„Războiul trebuie dus până la capăt! Până la distrugerea bolșevismului!” – a hotărât generalul Ion Antonescu – „Conducătorul statului” – după elibererea Basarabiei și a Bucovinei. Așa că, în august 1941, Armata a 4-a Română a început luptele pntru cucerirea orașului Odesa. Atacul român a fost oprit în fața unor linii fortificate pregătite din timp de către sovietici. Dar, în octombrie 1941, datorită mutării întregului front spre răsărit și a cuceririi orașului Kiev de către germani (19 septembrie), sovieticii au ordonat ca din Odesa să fie retrase importante forțe militare. Pe calea mării au fost evacuați în Crimeea peste 86.000 de militari și 15.000 civili. În aceste condiții, Armata a 4-a reușit să înfrângă rezistența sovietică și a intrat în Odesa pe 16 octombrie 1941. Cucerirea orașului Odesa a fost o operatiune militară strict românească, fără participare germană. Cucerirea orașului este considerată cel mai mare succes militar român din cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru străpungerea liniilor fortificate au fost duse lupte crâncene. Sovieticii au avut o puternică artilerie și i-au atacat pe români tot timpul, inclusiv cu un tren blindat. Unul dintre tinerii care au luat parte la lupta pentru cucerirea orașului Odesa a fost caporalul termen redus Mihai Timaru, originar din Transilvania ocupată de hortiști și voluntar pentru eliberarea Basarabiei.
“La 14-15 km de periferia Odesei era colhozul Ilişevka, unde se stabilise comandamentul Diviziei 13. La margine era o lizieră, o pădure deasă de salcâmi și sălcii. Pe aici, prin acest desiş de pădurice, rușii au adus un tren blindat, pe care noi îl numisem “tren fantomă”, pentru că acest tren se furișa în special noaptea, când începea să trăgă cu tunul, cu mitraliere…. Făcea prăpăd. Apoi se retrăgea ca o fantomă …Trenul ăsta a făcut multe victime. Profitând de acest tren, ruşii porneau de foarte multe ori contraatacuri, atacau liniile noastre. Noi nu reuşeam să-l distrugem – era un tren blindat… gloanțele nu puteau să intre în el, deci nu puteam să omorâm pe soldaţii ruși care erau în tren. Ce se hotărăşte? Să distrugem trenul fantomă pentru că aproape în fiecare noapte venea şi făcea ravagii. Așa că îi zic superiorului meu:”Domnule căpitan, trebuie să pândim! Eu cu un soldat mă aşez în liziera pădurii şi îl urmărim. O să dirijez tragerile artileriei atât în spatele lui, cât și în faţa lui, astfel încât să mai poată să înainteze sau să se retragă. Eu o să dirijez în aşa fel focurile artileriei exact pe linia şi pe traseul pe care vine! Așa o să putem să-l distrugem! ”
Cam ştiam locul pe unde vine şi după 36 de ore de stat la pândă fără mâncare, fără nimic, apare trenul fantomă. Imediat fac legătura prin telefon cu comandantul meu: “Să se deschidă focurile de artilerie! Să rupă linia ferată în primul rând în spate, ca să nu mai poată da înapoi. Pe urmă focurile să se concentreze în faţă ca să nu poată să înainteze. Apoi să tragă asupra trenului”. Trenul ăsta avea vreo 3-4 vagoane, în fiecare vagon era un alt tip de armament. Ne ajută Dumnezeu, vine trenul fantomă și îl imobilizăm. După ce s-a potolit lupta – asta era la crăpatul zorilor – am găsit morţi şi răniţi în jurul trenului. A doua zi după distrugerea trenului fantomă, ruşii au încercat un ultim contraatac. Pornim și noi un atac puternic. Cad mulți ofițeri și soldați. (…) Noi parcă aveam aripi! “Înainte!” La asfinţit de soare am ajuns la porţile Odesei. În ziua de 16 octombrie 1941 a căzut Odesa. Este cea mai mare victorie a Armatei Române. Pe 18 octombrie, Regele Mihai şi cu mareşalul Ion Antonescu vin să răsplătească vitejia şi faptele de arme ale celor două mari unităţi care a reuşit să distrugă trenul fantomă. La colhozul Ilişevska s-a organizat primirea Regelui Mihai şi a mareşalului Antonescu. Printre cei propuși pentru decorație am fost și eu.
Ofițerii au primit [Ordimul Militar de Război] “Mihai Viteazul” şi gradele inferioare, subofiţeri şi trupă au primit [Medalia] “Virtutea militară”. Până atunci mai fusesem decorat cu [Medalia] ”Bărbăţie şi credinţă”, [Medalia] “Cruciada împotriva bolşevismului” și [Decorația] ”Crucea serviciului credincios”. Le aveam pe toate prinse pe piept. Generalul [Gheorghe] Rozin mergea înainte şi citea ordinul pe scurt: ”Propus pentru….” Pe un gen de tavă, erau decoraţiile pe care le avea colonelul [Mircea] Elefterescu, aghiotantul mareşalului. Noi eram în poziția drepți, eram stană de piatră. Deci, generalul Rozin citea ordinul, colonelul Elefterescu dădea decorația mareșalului care o punea pe pieptul celui decorat. Apoi, îl felicita. Pe urmă venea Regele Mihai care îi strângea şi el mâna celui decorat. A venit şi rândul meu. Până atunci mareșalul nu s-a oprit în faţa nimănui. În faţa mea s-a oprit! Mi-a pus decoraţia în piept şi m-a întrebat: ”De unde eşti, voinice?” Eu, cu emoţie….”Sunt fiul Ardealului cedat, părinţii mei sunt pradă batjocurilor horthyste, iar eu am venit aici să lupt pentru Basarabia, pământ sfânt a cetăţilor lui Ștefan cu convingerea că voi lupta şi pentru dezrobirea satului meu natal de pe malul Mureşului !” Toată lumea se uita… De emoţie mi-au dat lacrimile. [Mareșalul] mă bate din nou pe umeri și îmi spune: ”Fii sigur că vei lupta şi pentru dezrobirea satului tău natal!” A urmat Regele Mihai care mi-a strâns mâna şi apoi cu mâna dreaptă mi-a şters lacrimile de pe amândoi obrajii”.
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 2000]