Unul din obiectivele importante ale ofensivei germane în URSS a fost cucerirea orașului Stalingrad. Atacul a început la 28 iunie 1942 și, până la sfârșitul lunii august, orașul a fost înconjurat de unități germane, române, italiene și maghiare. Armata Sovietică a fost forțată să se retragă pe malul stâng al râului Don. În același timp, sovieticii au reușit să păstreze câteva capete de pod în zona sudică a frontului. De pe aceaste poziții, sovieticii au organizat mai multe acțiuni respinse de militarii germani și români. La începutul lunii noiembrie, sovieticii au atacat linia frontului, în zona în care se aflau unități române. Martor al acestor lupte a fost locotenentul Grigore Andrei din Regimentul 16 Artilerie.
„Artileria noastră, ca şi cea inamică, bombarda zilnic pentru a-şi regla tunurile şi a dezorganiza spatele frontului. În general, în afară de aceste bombardamente, nu era multă activitate pe front. La începutul lui noiembrie, inamicul a declanşat un bombardament foarte puternic asupra poziţiilor noastre, bombardament urmat de atacul infanteriei inamice, care a reuşit să facă un cap de pod peste Don în sectorul nostru de apărare. Alarma a fost dată. Soldaţii şi-au ocupat fiecare posturile pe care le aveau în primire. Din capul de pod făcut peste râul Don, trei tancuri sovietice trecuseră peste linia infanteriei noastre, care se repliase. Aceste tancuri erau superioare ca dotare, blindaje şi tehnică de luptă celor întrebuinţate de sovietici pe frontul de luptă din Transnistria. Tancurile s-au îndreptat către zona bateriilor noastre de tragere. Din tancurile sovietice se trăgea la întâmplare, fără o ţintă precisă, deoarece la noi totul era bine camuflat. Două dintre tancurile inamice au trecut foarte aproape de gropile camuflate ale purtătorilor noştri de mine magnetice antitanc. Aceştia au reuşit să aplice minele magnetice pe blindajul tancurilor şi apoi să le declanşeze percuţia. Explozia ce a urmat a făcut ca cele două tancuri să devină neoperabile. Servanţii au ieşit din tancuri şi s-au predat. Al treilea tanc a reuşit să se apropie de cea mai avansată baterie a noastră. Deşi tancul a primit lovituri în plin, blindajul lor a rezistat, deoarece aceste proiectile nu erau antitanc. Tancul, apropiindu-se prea mult de tunuri i-a silit pe servanţii noştri să intre în adăposturi. El a trecut peste cele patru tunuri distrugându-le. Tunurile nu au mai putut fi folosite. Primind foc din faţă, cu proiectile antitanc, tancul inamic s-a retras în zona lui de plecare. Toate acestea le-am văzut foarte clar, de la observatorul meu, care se afla la o depărtare de cel mult 300 m de cele întâmplate. În urma unei contra-ofensive a unităţilor noastre, capul de pod inamic de peste Don a fost lichidat”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1997
