Opoziţia ungară de stânga atacă din nou consultarea naţională, la indicaţiile Bruxelles-ului – a precizat, sâmbătă, István Hollik, directorul de comunicare al FIDESZ, în cea mai recentă notă a sa. Potrivit directorului de comunicare al FIDESZ, opoziţia de stânga „nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă că nimeni nu poate să decidă în privinţa propriei noastre soarte şi nici a viitorului copiilor noştri, decât noi, maghiarii”. Nu există o consultare naţională care să nu fie atacată de opoziţia de stânga – a comunicat Hollik, amintind că există şi persoane care pozează în timp ce dau foc chestionarelor de consultare naţională. „Este unanim faptul că atacurile lansate împotriva Ungariei pe tema migraţiei şi a protecţiei copilului sunt coordonate de la Bruxelles. Deci, susţinătorii lui Ferenc Gyurcsány nu fac altceva decât să pună în aplicare din nou instrucţiunile de la Bruxelles” – a evidenţiat Hollik, care a cerut ca, prin completarea chestionarului privind consultarea naţională, cetăţenii ţării să ajute guvernul./lendrefy/dsirbu
https://www.magyarhirlap.hu – 17 iulie