Un focar de gripă aviară a fost confirmat la o fermă de creştere a păsărilor din localitatea Ungheni, judeţul Mureş. 180 de mii de păsări sunt crescute acolo, iar ANSVSA a anunţat că s-a luat decizia eutanasierii lor. ANSVSA precizează că la nivelul exploataţiilor comerciale de păsări de pe întreg teritoriul ţării se vor face controale privind respectarea măsurilor de biosecuritate şi aplicarea de măsuri suplimentare. În prezent, în Europa se înregistrează o creştere explozivă a focarelor de gripă aviară, boala evoluând în Ungaria, Bulgaria, Cehia, Germania, Franţa, Polonia, Danemarca, Slovacia, Belgia şi Suedia./lcoman/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 mai)