Calendarul evenimentelor, 6 mai – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Constanţa: Preşedintele Klaus Iohannis va vizita centrul de vaccinare anti-COVID de la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” – ora 12:00. La această vizită va participa şi premierul Florin Cîţu

 

– Senat

* Lucrări în comisiile permanente – la sediul Senatului și online

  • ora 10:00 – Comisia pentru mediu – Corp E3, etaj 2, camera 323
  • ora 11:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, online și la sediul Senatului, sala 4044
  • ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală

– Camera Deputaților

* ora 8:30 – Activitate în comisiile parlamentare – prezență fizică și online

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – studiu individual
  • Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice

– Guvern

* Constanţa: Vizita premierului Florin Cîţu. Din program:

  • ora 9:30 – Întâlnire cu reprezentanții sectorului HORECA – la sediul Prefecturii Constanța, Bd. Tomis nr. 51
  • ora 11:00 Declarații de presă – la sediul Prefecturii Constanța, Bd. Tomis nr. 51 (live pe pagina de Facebook a Guvernului)

– Ministere

* Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei organizează o dezbatere publică având ca temă proiectul de Ordin al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației pentru aprobarea Procedurii privind atestarea verificatorilor de proiecte şi a experților tehnici în construcții – ora 14:00, la sediul situat în Bd. Libertății, nr. 16, Latura Nord, sector 5, parter (Sala de Consiliu). Pentru înscriere, solicitările se trimit la adresa de e-mail andreea.uncrop@mdlpa.ro, participanții care optează pentru participarea online urmând să menționeze și adresa de corespondență electronică de pe care vor accesa platforma electronică pusă la dispoziție de MDLPA pentru organizarea dezbaterii publice

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 600 milioane lei

* Jud. Covasna: Vizită a viceprim-ministrului Kelemen Hunor la Sfântu Gheorghe. Din programul zilei:

  • conferinţă de presă comună cu primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad-Andras – ora 12:30, în clădirea fostei Fabrici de Ţigarete
  • conferinţă de presă comună cu ministrul muncii, Raluca Turcan, şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad-Andras – ora 16:00, la primăria din Sfântu Gheorghe

* Bruxelles: Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, participă, la Reuniunile Consiliului Afaceri Externe (CAE) în formatul miniștrilor apărării, Comitetului Director al Agenției Europene de Apărare (EDA) şi Comitetului Director al Centrului Satelitar al UE (SATCEN). Reuniunile vor fi prezidate de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell. Reuniunea CAE va avea ca temă principală instrumentul de orientare strategică – Busola Strategică, discuțiile fiind axate pe pilonul privind gestionarea crizelor. Miniștrii apărării din statele membre UE vor fi invitați să ofere direcționări privind modalitățile de consolidare a eficacității și flexibilității palierului operațional, precum și îmbunătățirea nivelului de disponibilitate al forțelor și capabilităților pentru misiunile și operațiile UE

– Culte, Biserică

* Rep. Moldova: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, coordonator al proiectului „Revitalizarea Mănăstirii Căpriana pentru promovarea patrimoniului ecleziastic unic prin cooperare transfrontalieră și digitalizare” și partenerul său, Mănăstirea Căpriana din Republica Moldova, organizează evenimentul de inaugurare a Muzeului „Sf. Ierarh Gavriil” de la Mănăstirea Căpriana – ora 9:00. Programul evenimentelor organizate cu acest prilej la Mănăstirea Căpriana din Republica Moldova va cuprinde o ceremonie religioasă, urmată de vizitarea expoziției „Valorizarea patrimoniului eclesiastic unic de la Mănăstirea Căpriana”. Moderator: Arhimandritul Filaret Cuzmin, Starețul Mănăstirii Căpriana. Printre partenerii media: Radio România Iași

– Administrație

* Focșani: Ședinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Vrancea – ora 12:00, prin mijloace electronice, prin platforma online de video conferință/teleconferință Zoom

– Juridic

* Şedinţă publică a Curții Constituționale a României (CCR) – ora 9:00

– Social

* Are loc o nouă Întâlnire HR Partner online, în care reprezentanții ATLAS (platformă de e-Health) vor vorbi despre serviciile și soluțiile pe care le pot pune la dispoziție pentru sănătatea fiecăruia dintre noi, fie că vorbim despre cea fizică, cea psiho-emoțională, coaching, nutriție, parenting sau „sănătatea” financiară, în cadrul seminarului intitulat „Cum să punem binele în Cc (carbon copy)” – ora 15:00, pe platforma Zoom

– Economic

* A treia întâlnire din cadrul evenimentelor Forbes Power Breakfast online, organizate de Forbes România, în fiecare joi, live pe pagina de Facebook – ora 9:30

* Asociația Energia Inteligentă, una dintre cele mai active asociații din domeniul energiei, organizează cel de-al doilea curs adresat consumatorilor de electricitate, în cadrul proiectului Academia Consumatorilor – ora 19:00. Principalul scop al acestui curs este de a informa consumatorii asupra liberalizării pieței de energie electrică astfel încât aceștia să poată lua cele mai bune decizii în alegerea furnizorului de electricitate, potrivit propriilor nevoie de consum. Persoanele interesate să participe la acest curs pot completa formularul din link-ul: https://forms.gle/VLy549NzYPb6bVut7

– Medicină, Sănătate

* Târgu-Mureș: Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România Filiala Mureș organizează webinarul „Managementul calității în spital și alte unități sanitare” – ora 12:00. Pentru conectarea la eveniment, se va accesa link-ul: https://us02web.zoom.us/j/8278177943?pwd=V2hoK0JQWGx6dUpXVkVFbmVMVmo4dz09

