Realizator: Începe luni recensământul general agricol. Este o acţiune amplă, în urma căreia se vor stabili politicile agricole şi de dezvoltare rurală.
Reporter: Adrian Lungu – Colectarea datelor la recensământ se va realiza de către recenzori prin interviu faţă-n faţă cu şeful exploataţiei agricole sau cu alte persoane din cadrul acesteia, care pot furniza informaţiile solicitate prin intermediul unui chestionar electronic instalat pe o tabletă. Fermierii sunt îndemnaţi să ofere date reale, recensământul neavând rol de a stabili impozite sau taxe suplimentare – anunţă autorităţile sălăjene. Recensământul general agricol va evidenţia schimbările intervenite de la recensământul precedent, schimbări referitoare la caracteristicile structurale ale exploataţiilor agricole în ceea ce priveşte situaţia suprafeţelor agricole utilizate, suprafeţelor aflate sub restricţii de mediu, a efectivelor de animale şi adăposturile pentru animale a persoanelor care au lucrat în agricultură şi măsurile de dezvoltare rurală./lcoman/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai)