Răzvan Moceanu
Marţi, 11 mai, se împlinesc 1691 de ani de la întemeierea Constantinopolului drept capitală a Imperiului Roman de Răsărit, moment ce a continuat povestea impresionantă a acestor locuri, şi a dus, peste secole, la Istanbulul de astăzi, o metropolă aflată la confluenţa civilizaţiilor, cu o istorie absolut fabuloasă.
* * * * *
Istoria Istanbulului de astăzi, mai exact a aşezărilor existente de-a lungul timpului în această zonă, începe undeva în secolul VII î.Hr., în jurul anului 660 î.Hr., când colonişti din Megara conduşi de regele Byzas, se stabilesc în partea europeană a Bosforului, formând Bizanţul (Byzantium). În secolul al V-lea î.Hr. oraşul a cunoscut o scurtă dominaţie persană, însă, după războiul greco-persan, grecii au recucerit teritoriul.
Pe de altă parte, Roma a fost, timp de aproape 11 secole capitală a Imperiului Roman (753 î.Hr. – 330 d.Hr.), o perioadă în care, urmare a expansiunii teritoriale, au existat numeroase tentative de înlocuire a acestui oraş grandios cu un altul care să servească drept capitală şi care să satisfacă mai bine interesele economice, politice şi sociale ale vastului Imperiu. Roma avea pe de-o parte un rol strategic important, nu putea fi atacată uşor, dar, prin cucerirea Greciei, imperiul roman a reuşit să se extindă şi în partea de est a bazinului mediteraneean, desăvârşind astfel puterea sa comercială prin intermediul flotei sale imense. Extinderea vertiginoasă a Imperiului Roman a condus armatele acestuia tot mai departe de capitală, iar pericolul invadării s-a mutat în Răsărit, unde perşii constituiau principalul adversar de calibru al imperiului.
În anul 324, Constantin cel Mare a devenit împăratul întregului Imperiu Roman, şi în mod evident, nu îşi permitea să facă greşeala capitală de a ignora pericolul ce pândea din răsărit, astfel că a ales să schimbe capitala imperiului.
La două luni de la începerea domniei, Constantin a expus planurile pentru un nou oraş creştin care să înlocuiască vechiul Bizanţ, care fiind conceput iniţial ca şi capitala imperiului de est, a primit numele de Nea Roma. Însă cum în vremurile acelea, împăraţii îşi împrumutau numele oraşelor pe care le construiau, numele aşezării a devenit Constantinopol, denumire care dealtfel avea să reziste până în secolul al XX-lea.
Aşadar, la 11 mai 330, Constantinopolul a fost proclamat capitala unui imperiu care în cele din urmă a devenit cunoscut ca Imperiul Bizantin sau Imperiul Roman de Răsărit.
Trebuie remarcat faptul că durata efectivă a lucrărilor de contrucţie a Constantinopolului a fost de doar şase ani, aproape incredibil pentru acele vremuri, forţa de muncă întrebuinţată a depăşit câteva zeci de mii de oameni – fiind implicaţi nu mai puţin de 40.000 de soldaţi goţi – la o populaţie a oraşului care în secolul al IV-lea se ridica la aproximativ 200.000 de oameni.
Pe de altă parte, alegerea efectuată de Constantin cel Mare pentru locul noii capitale a imperiului – în detrimentul localităţii sale natale Naissus, a Serdicei (Sofia de astăzi) şi a Tesalonicului (Salonic), poate surprinde, având în vedere că suprafaţa sa era redusă iar locul în sine trebuia reconstruit practic de la zero. Însă esenţial a fost planul strategic al zonei, Byzantiumul fiind greu de atacat şi cucerit, însă acesta era şi un loc de unde interesele economice ale imperiului puteau fi exercitate uşor, mai ales ţinând cont de apropierea de Egipt, principala sursă de grâne a imperiului.
Constantin a început construcția a două mari biserici – Hagia Sophia adică Sfânta Înțelepciune și Hagia Eirene – Sfânta Pace, nume care exprimau dorința de concordie între păgâni și creștini, însă împăratul nu a apucat să le vadă terminate.