– Învăţământ

* Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea: Peste 700 de şcoli din ţară s-au înscris să asiste online la o lecţie de geografie şi ecologie – ora 11:00, transmisă pe canalul de youtube Aspire Teachers, în cadrul proiectului „Educaţie la înălţime”. Lecţia, prima din seria proiectului naţional din acest an, va dura 50 de minute, va fi susţinută cu ajutorul unei drone şi va fi predată de Adnana Pătrăşcoiu, profesoară de limba franceză şi engleză, coordonatoare a cercului de ecologie şi directoare a şcolii generale din satul Sfântu Gheorghe, şi de profesoara de geografie Irina Constantinescu, din Dâmboviţa

– Cultură

* Teatrul Odeon transmite „Dialogurile teatrale@ODEON”, un „exercițiu de admirație” moderat cu multă sensibilitate de actrița Rodica Mandache – ora 11:00. Invitatul acestui nou episod este actorul Constantin Cojocaru. Emisiunea Dialogurile teatrale@ODEON va fi preluată și de Radio România Cultural, pe pagina sa de Facebook

* Evenimente organizate de Muzeul Național al Literaturii Române, on-line pe platforma www.culturaindirect.ro:

  • ora 19:00 – mini-Cafeneaua critică on-line – Invitatul episodului cu numărul 27 al mini-Cafenelei critice on-line este Nicolae Manolescu – pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a MNLR. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
  • ora 20:00 – Litera Mov cu Doina Ruști despre creatorii de ficțiune. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Salon Insula 42 – Bienale de Artă pe timp de pandemie, conversații inițiate și conduse de Corina Șuteu. Invitata de astăzi este Ioana Calen – ora 16:00, live pe pagina de Facebook Insula 42. Seria de conversații esențiale a „Saloanelor Insula 42” lansează dialoguri informale cu profesioniști ai culturii. Invitații pun în perspectivă relația dintre oameni și idei, oameni și instituții, în România și în Europa

* Institutul Cultural Maghiar București (Str. Gina Patrichi nr. 8) organizează expoziţia în aer liber „Metropolitanul budapestan 125”. Expoziţia a fost realizată de Institutul Cultural Maghiar Bucureşti şi Muzeul Tehnic şi al Transporturilor din Ungaria, curator fiind Zsigmond Gábor. Cu 125 de ani în urmă (2 mai 1896) s-a inaugurat metropolitanul la Budapesta, după ce Franz Josef, sosit la Budapesta la inaugurarea expoziţiei ocazionate de sărbătorile milenare ale Ungariei, a semnat cartea de oaspeţi. Această „ciudăţenie” a transportului în comun din capitala Ungariei era considerat un fenomen epocal în inima Europei, fiind primul mijloc de transport de acest gen pe continent. Calea ferată cu o lungime de 3,7 km s-a construit într-un timp record (21 de luni), timp în care s-au testat noi soluţii tehnice, utilizate ulterior în mai multe oraşe europene în executarea tunelurilor

* Între orele 16:00 și 20:00, la Galeria Senat, Str. Băiculești nr. 29, Sector 1, Combinatul Fondului Plastic, are loc deschiderea expoziției Depozitul 12, prima din seria Politici ale non-acțiunii. Expoziția este un demers individual al artistei Nona Șerbănescu, realizat în colaborare cu Eugen Rădescu în calitate de curator și poate fi vizitată până pe 15 mai, inclusiv

* Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica – Cinepolitica Nights – documentare şi lungmetraje de ficţiune pe teme politice, difuzate online, în perioada 5-14 mai (de miercuri până vineri),  pe platforma Elvire chez vous. Programul zilei:

  • Cinepolitica Nights propune o dramă despre imigraţie, gentrificare şi tensiunile sociale din societatea turcă: „SAF” (r: Ali Vatansever, co-producţie România, 2019).

Trailer: https://youtu.be/8ubH4vyD9YE

* Conectat la lumea benzilor desenate din Cehia și din România, Centrul Ceh organizează un nou eveniment dedicat celei de-a noua arte, care, de data aceasta, îi scoate la lumină pe cei mai importanți artiști contemporani din domeniu. Expozița va fi deschisă de astăzi, ora 18:00, până pe 4 iunie. Evenimentul se va desfășura în conformitate cu normele de prevenire a răspândirii Covid-19. Un număr limitat de persoane va avea acces în sală în același timp

* De astăzi, TNB-TV, prima televiziune din România, dedicată exclusiv teatrului, revine pe canalul de youtube al TNB, cu o nouă serie de emisiuni, sub titlul „Se-ntâmplă-n TNB. Începând cu ora 20:00, vă așteptăm pe TNB-TV (Youtube TNB), pentru a participa, la repetițiile, activitățile și pregătirile pe care Teatrul Național din București le-a făcut în perioada în care sălile de spectacol au fost închise

* Arad: Filarmonica de Stat Arad prezintă publicului un medalion Astor Piazzolla, dirijor: Cristian Neagu, solist: Florin Gherghel – ora 19:00, la Sala Palatului Cultural. Spectacolul marchează centenarul compozitorului și interpretului care a revoluționat muzica de tango. Accesul publicului va fi posibil în intervalul 18:00 – 18:45, respectând măsurile și regulile de prevenire a răspândirii Covid 19. Evenimentul va avea loc fără pauză, sala de concerte urmând să fie ocupată doar la 30% din capacitate

* Brașov: Filarmonica Brașov susține un concert simfonic – ora 19:00, live și online, de la Sala Patria. Dirijor: Jankó Zsolt. Solist: Alexander Somov – violoncel. Program P. I. Ceikovski – Variațiunile Rococo pentru violoncel și orchestră op. 33; J. Brahms – Serenada nr. 2 în La major, op. 16

* Focșani: Pentru aniversarea Zilei Europei (9 mai), Primăria Municipiului Focşani, prin unităţile de cultură din subordine, a pregătit o serie de spectacole. Astfel, artiştii Teatrului „Maior Gh. Pastia” Focşani pun în scenă spectacolul „Bădăranii”. Focşănenii sunt aşteptaţi de la ora 19:00, pentru a savura această comedie spumoasă scrisă de dramaturgul italian Carlo Goldoni

