Serghei Lavrov a comentat planurile SUA de a trimite nave în Marea Neagră

Trimiterea navelor americane în Marea Neagră este însoțită de o retorică agresivă, iar Moscova nu înțelege ce obiective mai exact urmărește Washingtonul în Ucraina, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Anterior, o sursă din cadrul Ministerului turc de Externe a anunţat că Washingtonul a informat Ankara despre trecerea a două nave de luptă prin Bosfor către Marea Neagră, unde se vor afla în perioada 14-15 aprilie până la 4-5 mai. Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, operațiunile navelor de luptă americane în Marea Neagră au un caracter „de rutină”, iar SUA coordonează aceste acțiuni împreună cu autoritățile turce în baza Convenției de la Montreux. „În ceea ce privește intensitatea activităţii militare a Statelor Unite ale Americii, inclusiv trecerea navelor americane în Marea Neagră, acest lucru se întâmplă în mod regulat. Acum acest lucru se face într-un mod deosebit de agresiv, însoțit de o retorică agresivă, fiind ridicate întrebări despre ceea ce face Federația Rusă la granița cu Ucraina. Răspunsul este foarte simplu: noi trăim acolo, aceasta este țara noastră. Însă ceea ce fac Statele Unite ale Americii cu navele sale, militarii lor, care organizează permanent evenimente pe linia NATO în Ucraina, la mii de la kilometri depărtare de propriul teritoriu – aceasta este o întrebare care rămâne în continuare fără răspuns” – a declarat Serghei Lavrov, după încheierea convorbirilor cu omologul său egiptean, Sameh Shoukry./ssirbu/denisse

(www.ria.ru – 12 aprilie)