Pensionarii cu pensii calculate greșit își vor primi înapoi diferența de bani, indiferent de perioadă, potrivit unei noi legi promulgate joi de președintele Klaus Iohannis. Legea elimină termenul de prescripție și astfel cei care au primit pensii mai mici în urma unor greșeli făcute de funcționari ai statului îşi pot primi banii înapoi pe întreaga perioadă calculată eronat. Până acum, în caz de calcul greșit pensionarii primeau banii doar pentru ultimii trei ani, cât era termenul de prescripție. Ministrul muncii, Raluca Turcan, a spus că se face astfel dreptate pensionarilor și se elimină în același timp și cheltuielile pe care ministerul le are de suportat cu procesele intentate. Ea a precizat că statul a plătit numai anul trecut peste 10 milioane de lei pentru asistența juridică în procesele intentate de pensionari pentru calculul eronat la pensiei./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 aprilie)