită ușilor cu mecanism de deschidere fără mânere, oglinzi mari și o banchetă cu structură și picioare din oțel, cu tapițerie din stofă.
- Secretul amenajării în stil rustic stă în folosirea elementelor cu aspect cât mai natural, cum ar fi lemnul și piatra. Paleta cromatică trebuie să amintească de natură, astfel culorile naturale – verde, bej, cărămiziu, bleu – se vor încadra perfect. Decorul rustic pune mare accent pe materiale precum lemnul, răchita și fierul. Alegeți un cuier de lemn care imită un gard sau unul foarte simplu, din câteva scânduri de care au fost prinse niște cârlige. Un impact vizual incontestabil îl au holurile în stil rustic, un stil care se pretează nu numai caselor de vacanţă.
- Stilul clasic este atemporal, așa că nu aveți cum să dați greș amenajându-vă locuința, și prin extensie, holul, în acest stil. Un pantofar, un cuier, o consolă din lemn, cu linii și forme ușor arcuite ar trebui să fie nelipsite. Culorile predominante includ bejul, auriul, albul sau maroul. Tablourile și ramele foto, dar și un ceas de perete sau de masă cu un design clasic și elegant vor aduce un indiciu de rafinament.
- Holul vintage amintește de romantismul și nostalgia unor vremuri demult apuse. Imprimeurile florale, culorile pastelate, mobilierul cu aspect ușor uzat sunt piese de căpătâi ale acestui stil. O veioză cu aspect vintage, un sfeșnic așezat pe o consolă, obiecte decorative din cupru sau bronz pe fundalul pieselor de mobilier din lemn – aceste detalii vor crea o atmosferă fermecătoare. Mobilierul vintage pentru hol poate varia între nuanțe plăcute de alb și ivoriu, pasteluri sau lemn natur. Asigurați-vă că designul este unul în concordanță cu acest stil, mai bogat în elemente decorative decât stilul modern. Dacă vreţi să daţi personalitate unui hol generos, oferiţi-i un look vintage. Vopselele cu efecte speciale, parchetul antichizat şi mobilierul cu patina timpului vor garanta aspectul vintage al amenajării.
- Piesele vintage de mobilier sau cu aspect antichizat, cu un farmec aparte, ușor romantic, reprezintă și trăsătura specifică a stilului shabby-chic. Este o opțiune populară pentru holuri datorită faptului că face o primă impresie greu de uitat. Mizați pe pasteluri și imprimeuri florale, adăugați multe decorațiuni (de exemplu, perne cu margini dantelate pe o banchetă din lemn de pe care vopseaua pare să se scorojească), un ceas de perete cu cuc și polițe sau etajere de colț din fier forjat, pe care așezați fotografii sau ghivece cu flori.
- Un hol retro trebuie să abunde în culorile caracteristice, adică portocaliu ars, galben muștar și turcoaz, dar și piese de mobilier vesele și inedite. Un cuier care arată ca o placă de surf, o măsuță cu picioare metalice și un aspect vag futurist sau o oglindă cu raft, cu un design original care imită o camionetă hippie, se vor integra de minune într-un hol retro.
- În cazul unui hol în stil mediteranean, concentrați-vă atenţia pe culori-cheie, precum albastru şi bleu (la nivelul pereţilor) sau alb şi bej (care se pot regăsi pe pantofare, rafturi și cuiere). Atmosfera va fi una degajată, de vacanţă! Culorile primare furnizează un spațiu interesant, în timp ce niște vâsle atârnate pe perete, covoarele cu modele geometrice și culorile vii sunt neașteptate și jucăușe. Acolo unde culorile nu pot fi vedetele amenajării, rolul principal îl joacă finisajele, materialele şi texturile. Îndrăzniți orice vă place!
* Folosiți cele mai potrivite culori. Cromatica holului dă tonul în care va fi zugravită toată casa, care trebuie să fie în armonie, pentru a nu provoca un disconfort vizual.
- Ar fi redundant să mai amintim faptul că în încăperile mici trebuie folosite nuanțe deschise, pale, sau chiar un aspect all-white. Puteți să optați pentru zugrăvirea unui singur perete, într-o nuanță de accent, care să se regăsească și în alte camere din casă. Holul nu trebuie să fie vopsit după reguli stricte, trebuie să dea o notă personală, să aibă nuanțe calde care să vă primească cu prietenie ,,acasă”. Culorile deschise se folosesc cu precădere pentru vopsirea holurilor de dimensiuni mici. Albul, bejul și griurile măresc câmpul optic, iar activate de linii de culoare de altă intensitate duc la o cromatică uimitor de plăcută.
