Ambasada Franței în România și Institutul Francez anunță cele cincisprezece organizații neguvernamentale, câștigătoare ale concursului de proiecte lansat în luna aprilie a acestui an pe tema Statului de drept. Cele cincisprezece proiecte se încadrează în cele cinci categorii propuse:
- Promovarea drepturilor copilului:
a. Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture cu proiectul #EDUboost, care are ca scop promovarea drepturilor copilului, în comunitatea educațională, cu ajutorul unei platforme on-line.
b. Asociația Cu Alte Cuvinte cu proiectul Povești pentru drepturile mele, care-și propune să sporească gradul de conștientizare privind folosirea cărților ilustrate în educarea despre drepturile copilului.
c. Asociația Valentina România cu proiectul Toți copiii au drepturi, să-i ajutăm să le cunoască!, prin intermediul căruia vor fi promovate drepturilor copiilor în rândul tinerilor din cartierul Ferentari din București.
d. Asociația Lumina cu proiectul O voce pentru copiii bolnavi, ce are ca obiectiv sensibilizarea personalului medical și paramedical privind facilitarea accesului la îngrijirea paliativă a copiilor cu boli incurabile din județul Bacău.
e. Fundația Inovații Sociale Regina Maria cu proiectul Educația dincolo de școală, al cărui scop este lupta împotriva abandonului școlar în rândul familiilor defavorizate din județul Ilfov.
- Lupta împotriva traficului de persoane:
a. Fundația PARADA cu proiectul Nu suntem victime! – proiect-pilot derulat în București și în Iași privind prevenția traficului de persoane în rândul tinerelor potențiale victime, care provin din centre publice de îngrijire a copiilor.
b. Asociația FREE cu proiectul FREEdom Leadership Academy, care-și propune să creeze module de formare online, pentru tineri, referitoare la prevenirea traficului de persoane și exploatării sexuale.
c. Asociația eLiberare cu un proiect de formare a asistenților sociali din București cu privire la prevenirea traficului de persoane și îngrijirea victimelor.
d. Asociația LOGS cu proiectul Educăm, Împuternicim, Prevenim, al cărui scop este prevenirea traficului de persoane în rândul minorilor vulnerabili din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad, și îngrijirea acestora.
- Egalitatea între femei și bărbați:
a. Asociația SEXUL vs BARZA cu un proiect pentru instruirea activiștilor și consilierilor care lucrează în domeniul promovării drepturilor sexuale și reproductive.
b. Asociația Rock This Country/Social Monkeyz cu proiectul Forumul adolescenților pentru promovarea drepturilor sexuale și reproductive, care-și propune să promovarea aceste drepturi în rândul societății civile și al factorilor de decizie politică, ca urmare a Forumului Generația Egalității 2021.
c. Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen cu proiectul Angajatori pentru respect, ce are ca scop sensibilizarea instituțiilor române cu expertiză în domeniu cu privire la problema hărțuirii la locul de muncă.
- Lupta împotriva discriminării:
a. Asociația Untold Stories cu proiectul Sclavia romilor – consecințele astăzi. Scopul acestui proiect este de a promova filmul „Bilet de iertare”/„Letter of Forgiveness”, primul film despre sclavia romilor din perspectivă romă, în rândul publicului școlar din România și în rândul publicului francez, precum și de a combate discriminarea față de comunitatea romă.
b. E-Romnja cu proiectul Relații sănătoase între tineri, un proiect-pilot de promovare a egalității de gen în rândul tinerilor din comunitățile de romi din sudul Munteniei și din Moldova.
- Lupta împotriva corupției și pentru transparența vieții publice:
Funky Citizens cu proiectul Contracte deschise: guvernanța contractelor de achiziții publice, al cărui scop este transparentizarea contractelor de achiziții publice prin promovarea schimbului de bune practici între autoritățile locale române și franceze.
Cele cincisprezece ONG-uri câștigătoare vor beneficia de sprijin și de co-finanțare în valoare de 5.000 de euro pentru implementarea proiectelor menționate.
Concursul de proiecte pe tema statului de drept este parte a demersului asumat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez de susținere a societății civile prin instrumente de natură tehnică și financiară puse la dizpoziția ONG-urilor românești. Astfel, în mod regulat, sunt lansate concursuri de proiecte destinate organizațiilor societății civile, pentru identificarea de bune practici și promovarea participării societății civile la elaborarea de politici publice.
La concursul de proiecte din luna aprilie 2021 au răspuns patruzeci și cinci de organizații neguvernamentale, iar criteriile de selecție au vizat caracterul relevant și inovator al tematicilor abordate, precum și posibilitatea implementării activităților cu partenerii instituționali în domeniu.