* Iași: Conferinţă de presă la Opera Naţională Română din Iaşi – ora 11:00, în foaierul instituţiei culturale

* Iași: Artiștii Filarmonicii „Moldova” din Iași prezintă un concert simfonic – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților. Concertul va cuprinde următoarele lucrări: Carl Maria von Weber – Uvertura Euryanthe, Bedrich Smetana – Vltava, Manuel De Falla – Suita El amor brujo, Gioacchino Rossini – Uvertura La gazza ladra. Dirijor: Vlad Conta. Vor fi respectate toate măsurile impuse de autorități privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 (6 – 7 mai)

* Pitești: Concert susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești – ora 19:00, la Centrul Multifuncțional. Dirijor: Alexandru Ilie. Solistă: Karina Sabac. În program: L.v. Beethoven – Concertul nr. 3 pentru pian în do minor, op. 37 și F. Mendelssohn – Simfonia nr. 1 în do minor, op. 11

* Ploiești: Uvertura „Ruinele Atenei”, op. 113 de L. van Beethoven deschide programul concertului simfonic de la Filarmonica „Paul Constantinescu”. Începând cu ora 19:00, vor mai putea fi audiate Concertul în Do major, WoO 5, pentru vioară și orchestră de L. van Beethoven, Fantezia de Concert pe teme Rusești, op. 33, pentru vioară și orchestră de N. Rimsky-Korsakov și Simfonia nr. 103, în Mi bemol major de J. Haydn. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice ploieștene se va afla Cristian Spătaru, iar solist este violonistul Ondin Brezeanu. Concertul se va desfășura cu public și va fi transmis și integral live pe Virtual Concert Hall

* Satu Mare: Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare prezintă un nou concert simfonic, programat la ora 18:00, în Sala Filarmonicii „Dinu Lipatti”, Ab. 24. Dirijor: Leonard Boga. În program: Constantin Silvestri: Trei piese pentru orchestră de coarde , op. 4, nr. 2 și Antonín Dvořák: Simfonia nr. 9 „Din lumea nouă” în mi minor op. 95

* Satu Mare: Teatrul de Nord din Satu Mare prezintă „Un spectacol improvizat”, susținut de membrii trupei de improvizaţie ImproŞtim – ora 19:00

* Sibiu/Deva: Între 6 și 10 mai, Filarmonica Sibiu organizează Summit-ul Muzical European, o manifestare care reunește muzical valorile culturale europene. Muzicieni celebri au prefațat spațiul comunitar cu ajutorul compozițiilor inspirate din afara țărilor natale. Eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva. Detalii pe: www.facebook.com/FilarmonicaSibiu, www.youtube.com/FilarmonicadeStatSibiu, www.instagram.com/filarmonicasibiu, https://filarmonicasibiu.app.link/asCULTa, www.tiktok.com/@FilarmonicaDeStatSibiu. Programul zilei:

  • Concert simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii Sibiu, dirijor: Tiberiu Soare, solist: Adam Raduly – ora 19:00, la Sala Thalia Sibiu

* Târgu Mureș: Teatrul Naţional Târgu-Mureş prezintă spectacolul „Kasimir şi Karoline”, în regia lui Laszla Bocsardi – ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş. Biletele pot fi achiziţionate online pe site-ul www.biletmaster.ro . Biletele în format fizic vor putea fi cumpărate la Casieria de la Sala Mare a Teatrului, de luni până vineri, între orele 10:00 – 18:00

* Timișoara: Opera Națională Română din Timișoara organizează o conferință de presă privind montarea în premieră a spectacolului de operă bufă „La serva padrona” de Giovanni Battista Pergolesi (programată sâmbătă, 15 mai) – ora 11:00, în Holul cu oglinzi al Operei Naționale Române din Timișoara. Invitați: Narcisa Brumar, Crina Vezentan, Ligia Tiponut, George Proca, Dan Pataca și Cristian Rudic, manager al Operei Naționale Române din Timișoara

* Timișoara: Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) prezintă un proiect de popularizare a muzicii contemporane – MUSICOOLT, organizat de doi dintre exponenţii ei, lect. univ. Gabriel Almaşi, recent câştigător al Premiului Uniunii Compozitorilor pentru anul 2020, şi conf. univ. Gabriel Mălăncioiu, ambii compozitori şi cadre didactice ale FMT-UVT (8 apr. – 1 iul.). Întâlnirile MUSICOOLT vor avea loc din două în două săptămâni, joi seara, de la ora 19:00, pe platforma ZOOM, fiind transmise live şi pe pagina de Facebook a proiectului (facebook.com/MUSICOOLT). Parteneri: Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi – Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice. Din program:

  • Cum prepari un pian: reţete pentru o ureche gurmandă – Diana Rotaru (Bucureşti)

* Timișoara: Evenimente culturale ale săptămânii în organizarea instituțiilor Consiliului Județean Timiș, toate expozițiile și acțiunile fiind organizate cu respectarea măsurilor în vigoare privind limitarea răspândirii noului coronavirus (4 – 9 mai). Din program:

‣ Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția, „Anotimpul regăsit” – lucrări ale elevilor de la Palatul Copiilor din Timisoara la Secția de Arte ,,Deliu Petroiu” (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, corp A)

‣ Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia)
  • Exponatul lunii mai: Pumnale africane de tipul Fang (sec. al XIX-lea)
  • Expoziția Amprente – Remus Irimescu (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1)

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba
  • Expoziția permanentă Artă europeană

‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului
  • Expoziția „Țesături de interior din Banat” – holul Bibliotecii
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani; Casa de la Bata; Gospodăria de la Căpâlnaș; Casa de la Birchiș; Gospădăria de la Chizătău; Gospodăria de la Zolt; Casa deportaților în Bărăgan; Casa Națională de la Babșa

– Sport

* Se joacă meciuri din Liga I de fotbal:

► play-off – etapa a 6-a:

  • Clinceni: FC Academica Clinceni – FC CFR 1907 Cluj – ora 17:00, la Clinceni Arena
  • Botoșani: AFC Botoşani – FCSB – ora 19:45, pe Stadionul Municipal

► play-out – etapa a 6-a:

  • Pitești: FC Argeş – FC Voluntari – ora 14:30, pe Stadionul „Nicolae Dobrin”

* Se desfăşoară un meci din ultimul turneul al Campionatului Naţional feminin de polo pe apă (Bazinul Giuleşti – Bucureşti):

  • CS Rapid – CSA Steaua – ora 19:30

* Partide în Liga Naţională de baschet feminin:

  • locurile 7-8 (meciul 2):
  • Cluj-Napoca: CS Universitatea Cluj-Napoca – CS Agronomia Bucureşti – ora 13:00, la Sala Polivalentă
  • locurile 5-6 (meciul 2):
  • Târgovişte: CS Municipal Târgovişte – CS Phoenix CSU Simona Halep Constanţa – ora 17:00, la Sala CSŞ Ioan Valerian
  • locurile 3-4 (meciul 2):
  • Arad: FCC Baschet UAV Arad – CSTBv CSU Olimpia Braşov – ora 18:00, la Sala Victoria
  • finala (meciul 2):
  • Sfântu Gheorghe: ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CS Municipal Satu Mare – ora 19:00, la Sepsi Arena

* Brașov: Are loc meciul decisiv al finalei Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă: CSM Corona Braşov – SC Miercurea Ciuc  – ora 18:30, la Patinoarul Olimpic

* Se dispută meciuri în Liga Naţională de baschet masculin:

  • Constanța: ABC Athletic Neptun Constanţa – FC Argeş Piteşti – ora 16:00, la Sala Sporturilor
  • Galați: SCMU Craiova – CS Municipal Târgu Jiu – ora 16:00, la Sala Dunărea
  • Oradea: CSA Steaua Bucureşti – CS SCM Timişoara – ora 16:45, la Arena Antonio Alexe
  • Constanța: CSO Voluntari – BC CSU Sibiu – ora 19:00, la Sala Sporturilor
  • Galați: CS Dinamo Bucureşti – CS Municipal Galaţi – ora 19:00, la Sala Dunărea
  • Oradea: ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – CSM CSU Oradea – ora 19:45, la Arena Antonio Alexe

* Se dispută meciuri în etapa a 20-a a Ligii Naţionale de handbal feminin:

  • Turda: SCM Râmnicu Vâlcea – CS Dacia Mioveni 2012 – ora 12:00, la Sala Gh. Bariţiu
  • Turda: SCM Craiova – CS Activ Prahova Ploieşti – ora 14:45, la Sala Gh. Bariţiu
  • Cluj-Napoca: CSU Cluj-Napoca – CSM Galaţi – ora 10:30, la Sala Horia Demian
  • Cluj-Napoca: CS Măgura Cisnădie – HC Zalău – ora 16:00, la Sala Horia Demian
  • Cluj-Napoca: CSM Bucureşti – CS Rapid Bucureşti – ora 18:30, la Sala Horia Demian
  • Cluj-Napoca: HC Dunărea Brăila – CSM Slatina – ora 13:15, la Sala Horia Demian

* Nitra/Slovacia: Naţionala masculină de volei a României evoluează în Grupa E a preliminariilor Campionatului European 2021:

  • România – Albania – ora 20:00

* Sofia, Bulgaria: Sportivi români la turneul preolimpic de lupte de la Sofia (6 – 9 mai)

* Madrid: Meciul de tenis Horia Tecău/Kevin Krawietz – Ivan Dodig/Filip Polasek, în optimile probei de dublu la ATP Masters 1000 (2 – 9 mai)

– Diverse

* Romfilatelia introduce în circulație, o nouă emisiune de mărci poștale dedicată biodiversității planetei noastre: „Ciuperci”. Cele șase timbre ale seriei prezintă fungi cu corpuri de fructificație spectaculoase ca formă sau culoare, reflectând extraordinara diversitate a acestui grup de viețuitoare. Emisiunea va fi disponibilă începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store /. Romfilatelia mulțumește Institutului de Biologie Bucureşti al Academiei Române pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale

– S-a întâmplat într-o zi de 6 mai

* Cu 421 de ani în urmă (1600) Mihai Viteazul l-a alungat de pe tron pe Ieremia Movilă şi a ocupat Moldova, realizând astfel prima unire politică a celor trei Țări Române. În hrisovul emis la Iaşi, la 27 mai 1600 Mihai Viteazul se intitula: „Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”. La 21.X/1.XI.1599 Mihai Viteazul îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599. Aceasta a durat doar câteva luni, până în septembrie 1600 (6/16)

* Acum 382 de ani (1639) era încheiată construirea bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), monument de o rară frumuseţe, cu faţadele integral îmbrăcate într-un decor de piatră sculptată şi aurită

* În urmă cu 363 de ani (1658) avea loc târnosirea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti, ctitoria domnitorului Constantin Şerban Basarab, actuala Catedrală Patriarhală. Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei şi Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti, înconjuraţi de un sobor de preoţi, în prezenţa ctitorului şi a familiei sale, au oficiat slujba de sfinţire cu Sfântul şi Marele Mir lăcaşul, care a devenit în 1668, Catedrală mitropolitană, iar din 1925 Catedrală Patriarhală. Monument de arhitectură dintre cele mai reușite ale secolului al XVII-lea, Catedrala și-a păstrat până astăzi caracteristicile și aspectul inițial, cu toate modificările suferite de-a lungul timpului

