Mai multe persoane au fost rănite în urma unui atac de la un depozit FedEx din Indianapolis, a declarat poliţia, vineri, fără a menţiona dacă au fost înregistrate decese şi adăugând că atacatorul s-a sinucis. Un poliţist din Indianapolis a declarat că autorităţile nu consideră că ar mai exista o ameninţare activă la adresa comunităţii. „Avem numeroase persoane care prezintă răni prin împuşcare”, a declarat ofiţer Genea Cook, adăugând că un număr de persoane au fost transportate la spitalele din zonă. Incidentul a avut loc la un complex FedEx din Mirabel Road, Indianapolis, în seara de joi, potrivit declaraţiilor poliţiei. Acesta este localizat în apropierea aeroportului internaţional Indianapolis. Un purtător de cuvânt al FedEx a declarat că firma a luat la cunoştinţă despre atacul de la depozitul de lângă aeroport. „Încercăm să obţinem mai multe informaţii şi cooperăm cu autorităţile care investighează”, a adăugat el./aionita/denisse
(REUTERS – 16 aprilie)