- Pentru holurile mari pot fi utilizate și culori în nuanțe închise, care oferă avantajul de a masca mai bine eventualele probleme ale pereților: micșorează tavanele prea mari sau pereții care au distorsiuni. Aveți grijă, însă, să nu exagerați și să creați un dezechilibru optic. În general, pereții accent sunt cei mai populari, pentru că reprezintă o pată de culoare cu un efect interesant.
- Zugrăveala holului trebuie să fie în armonie cu schema de culori din restul locuinței. Armonia perfectă a culorilor trebuie să pună stăpânire pe toate spațiile din casă. Tonurile calde sau reci trebuie să domine toate spațiile, fară a se trece brusc de la o tonalitate la altă, ceea ce ar crea disconfort și discontinuitate. Culorile primare trebuie să fie susținute de culori complementare, pentru a avea o cromatică perfectă în toată casă. Îmbinarea armonioasă a culorilor oferă confort, recreere, odihnă.
- Câteva combinații de culori pentru hol din care să vă inspirați:
– Pereți gri-perlă și gri-închis, mobilier alb și decorațiuni în tonuri de roz pal;
– Pereți azurii, mobilier din lemn în tonuri calde, roșiatice și decorațiuni albastru cobalt;
– Pereți acoperiți cu tapet floral în nuanțe gri, alb și portocaliu, mobilier din lemn în nuanțe deschise și decorațiuni portocalii;
– Pereți în nuanțe verzi-măslinii, tâmplărie albă și mobilier din lemn în nuanțe închise.
* Alegeți dimensiunile corecte. Un hol mare cu elemente mici și adunate nu va da niciodată o notă veselă. Și obligatoriu, nici invers! În acest tip de holuri mari și spațioase, o masă consolă, o canapea stil băncuță, oglinzile, tablourile și lămpile de perete vor fi o continuare firească a elementelor arhitecturale. În plus, accentele precum vasele antice, vazele cu flori, stativul de umbrele și câteva perne aruncate vor imprima personalitate. Având în vedere spațiul generos, în cazul oglinzilor și tablourilor puteți merge pe variante supradimensionate, întrucât ajută la crearea unei perspective diferite asupra încăperii.
- Pentru holurile de mici dimensiuni, evitați mobilierul care se întinde foarte mult pe orizontală, pentru a economisi loc. Astfel, un dulap pentru pantofi vertical este foarte potrivit, împreună cu un cuier montat pe perete, pentru haine. Dacă doriți, totuși, să aveți un loc de ședere în holul de la intrare, alegeți mobilă cu mai multe funcții, precum o bancă ce are în componență și spațiu de depozitare. O altă idee foarte inspirată ar fi să instalați elemente suspendate, care se prind pe perete. Un secret de amenajare a unui hol mic constă în folosirea oglinzilor mari sau medii, care vor crea o iluzie vizuală de mai mult spațiu. Puteți monta rafturi deschise pentru chei sau alte obiecte necesare.
- În cazul fericit al unui hol mare, puteți profita de spațiu pentru a monta un dulap de haine, pe tot peretele. Alte piese de mobilier foarte potrivite sunt fotoliile, scaunele, mesele de dimensiuni reduse, canapelele tip bancă, dulapurile de pantofi cu rafturi ori sertare sau chiar un cuier cu picior. Este important ca acestea să fie direct proporționale cu mărimea holului. În caz contrar, se va forma iluzia unei încăperi prea goale și reci. Corpurile de iluminat pot fi mai numeroase și, pe lângă sursa principală, aveți posibilitatea să optați pentru lămpi sau veioze cu picior, care vor crea o atmosferă primitoare. Aici, nuanțele deschise pot fi alternate cu accentele de culoare și cu o podea mai deosebită!
- Un hol lung și îngust trebuie mobilat minimalist, iar obiectele de decor inutile pot dispărea, fără probleme, din peisaj. Un raft de pantofi nu foarte adânc și un cuier montat pe perete sunt suficiente. Și aici, oglinzile au un rol foarte important, de mărire vizuală a spațiului. Dacă alegeți să montați în jurul unei oglinzi înalte spoturi sau aplice, efectul va fi mult mai puternic.