* Se împlinesc 230 de ani (1791), de când, printr-un decret emis la această dată, Palatul Luvru (Louvre) din Paris a fost transformat în muzeu

* Acum 181 de ani (1840) a fost pus în circulaţie, în Marea Britanie, primul timbru poştal din lume, intrat în istorie sub denumirea de „Penny Black”. Pe el figura un portret al reginei Victoria. Penny Black a fost pus în vânzare pentru public la 1 mai 1840, dar nu a fost valabil pentru utilizare până la data de 6 mai. În ciuda acestui fapt, câteva exemplare Penny Black au fost utilizate înainte de această dată (6 mai), astfel de timbre fiind extrem de rare

* Cu 133 de ani în urmă (1888) medicul Victor Babeş a efectuat primele vaccinări antirabice la Institutul Antirabic din Bucureşti, înfiinţat în 1887, al treilea din lume la acea dată (6/18)

* Acum 132 de ani (1889) Turnul Eiffel a fost deschis oficial pentru publicul vizitator. Inaugurat la 31 martie 1889, ca arc de intrare la Expoziția Universală (Exposition Universelle), organizată cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Revoluția Franceză, Turnul Eiffel și-a atras la început critici din partea unor artiști și intelectuali francezi din pricina designului. Construcția este cea mai înaltă structură din Paris, măsurând 324 m, fiind unul din cele mai vizitate obiective turistice din lume. Ridicarea turnului a durat doi ani, două luni și cinci zile, reprezentând o demonstrație de inginerie franceză și definind un moment al erei industriale. Proiectul Turnului Eiffel, aparținând antreprenorului Gustave Eiffel, inginerilor Maurice Koechlin și Emile Nouguier și arhitectului Stephen Sauvestre, a fost câștigător dintr-o listă de 107 proiecte. Din 1980, monumentul a fost renovat, restaurat și readaptat pentru publicul tot mai numeros. Turnul Eiffel a primit în anul 2010 vizitatorul cu numărul 250.000.000. Are trei nivele: accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Din 24 iunie 1964, Turnul Eiffel a fost încadrat în categoria monumentelor istorice și din 1991 face parte din patrimoniul mondial UNESCO

* Se împlinesc 130 de ani (1891) de când Paulina Cruceanu (1865-1921), absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, devenea prima femeie farmacist din România

* Se împlinesc 130 de ani (1891) de când a fost organizată prima expoziție filatelică din România, având caracter privat. A avut loc în casa lui Dimitrie C. Butculescu, președintele Societății Române de Timbrologie, constituită în luna aprilie a aceluiași an, la București

* Cu 122 de ani în urmă (1899) a început (până la 17/29.VII.1899), la Haga, prima Conferinţă mondială pentru pace, convocată la iniţiativa Rusiei. A fost abordată problema soluţionării paşnice a conflictelor internaţionale şi s-au semnat mai multe convenţii. Au participat 26 de state (printre care şi România) din Europa, America şi Asia. Din delegația română au făcut parte Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, semnează documentele cu rezerve (6/18)

* Acum 37 de ani (1984) a avut loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci (Conner). Cu prilejul retragerii din activitatea competiţională, marea gimnastă a primit „Ordinul Olimpic” din partea preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic de la acea vreme, Juan Antonio Samaranch. Nadia Comăneci (n. 1961), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada-1976), este stabilită în SUA, din 1989. În 1999 a fost declarată, la Viena, „Sportiva secolului XX”. World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO  * Acum 31 de ani (1990) avea loc prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republică Moldova – „Podul de flori” de peste Prut. „Podul de Flori” este denumirea a două acțiuni ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective. În cadrul primei acţiuni, care a avut loc pe 6 mai 1990, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză, la eveniment participând aproximativ 1.200.000 de oameni. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești. Al doilea „Pod de Flori” s-a desfășurat pe 16 iunie 1991, de data aceasta, locuitorii din Moldova putând să treacă fără acte hotarul în România

* Cu 27 de ani în urmă (1994) era inaugurat oficial tunelul de sub Canalul Mânecii (Eurotunelul), care a creat o legătură terestră între Europa şi Marea Britanie. Eurotunelul (considerat de experţi ca „lucrarea secolului XX”) are o lungime de 50,3 km şi este situat la o adâncime cuprinsă între 25 şi 45 de metri

* Într-o zi de 6 mai, acum 18 ani (2003), a fost inaugurată, la Moscova, staţia de metrou aflată la cea mai mare adâncime, Park Pobedi (Piaţa Victoriei), care este construită la 90 de metri sub pământ

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Maistrului Militar de Marină”; la 6 mai 1909 Regele Carol I emitea Înaltul Decret nr.1620 prin care consfințea constituirea corpului militar sub denumirea de „Maeștri de marină șefi de specialitate”

– 1836: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Isidor Vorobchievici, preot, pedagog, dirijor de cor, folclorist, compozitor şi scriitor (m. 1903) – 185 de ani

– 1871: S-a născut compozitorul şi folcloristul Grigore Teodosiu (m. 1941) – 150 de ani

– 1888, 6/18: S-a născut Eugeniu Speranţia, jurist, filosof, sociolog, estetician, eseist, memorialist, poet, publicist şi profesor; este printre primii autori români care alcătuieşte o lucrare de filosofie şi sociologie a dreptului; fiul folcloristului Theodor D. Speranţia (m. 1972). NOTĂ: Unele surse dau ca dată nașterii exclusiv stilul nou 18 mai 1888

– 1894: S-a născut Filip Lazăr, compozitor şi pianist (m. 1936, la Paris)

