Editura Casa Radio – Radio România și Opera Comică pentru Copii din București, vă invită, în zilele de 5 și 6 iunie, la o serie de evenimente dedicate copiilor de toate vârstele.
Vom organiza, în Căsuța cu Povești și pe scenele în aer liber de la Opera Comică pentru Copii, ateliere de scriere creativă și jurnalism pentru juniori, derulate sub îndrumarea jurnalistului și editorului Ligia Necula (Editura Casa Radio – Radio România).
Prin intermediul acestor ateliere, Editura Casa Radio va face cunoscute atât cititorilor și spectatorilor fideli ai Operei Comice pentru Copii, cât și celor care li se vor alătura, oferta proprie, educațională și de divertisment: CD-urile și audiobook-urile cu benzi desenate din cele două colecții-vedetă: Noapte bună, copii! și Radio-Prichindel.
Mare să crești… cu povești! Sâmbătă, 5 iunie, de la orele 15-17 și 18-20, îi aşteptăm pe copiii de 4-7 ani la un atelier de lectură, desen și jocuri bazate pe întâmplări din povești.
La microfon, Radio-Prichindel! Duminică, 6 iunie, de la orele 15-17 și 18-20, e rândul copiilor de 8-12 ani să se bucure de atenția noastră și să descopere un strop din meşteşugul jurnalismului. Atelierul își propune să-i familiarizeze pe copii cu câteva dintre tehnicile de bază pentru pregătirea unei emisiuni de radio, de la redactarea unei știri, la rostirea la microfon sau chiar realizarea unui mini-interviu. Abilitățile de comunicare dobândite, scrise și orale, îi vor ajuta pe copii să se exprime mai ușor, mai clar și mai convingător, în orice context de viață.
RADOR (4 iunie)