* Adăugați un covor.Poate cele mai „umblate” locuri din casă, holurile, fie că sunt mai mici sau mai mari, necesită atenție atunci când alegeți covorul. Uneori, dimensiunile unui hol de intrare par destul de complicate pentru un covor, dar, podeaua este un loc minunat unde puteți adăuga modele, culori și texturi.
- Îndrăzniți încă de la ușă să adăugați un tapet interesant (fie chiar și pe un singur perete), scaune de pluș, o oglindă sau un covor cu modele geometrice și veți avea dintr-odată sentimentul că pășiți într-o casă mult mai elegantă.
- Pentru că o intrare este o zonă cu trafic intens, alegeți un covor suficient de rezistent care să facă față utilizărilor permanente. Puteți încerca pieile de vacă sau oaie, covoarele cu fir scurt sau din țesături plate, covorașele mai lungi și înguste, dar și un preș cu model indian sau turcesc.
- Un covor țesut sau cu motive tradiționale va crea o atmosferă confortabilă, calmă și relaxantă, definită de naturalețe.
- Pentru un hol lung și îngust, alegeți un covor tip preș cu dungi orizontale. Unul cu dungi verticale nu va face altceva decât să „întindă” și mai mult holul. Bineînțeles, covoarele lungi orientale, cu imprimeuri bogate în forme și culori, sunt și ele potrivite. Așezați covorul în mijlocul holului pentru a lărgi vizual încăperea.
- Dacă aveți pereții în culori simple, un covor cu forme geometrice din nylon va oferi dinamism încăperii și, în același timp, veți fi sigur că va rezista în timp datorită materialului ales. Alegeți fâșii de covor pe diagonală pentru a îmbina tradiționalul cu modernul.
- Pentru a nu lăsa impresia unui spațiu aglomerat sau claustrofobic, regula generală atunci când alegeți un covor este aceea de a păstra o margine de cel puțin 50-60 de centimetri între perete și tivul covorului. Dacă holul casei este unul prea îngust, puteți omite această sugestie.
- Începeți prin a măsura dimensiunea exactă a holului de la intrare. Decideți ce suprafață de pardoseală doriți să fie vizibilă, în cazul în care tocmai ați montat un parchet de a cărui frumusețe doriți să vă bucurați. Alegeți, mai apoi, o formă de covor care să se potrivească perfect cu forma holului. Nu este musai să apelați la covoare dreptunghiulare, dacă intrarea în casă este una deloc generoasă ca suprafață, când cel mai bine, în acest caz, s-ar potrivit un covor rotund.
- Covoarele din iută și sisal sunt populare pentru zona de hol a casei, deoarece acesta este un material foarte durabil, în fibrele căruia praful rămâne captiv. O aspirare frecventă sau o aerisire o dată pe săptămână sunt suficiente pentru a păstra covorul din hol curat. Cu toate acestea, este bine să știți că iuta și sisalul sunt fibre naturale care vor absorbi multă umiditate. În cazul sezonului ploios sau iarna, covorul se udă mai mult, astfel că va trebui să îl lăsați să se usuce complet înainte de a-l pune din nou pe podea. Acest lucru va proteja pardoseala de sub covor și va preveni apariția mucegaiului sau dezvoltarea bacteriilor în covor.
- Lâna, pe de altă parte, este cea mai bună alegere a designerilor atunci când vine vorba de materiale pentru covoare. Lâna este rezistentă și ușor de curățat, fiind foarte rezistentă la pete și umiditate. Se curăță ușor cu apă, săpun și o cârpă curată. Lâna își păstrează bine culoarea, rezistând la decolorare și uzură.
- Dacă vreți să apelați la cea mai ieftină variantă a unui covor pentru hol, atunci puteți cumpăra un covor din fibre sintetice, așa cum este polipropilena. Viu colorate și într-o varietate impresionantă de modele, covoarele sintetice sunt rezistente la pete, ușor de curățat, doar că se vor uza mai rapid decât variantele din lână sau iută. Ce-i drept, acestea reprezintă varianta cea mai accesibilă, dacă decoarea holului nu se află printre priorități.
- În concluzie, un covor pentru hol reprezintă o modalitate excelentă de a proteja pardoseala. Plasarea unei băncuțe sau a unui scaun lângă ușă le poate aminti oaspeților să-și scoată pantofii la venire, ceea ce ajută la conservarea covoarelor pentru un timp îndelungat.