– 1905: S-a născut chimistul Gheorghe Claudiu Suciu; contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1908: S-a născut istoricul Mihai Roller; colaborator apropiat al lui Iosif Chişinevschi, a îndeplinit funcţii pe linie de propagandă în aparatul Partidului Comunist; scrierile sale reprezintă o grosolană falsificare a trecutului ţării şi istoriei românilor; membru al Academiei Române din 1948 (m. 1958)

– 1908: S-a născut Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi prozator (m. 1997)

– 1912: S-a născut medicul psihiatru, profesorul, chitaristul, poetul şi graficianul Edouard Pamfil; a ctitorit psihiatria universitară timişoreană şi a creat psihiatria antropologică românească (m. 1994)

– 1922: S-a născut George Lăzărescu, istoric literar şi traducător de limbă italiană; a tradus din Petrarca, Leon Batista Alberti, Edmondo de Amicis, Alberto Moravia, Giulio Carlo Argan; a dat o versiune italiană a poemelor lui Ioan Alexandru (m. 2006)

– 1930: S-a născut Dorel Dorian, dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1996-2004) (m. 2014)

– 1935: S-a născut artistul ceramist George Tiutin (m. 2013)

– 1941: S-a născut poetul, prozatorul şi gazetarul Paul Tutungiu – 80 de ani

– 1943: S-a născut criticul literar Laurenţiu Ulici; director al revistei „Luceafărul” (1990-2000); vicepreşedinte (1993) şi preşedinte (1995-2000) al Uniunii Scriitorilor din România (m. 2000)

– 1946: A murit juristul Paul Negulescu; lucrări de istoria dreptului românesc, de drept constituţional şi de drept administrativ; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1874) – 75 de ani

– 1961: A murit Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof, eseist, traducător, jurnalist, profesor şi diplomat; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1895) – 60 de ani

– 1962: A murit Virginia Maria Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România şi prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general; printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele „Dimitrie Cantemir” şi „Gheorghe Şincai” din Bucureşti, Biserica „Sf. Treime” din Bucureşti, primele blocuri din beton armat (n. 1894)

– 1978: A murit Ştefan Peterfi, botanist de naţionalitate maghiară din România; în paralel cu activitatea didactică la Universitatea din Cluj, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, consacrându-se în principal studiului algelor; membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1974-1978) (n. 1906)

– 1982: A murit baritonul Alexandru Alger; membru fondator al Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1898)

– 1991: A murit regizorul de film Virgil Calotescu (n. 1928) – 30 de ani

– 1994: A murit Moses Rosen, şef-rabinul Cultului Mozaic din România şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada iunie 1948 – mai 1994; fondator al „Revistei cultului mozaic din România” (1956); a desfăşurat o bogată activitate publicistică şi eseistică; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1912)

– 1997: A murit Florian Potra, critic de teatru şi film, traducător (n. 1925)

– 2012: A murit Camilian Demetrescu (prenumele la botez – Paul Constantin), pictor monumentalist, sculptor, grafician, eseist, teoretician al artei, publicist şi filosof; membru fondator al UAP; exilat politic în Italia din 1969, a fost unul dintre criticii vehemenţi ai regimului Ceauşescu; s-a afirmat în Italia printre cei mai mari reprezentanţi ai artei religioase (nouă dintre tapiseriile sale decorează sala de audienţe a Suveranului Pontif) (n. 1924)

– 2014: A murit Mihai Sin (pseudonim: Mihai Bruda), prozator, eseist, publicist şi profesor; a realizat la Radio România Târgu-Mureş rubrica de actualitate culturală (n. 1942)

– 2018: A murit Ion Dodu Bălan, critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator, publicist și profesor universitar; s-a îngrijit, aproape o jumătate de veac, de editarea operei lui Octavian Goga (n. 1929)

– 2018: A murit Ioan Munteanu, medic specialist în obstetrică-ginecologie și profesor; deschizător de drumuri în medicina românească în domeniile fertilizării in vitro și chirurgiei laparoscopice; la Clinica Universitară de Obstetrică-Ginecologie „Bega” din Timişoara, pe care a condus-o din 1987 până în 2008, au fost reușite pentru prima oară în România: fertilizarea in vitro (1995) și embriotransferul uman, realizări urmate de nașterea primului copil conceput prin fertilizare in vitro în România, pe 6 februarie 1996; a urmat primul embriotransfer la mamă purtătoare, primele sarcini multiple prin fertilizare in vitro (1997) și nașterea primului copil prin fertilizare in vitro la o mamă de 50 de ani (2001); membru de onoare al Academiei Române din 2004 (n. 1938)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține un discurs la Institutul Universitar European, prin videoconferință

– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, vorbește la un eveniment susținut de ziarul Financial Times, din Marea Britanie

– Bruxelles: Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, vorbește la un eveniment despre „Energie, cooperare și schimbări climatice: o foaie de parcurs transatlantică”

– Portimão, Portugalia: Forumul European al Muzeelor ​​(EMF) va organiza ceremonia online de decernare a Premiului Muzeului European al Anului, cu participarea, în special, a Reprezentantului Comisiei pentru cultură a Adunării parlamentare pentru Muzeul Consiliului Europei, Roberto Rampi, precum și a celor mai recenți câștigători ai Premiului Muzeului Consiliului Europei (Muzeul „Casa Frunzelor”, Tirana, în 2020 și Muzeul de Istorie Gulag, Moscova, în 2021). Premiul Muzeului European al Anului a fost fondat în 1977 sub auspiciile Consiliului Europei, cu scopul de a recunoaște excelența pe scena muzeelor ​​europene. Site-ul web EMF va oferi acces la fluxul web live și va afișa videoclipurile de prezentare ale candidaților la premiu

– Strasbourg: Comitetul pentru prevenirea torturii (CPT) din cadrul CoE va publica raportul anual pentru 2020, care conține o secțiune ce stabilește cerințele de bază pentru a permite persoanelor private de libertate să trăiască decent în locurile de detenție

– Paris: Inaugurarea unui nou centru de vaccinare de mare capacitate în prezența președintelui francez Emmanuel Macron

– Cape Town, Africa de Sud: Președintele Cyril Ramaphosa răspunde la întrebările deputaților, în special pe tema epidemiei de Covid-19

– Lake Charles, SUA: Vizita președintelui american Joe Biden privind crearea de locuri de muncă

– Londra: Ministrul de externe al Marii Britanii, Dominic Raab, are o întâlnire bilaterală cu omologul său sud-coreean Chung Eui-yong, după summitul G7

– Kiev: Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, se întâlnește cu ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba

– Berlin: Ministrul german de externe Heiko Maas și omologul său turc Mevlüt Çavuşoğlu se adresează jurnaliștilor în urma unei întâlniri la Berlin „pe probleme bilaterale și internaționale”

– Beirut: Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, se întâlnește cu președintele Libanului, Michel Aoun și politicianul șiit Nabih Berri, un aliat principal al miliției susținute de Iran

– Scoția, Regatul Unit: Alegeri legislative

– Țara Galilor: Alegeri legislative

– Marea Britanie: Alegeri municipale (6 – 10 mai)

  • Londra: Laburistul Sadiq Khan candidează pentru un nou mandat de primar al Londrei (6 – 9 mai)

– Madrid: Ministrul spaniol al economiei, Nadia Calviño, este audiată de Comisia pentru afaceri economice din Parlament

– Haga: Condamnarea de către Curtea Penală Internațională a lui Dominic Ongwen, un copil soldat ugandez care a devenit comandant al Armatei de Rezistență a Domnului

– Luxemburg: Avizul avocatului general al Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la regimul disciplinar al judecătorilor polonezi trimiși în judecată de către Comisie

– Ierusalim: Curtea Supremă israeliană va pronunța o decizie asupra evacuării familiilor palestiniene în favoarea coloniștilor israelieni

– Danemarca: Deschiderea cafenelelor, restaurantelor, muzeelor, teatrelor și cinematografelor

– Berlin: Cea de-a 12-a conferință de la Petersberg privind dialogul climatic (6 – 7 mai)

– Atena, Grecia: Grevă împotriva noii Legi a muncii

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Ceremonia de depunere a jurământului gărzilor elvețiene pontifice

– Paris: Dassault Aviation lansează noul său avion de business Falcon (prin live streaming)

– Washington: Briefing de presă periodic al FMI

– Paris: Air France-KLM – adunarea generală a acționarilor și rezultatele primului trimestru

– Tokyo, Japonia: Nintendo – rezultate anuale 2020/21

– Montréal, Canada: Bombardier – rezultatele primului trimestru

– Paris: Société Générale – rezultate din primul trimestru 2021 (înainte de bursă)

– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei, Raport de politică monetară

– München, Germania: Munich Re – rezultatele financiare din primul trimestru 2021

– Wolfsburg, Germania: Volkswagen – rezultate din primul trimestru 2021

– Ankara, Turcia: Decizia Băncii Centrale cu privire la ratele dobânzii

– Istanbul, Turcia: Reluarea procesului reprezentantului Reporteri fără frontiere în Turcia

– Sevilla, Spania: Ediţia cu numărul 22 a Galei Premiilor Laureus

– Paris: Soţii Antoine şi Consuelo de Saint-Exupery au lăsat în urma lor amintirea unei relaţii furtunoase, o capodoperă literară scrisă de Antoine şi inspirată de Consuelo, „Le Petit Prince”, un conflict între moştenitori, dar şi o corespondenţă spectaculoasă, a cărei publicare într-un volum inedit ar putea să facă uitate neînţelegerile familiale. Cele peste 160 de scrisori şi telegrame pe care şi le-au trimis cei doi soţi între 1930 şi 1944 vor fi publicate, astăzi, de editura Gallimard într-un volum bogat în ilustraţii, care reproduc schiţe ale aviatorului-scriitor, desene ale soţiei sale artiste, fotografii şi diverse suveniruri

– Roma: Fotbal: Europa League, semifinală, manșa a doua: AS Roma (Italia) – Manchester United (Anglia) – ora 22:00

– Londra: Fotbal: Europa League, semifinală, manșa a doua: Arsenal (Anglia) – Villarreal (Spania) – ora 22:00

Aniversări – Comemorări

– 1638: A murit Cornelius Jansen, filosof şi teolog olandez (iniţiator al curentului social-religios catolic ce-i poartă numele – jansenismul) (n. 1585)

– 1668: S-a născut scriitorul francez Alain-René Lesage, cel mai reprezentativ autor de comedii al epocii (m. 1747)

– 1758: S-a născut Maximilien Robespierre, om politic francez; figură centrală a Revoluţiei burgheze de la 1789 din Franţa; supranumit „Incoruptibilul” (credea în virtutea morală absolută); şef al guvernului revoluţionar (1793-1794); a instaurat dictatura iacobină; răsturnat în urma loviturii de stat din 27.VII.1794 şi ghilotinat (m. 1794)

– 1831: S-a născut (în Lituania) Samuel Isaac Joseph Schereschewsky (cunoscut sub numele de Joseph Schereschewsky), episcop anglican din Shanghai, China (1877 – 1884), misionar și renumit traducător (timp de 25 de ani a stat paralizat într-un scaun cu rotile, nu putea vorbi fără eforturi supraomenești și nu putea mișca decât două degete, dar i-a fost însă de ajuns pentru a duce la bun sfârșit o misiune incredibilă: traducerea Bibliei în limba chineză); a fondat Universitatea Sf. Ioan din Shanghai; în tradiţia episcopaliană și cea anglicană este aniversat la 15 octombrie ca unul dintre cei mai mari teologi ai Orientului (m. 1906) – 190 de ani

– 1856: S-a născut psihiatrul austriac Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei (m. 1939) – 165 de ani

