Comisia pentru vaccinare din Grecia a declarat luni că recomandă vaccinarea adolescenţilor cu vârste între 15 şi 17 ani, ca parte a eforturilor ţării de a mări protecţia împotriva COVID-19 şi a variantelor de coronavirus. Înainte să devină politică implementată, recomandarea comisiei trebuie să fie aprobată de guvernul de la Atena. Luni, autorităţile elene au raportat 801 noi cazuri de COVID-19 şi 6 decese, ridicând la 426.963 numărul total al cazurilor de infecţie şi la 12.743 numărul total al deceselor din cauza COVID-19. „Această vară este umbrită de varianta Delta, care poate fi foarte contagioasă la o expunere extrem de scurtă. Considerăm că vaccinarea adolescenţilor este un pas sigur către normalitate”, a declarat Maria Theodoridou, preşedinta Comisiei pentru vaccinare. Luni, 38,2% din totalul populaţiei eligibile este vaccinată complet, în timp ce 47,7% din totalul populaţiei eligibile a primit prima doză de vaccin anti-COVID-19./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 5 iulie)