Comunitatea internațională se mobilizează tot mai puternic pentru a ajuta India, devenită de mai bine de o săptămână epicentrul pandemiei de coronavirus, cu cifre record de decese și noi cazuri de infectări și cu un sistem sanitar ajuns în colaps. Marea îngrijorare o constituie așa-numita tulpină indiană a virusului, care se răspândește rapid și ar putea fi mai contagioasă și mai rezistentă la vaccinuri și tratamente decât celelalte, așa cum a atenționat Organizația Mondială a Sănătății.
Reporter: Constanţa Comănici – Un nou bilanţ sumbru în ţara cu aproape 1,4 miliarde de locuitori, peste 3.000 de morţi şi aproximativ 360.000 de cazuri în decurs de 24 de ore, un record la nivel mondial. De altfel, de la începutul pandemiei India a raportat 200.000 de decese și peste 18 milioane de contaminări, însă există opinii potrivit cărora cifrele ar fi mult mai mari. Criza din spitale se agravează, iar pacienții nu au parte de tratamente la timp. Imaginile cu ambulanțe care așteaptă să preia morții pentru a-i aduce în crematorii, filmate cu drone de publicația The Guardian, au devenit deja obișnuite și sunt considerate devastatoare de comunitatea internațională. Marea Britanie trimite tehnologia necesară obținerii oxigenului care lipsește din spitale, alături de alte echipamente, iar Statele Unite vor expedia 60 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca. Studiile de laborator nu sunt însă încurajatoare, noua variantă a virusului include mutații mai rezistente la medicamente. De altfel, tulpina indiană a fost detectată în 17 țări ale lumii, printre care Marea Britanie, Elveția, Grecia, Statele Unite și Singapore.
Realizator: România s-a alăturat statelor care acordă sprijin umanitar Indiei, grav afectată de pandemie. Un avion Spartan din dotarea Forțelor Aeriene Române a decolat ieri de la Baza Militară din Otopeni, cu aproximativ 200 de dispozitive medicale care produc sau furnizează oxigen./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 aprilie