- Nu uitați să puneți un covoraș la ușa de la intrare. Astfel veți prelungi durata de viață a covorului de pe hol și veți acorda mult mai puțin timp curățeniei.
* Uimiți prin tapet. Amenajarea unui hol de intrare trebuie, sau ar fi bine, să respecte arhitectura locuinței, dar să și corespundă stilului personal al proprietarului.
- Puteți alege un tapet uluitor, cu linii verticale, frunze, sau orice doriți dvs, pentru a oferi un ornament clasic unei tente moderne, sau viceversa, un ornament modern unei tente clasice. Este bine, uneori, să ieșim un pic din tipare! Pentru un efect surprinzător, puteți continua în aceeași notă veselă, adică cu același model de tapet, și în camera imediat următoare, adică cea vizibilă din hol.
- Este necesar să facem o prospecție corectă a decorării holului pentru a cumpără tapetul care este în armonie cu accesoriile (mobila, elementele de iluminat, covoarele). Dacă mobilierul este de nuanță închisă, automat tapetul va fi deschis la culoare, cu motive decorative simple, va fi aplicat în contrast cu mobila pentru crearea unui climat generos.
- Pentru holurile mici este recomandată decorarea unui singur perete cu tapet, pentru a crea o zonă de interes ce captează imediat ochiul privitorului. În funcție de luminozitate este bine să alegeți un tapet care înfățișează un colț din natură: câmp cu maci, câmp cu floarea-soarelui, plajă, marea, pomi înfloriți, etc.
- Pentru holurile generoase, se poate alege decorarea cu tapet decorativ cu linii verticale, orizontale, oblice sau combinații de forme geometrice, care așezate în poziții corecte oferă senzația de spațialitate. Pentru holurile mari pot fi folosite și culori închise, care dau senzația de mister și lux.
- Pentru a obține imaginea perfectă a spațiului, evitați tapetul cu modele mari pentru holurile mici, întrucât spațiul va părea și mai strâns. Sunt mai potrivite cele cu desene mici, care să fie în armonie cu culorile din restul locuinței.
* Asigurați un loc de „aterizare”. O masă de toaletă, un cufăr sau o masă consolă cu sertare sau rafturi vă ajută să vă păstrați holul de la intrare mult mai ordonat și mai puțin aglomerat. Prin urmare, nu ignoraţi accesoriile destinate depozitării genţilor, mănuşilor, umbrelelor și tuturor mărunțișurilor uzuale.
- De exemplu, puteţi realiza pe comandă un corp de mobilier format din rafturi suprapuse vopsite în culori vesele, care vor servi la păstrarea articolelor de încălţăminte, a genţilor sau a pălăriilor. Montaţi-l pe unul dintre pereţi şi veţi vedea cum va deveni punctul de atracţie al încăperii.
- Păstrarea curățeniei este cel mai important lucru pe care trebuie să-l faceți în acest spațiu, și așa destul de îngust și limitat. De altfel, acest lucru este valabil mai peste tot în casă! Este imperios necesar să includeți printre piesele de mobilier un dulap, o băncuță sau măcar un scaun rabatabil, altfel grămezile de nimicuri vă vor invada zona și oricât de frumos ar fi amenajată nu va reuși să atragă decât critici.
- Instalați, de asemenea, câteva cârlige pentru agățarea diverselor obiecte, dar fără a le îngrămădi și înghesui unele peste altele!
- Este de preferat ca depozitarea unor obiecte (haine, încălțăminte) să fie prevăzută în locuri care nu deranjează ochiul uman – cel mai sever critic de artă. Eleganța trebuie să primeze încă de la ușă, iar holul trebuie să dea tonul casei, să fie atrăgător și funcțional, nu încărcat.
- O comodă cu sertare poate fi mai mult decât utilă într-un hol de intrare. Aceasta poate înlocui parțial dressing-ul ca funcționalitate și poate fi considerată o piesă de mobilier potrivită și pentru holurile mici. O puteți folosi pentru depozitarea poșetelor, a eșarfelor și a altor accesorii, iar blatul poate căpăta rolul unei polițe pentru amplasarea obiectelor decorative.
* Cereți mai mult de la ușa dvs.La fel cum ochii sunt ferestrele sufletului, ușa de la intrare asigură „fața” întregii case, iar prima impresie contează întotdeauna.Asigurați-vă că ușa este vizibilă, bine iluminată și primitoare.
