Peste 2.000 de persoane s-au înscris la cele 136 de programe de formare profesională organizate luna viitoare de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cele mai multe locuri disponibile sunt la cursurile de calificare pentru inspector de resurse umane sau operator introducere şi validare date. Cei interesaţi se pot adresa Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă de domiciliu. Peste 5.000 de persoane, majoritatea şomeri, au participat în primele patru luni ale anului la cursuri de calificare ale ANOFM, anunţă un comunicat al instituţiei.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 mai)/dstanesc