Colegiul Consiliulul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a hotărât transmiterea către Parchetul General – Secţia Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei sesizări in rem, privind posibile infracţiuni contra păcii şi omenirii, săvârşite de foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie, cu precădere în ultimele două decenii ale dictaturii comuniste din România, prin recrutarea ca surse a mii de elevi care nu împliniseră vârsta de 18 ani.
Aceste abuzuri, comise de angajaţi ai instituţiilor statului desemnate prin lege să apere Constituţia şi drepturile civile, au avut un caracter sistematic şi au vizat grupuri mari de persoane minore, fapt care justifică aducerea acestor măsuri în atenţia opiniei publice şi a justiţiei, în condiţiile legii. În acest sens, Consiliul a transmis Parchetului General datele profesionale ale ofiţerilor implicaţi în recrutarea minorilor, însoţite de documentele doveditoare din arhiva Securităţii. CNSAS va informa opinia publică cu privire la stadiul desfăşurării acestui demers.
În şedinţele ordinare, Colegiul a aprobat remiterea către Parchetul General a documentaţiei referitoare la 43 ofiţeri de Securitate, care au recrutat 696 elevi în primii ani ai regimului comunist din România.