Declinul Constantinopolului a început după Cruciada a patra când a fost pustiit şi jefuit, iar la mijlocul secolului al XIV-lea, otomanii au început să aplice o strategie prin care cucereau oraşele mai mici din jurul Constantinopolului, tăindu-i rutele de aprovizionare.
În final, după un asediu în care ultimul împărat roman Constantin al XI-lea a fost ucis, sultanul Mehmed al II-lea a capturat oraşul, declarându-l noua capitală a Imperiului Otoman, în anul 1453.
Mehmed al II-lea a început să ia măsuri pentru a revitaliza oraşul, a cerut reîntoarcerea celor care au fugit din oraş în timpul asediului şi a adus musulmani, evrei şi creştini din alte părţi ale Anatoliei dar şi oameni din Europa, creând o societate cosmopolită.
Tot el a refăcut infrastructura oraşului, a început lucrările la Marele Bazar şi a construit Palatul Topkapi, reşedinţa oficială a sultanului. Oraşul a fost transformat deopotrivă în bastion al creştinismului şi într-un simbol al culturii islamice.
Pe perioada primului război mondial, oraşul a fost ocupat de britanici, francezi şi italieni, ocupaţie încheiată în 1923, odată cu semnarea Tratatului de la Lausanne şi proclamarea Republicii Turcia, de către Mustafa Kemal Ataturk, la 13 octombrie 1923.
Oficial fosta capitală a primit denumirea turcă de Istanbul, până atunci păstrându-și pe plan internaținal numele antic și tradițional de Constantinopol.
Istanbul este cea mai mare concentrare urbană a Turciei și singurul megalopolis din lume întins pe două continente, având o populaţie de circa 19 milioane de locuitori, adică circa 25 % din populația toală a Turciei.
Oraşul a fost înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO începând cu anul 1985, iar în anul 2010 a fost una din cele trei Capitale Culturale Europene. Istanbulul este vizitat anual de circa 7 milioane de turişti, atracţia principală fiind bineînţeles centrul istoric al oraşului. Pentru turişti, câteva obiective de neratat în Istanbul sunt:
• Hagia Sophia – inaugurată în anul 537, Sfânta Sofia a fost timp de secole cea mai mare construcție a creștinătății. A fost edificată sub împăratul Iustinian, pe locul unor
așezăminte mai vechi, iar pentru ridicarea ei au fost utilizate cele mai prețioase materiale din întreg Imperiul Bizantin. Transformată în moschee după căderea Constantinopolului în mâinile otomanilor, azi este muzeu
• Moscheea Albastră, sau Sultanahmet Camii, este unul dintre giuvaierurile artei musulmane. A fost construită la ordinele sultanului Ahmet I și este amplasată vis-a-vis de Sfânta Sofia, cu care rivalizează în grandoare.
• Palatul Topkapi – palatul în care sultanii Imperiului Otoman și-au avut reședința, timp de patru secole. Azi, Topkapi este unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură otomană din oraș și unul dintre cele mai vizitate monumente din lume.
• Palatul Dolmabahçe – În 1856, Sultanul Abdülmecid a mutat reședința conducătorilor Imperiului în nou construitul palat Dolmabahçe – construcție occidentală ca structură, dar împodobită cu o extravaganță și un apetit pentru lux specific orientale
• Bazilica Cisternă – supranumită “palatul scufundat”. Această cisternă bizantină lungă de 140 m și lată de 70 m alimenta cu apă orașul, și era amplasată sub o bazilică, de unde și numele. Azi e unul dintre cele mai neobișnuite monumente din Sultanahmet.
• Marele Bazar – În cea mai mare piață acoperită din lume aveți toate șansele să vă rătăciți. Totul se găsește de vânzare în Marele Bazar, totul se poftește și totul se negociază. Nu ezitați să vă târguiți dacă vreți să plecați cu ceva de acolo, e un ritual
aproape obligatoriu.
• Gastronomie: Pe lângă monumentele şi locurile excepţionale de vizitat, aş spune că gastronomia turcească reprezintă o atracţie turistică în sine. Bucătăria de aici, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate din Europa, este un amestec multicultural, cu un impact puternic grecesc, al Orientului Mijlociu, îmbinat cu influenţe antice turceşti şi central-asiatice.
Fotografii din arhiva personală, aprilie 2012