– 1859: A murit Alexander von Humboldt, naturalist şi geograf german; a contribuit la dezvoltarea multor ramuri ale ştiinţelor naturii şi a pus bazele geografiei moderne (n. 1769)

– 1862: A murit Henry David Thoreau, poet, eseist şi filosof american (n. 1817)

– 1868, 6/18: S-a născut Nikolai al II-lea, ultimul ţar al Rusiei (m. 1918; a fost executat, împreună cu familia sa, de către bolşevici, la Ekaterinburg/Ural). NOTĂ: La 17.VII.1998 a avut loc reînhumarea, la Sankt-Petersburg, a rămăşiţelor pământeşti ale ţarului şi ale familiei sale; pe 4 august 2000 Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse drept Sfinţi Cuvioşi, ziua de prăznuire fiind 17 iulie

– 1868: S-a născut matematicianul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1943)

– 1871: S-a născut Christian Morgenstern, poet, scriitor și traducător german (m. 1914) – 150 de ani

– 1871: S-a născut chimistul francez Victor Grignard; a descoperit compuşii organomagnezieni micşti, cu numeroase întrebuinţări în sinteza organică; Premiul Nobel pentru chimie pe 1912, împreună cu conaţionalul său Paul Sabatier; membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (m. 1935) – 150 de ani

– 1880: S-a născut pictorul şi graficianul Ernst Ludwig Kirchner, reprezentant de seamă al expresionismului german; unul dintre fondatorii grupului „Die Brücke” (Podurile) (m. 1938, s-a sinucis)

– 1895: S-a născut Rudolph Valentino, actor de film american de origine italiană (m. 1926)

– 1898: S-a născut Jascha Horenstein, dirijor american de origine rusă (m. 1973)

– 1902: S-a născut Max Ophüls (Max Oppenheimer), regizor francez de teatru şi film (m. 1957)

– 1904: A murit chimistul britanic Alexander William Williamson; descoperirile sale cu privire la structura alcoolului şi eterilor i-au permis să clasifice componentele organice în diferite tipuri, în conformitate cu structura lor; a formulat conceptul echilibrului dinamic al reacţiilor chimice (n. 1824)

– 1915: S-a născut (George) Orson Welles, regizor, scenarist şi actor de teatru şi film, producător american (m. 1985)

– 1919: A murit Lyman Frank Baum, poet american, dramaturg, actor şi producător independent de film; autorul cunoscutei cărţi pentru copii „Vrăjitorul din Oz” (n. 1856)

– 1921: S-a născut Erich Fried, poet şi eseist austriac; în 1938 emigrează şi se stabileşte la Londra; în perioada 1952-1968 este colaborator al BBC-ului pentru emisiunile în limba germană (m. 1988) – 100 de ani

– 1924: A murit Carel Steven Adama van Scheltema, poet olandez (n. 1877)

– 1929: S-a născut Paul Christian Lauterbur, chimist și radiolog american; împreună cu Peter Mansfield, a obținut, în 2003, Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pentru contribuțiile în domeniul medicinei care au permis dezvoltarea tehnologiei imaginilor prin rezonanță magnetică nucleară (m. 2007)

– 1932: S-a născut actorul rus Aleksandr Beliavski (m. 2012)

– 1941: S-a născut soprana bulgară Ghena Dimitrova (m. 2005) – 80 de ani

– 1942: S-a născut baritonul american Richard Stilwell

– 1949: A murit Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de limbă franceză, reprezentant de seamă al teatrului simbolist; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1911 (n. 1862)

– 1950: A murit Daniel Ciugureanu, medic-chirurg și politician basarabean; unul dintre cei mai importanți luptători pentru reunirea Basarabiei cu România, a rămas în istorie drept „prim-ministrul întregitor al Basarabiei”; deputat în Sfatul Țării de la Chișinău (1917‑1918), prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești (1918), ministru pentru Basarabia în patru guverne ale României, deputat și senator, vicepreședintele Camerei Deputaților (1922-1923), vicepreședintele și președintele Senatului Regatului România Mare (1936-1937) (n. 1885). NOTĂ: Arestat la 5/6.V.1950, a murit – potrivit lui C.C. Giurescu – la 6.V.1950, la Turda, în timpul transportării foştilor demnitari spre penitenciarul Sighet; din evidențele securității ar fi murit la 19.V.1950, în închisoarea Sighet

– 1953: S-a născut Tony Blair, om politic laburist britanic; fost premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în perioada mai 1997- iunie 2007 şi lider al Partidului Laburist; a fost singurul premier laburist care a reuşit să câştige trei mandate consecutive (1997, 2001 şi 2005); în prezent este emisar special al cvartetului internaţional (SUA, Uniunea Europeană, Rusia şi ONU) pentru Orientul Mijlociu

– 1960: A murit Paul Abraham (sau Pál Ábrahám), compozitor ungar de operetă (n. 1892)

– 1961: S-a născut George Clooney, actor, producător, regizor de film şi scenarist american – 60 de ani

– 1963: S-a născut balerina italiană Alessandra Ferri

– 1992: A murit Marlène Dietrich (nume la naştere: Marie Magdalene Dietrich), actriţă de film şi cântăreaţă americană de origine germană (n. 1901)

– 2004: A murit Barney Kessel, chitarist american de jazz (n. 1923)

– 2013: A murit Giulio Andreotti, om politic italian, premier al Italiei în şapte mandate, de 26 de ori ministru, fost lider al democraţilor creştini, membru al parlamentului italian fără întrerupere între 1945 şi 1991, senator pe viaţă (din 1991); personaj controversat, acuzat în mai multe rânduri că a avut legături cu mafia siciliană (n. 1919)

– 2015: A murit (în Jamaica) Errol Brown, cântăreț și compozitor britanic, solistul grupului „Hot Chocolate” (n. 1943)