- Chiar dacă poate părea lipsit de sens, unele case au intrări laterale sau două uși în partea din față, ceea ce îi face pe oameni confuzi. O intrare delimitată în mod clar îi va conduce pe oaspeți spre locul potrivit.
- Accesoriile tematice sau de sezon, cum ar fi o coroniță de flori, o sonerie mai haioasă și extravagantă, un felinar atârnat deasupra ușii sau orice alt element mai aparte și plin de umor, vor da o notă de ospitalitate neașteptată casei dvs.
- Nimic nu va face casa dvs. să se simtă mai energică și mai confortabilă decât o ușă bine „gândită”! Aveți toată liberatea de a adăuga ușii un sentiment de sărbătoare, vopsind-o în două culori diferite – una pe dinafară și cealaltă pe dinăuntru.
- Vitraliile sunt și ele un detaliu din ce în ce mai popular, care oferă veselie, culoare, lumină și intimitate unei uși de intrare.
* Adăugați texturi pentru o căldură naturală.Mobilierul sau accesoriile și piesele cu texturi diferite împrumută din interesul vizual și fac spațiul să pară mai primitor.
- Materialele naturale, cum ar fi lemnul, coșurile din fire naturale și țesăturile sunt alegerile cele mai bune. Un divan din bambus și câteva pernuțe țesute oferă o vibrație familiară.
- Catifeaua, de asemenea, va scălda întregul spațiu în căldură, ospitalitate și prietenie.
- În cazul în care casa dvs. funcționează pe principii ceva mai moderne, piesele rustice și lemnul vechi nu prea își vor găsi locul printre finisajele elegante. Dar, puteți adăuga textură și prin alte mijloace, cum ar fi iluminatul.
- Textura tapetului trebuie să evite aglomerarea, iar combinația optimă dintre mobilier și tapet ar trebui să fie un singur perete tapetat diametral opus mobilierului.
* Dezvăluiți-vă personalitatea. Holul de la intrare este locul perfect în care vă puteți expune hobby-urile, interesele și dorințele.
- O colecție favorită, cum ar fi una de machete de avioane, mașini sau nave, va rămâne mai mult timp în mintea oaspeților decât o masă convențională și o lampă.
- Mai presus de orice, holul dvs. ar trebui să fie îmbietor și atrăgător!Dacă spațiul este limitat sau colecția nu este una demnă de expus în totalitate, presărați măcar, din loc în loc, câteva elemente componente, pentru a face din această zonă de relaxare un spațiu mult mai intrigant.
* Apelați la simțuri. Poate că uneori designul interior se bazează prea mult pe elementele vizuale și nu ia în considerare pe deplin celelalte simțuri.
- Mirosul este un filtru de memorie foarte puternic, așa că un simplu buchet de flori, o plantă sau un vas cu câteva flori și frunze uscate și parfumate va fi tot ce aveți nevoie pentru o primire proaspătă și memorabilă. Chiar dacă spațiul de la intrare este restrâns, întotdeauna se va găsi loc pentru câteva flori și o vază. Nimic nu vă îndreptățește să renunțați la un pic de verdeață!
- Nu uitați de sunete! Câțiva clopoței zăngănitori, un ceas cu pendulă sau un gong de pe vremea bunicii aduc profunzime unui hol și adaugă un sentiment de plenitudine întregii case. Sfat: Încercați mai întâi sunetul produs de obiectul respectiv pentru a vă asigura că este unul plăcut.De exemplu, unii clopoței de vânt au un sunet reconfortant și pământesc, în timp ce alții pot fi puternici, metalici și mai puțin plăcuți.
Autor: Alina Andrei, RADOR
http://www.houzz.com/ideabooks/70316184/list/design-recipes-for-a-fun-and-functional-entry
https://www.forbes.com/sites/houzz/2016/04/12/how-to-create-a-welcoming-entryway/?sh=1bfa837e7e28
http://www.houzz.com/ideabooks/61772126/list/7-ways-to-make-the-most-of-your-entrance
https://www.quietmoose.com/best-tips-for-designing-a-welcoming-entryway/
https://www.paradeofhomes.org/blog/7-tips-for-creating-a-welcoming-entryway/
https://www.lasko.com/6-tips-for-creating-a-welcoming-entryway/
https://adorable-home.com/smart-home/create-welcoming-entryway-59994
http://www.houzz.com/ideabooks/64412066/list/10-tips-for-creating-a-welcoming-entryway