Cu ocazia unei vizite făcută de Gheorghe Gheorgiu Dej la Kremlin, Stalin i-a sugerat să înceapă construirea unui canalul care să lege Dunărea de Marea Neagră. La 25 mai 1949, Biroul Politic al Partidului Muncitoresc Român a adoptat decizia de a începe lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Forţa de muncă a fost asigurată de muncitori şi specialişti, de militari în termen şi de către deţinuţi politici. Şi sistarea lucrărilor la Canal, la fel ca şi începerea lor, a fost tot iniţiativa Kremlinului. După moartea lui Stalin, cu ocazia vizitei din iulie 1953 la Moscova, Hrusciov i-a cerut lui Gheorghiu-Dej să renunţe la lucrările din Dobrogea, întrebându-l la ce le trebuie românilor acel Canal. Îndată după întoarcerea la Bucureşti, Gheorghiu-Dej a înfiinţat, în iulie 1953, Comisia Guvernamentală pentru închiderea lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră. Unul dintre martorii acestor discuţii a fost Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar în Ministerul de Externe:
În 1948 când a avut loc prima vizită a unei delegaţii guvernamentale române la Moscova – o conducea Groza… Din ea făcea parte Gheorghiu Dej,
Ana Pauker, ambasadorul nostru, Vlădescu – Răcoasa, şi eu. Eram secretarul delegaţiei. În pregătirea acestei vizite bulgarii ne-au cerut să ridicăm la Moscova problema construirii unui pod peste Dunăre între Ruse şi Giurgiu. Cererea a fost facuta la o şedinţă în Cabinetul lui Stalin, şedinţă la care eu n-am participat. La aceasta sedinta ar fi fost prezenţi Groza, Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca şi probabil Miron Constantinescu; Vasile Luca şi Miron Constantinescu erau la Moscova în altă delegaţie, cu alte treburi economice. Şi la aceea şedinţă Gheorghiu Dej, Ana Pauker, nu mai ştiu eu cine, a ridicat faţă de Stalin „Uite ce ne roagă bulgarii! – să facem un pod ca să înlesnim traficul între Bulgaria şi Uniunea Sovietică.” La care Stalin ar fi reacţionat: „mostik” (poduleţ în limba rusă). Şi el ar fi ridicat apoi ideea construirii Canalului Dunăre – Marea Neagră. Lucrările s-au întrerupt, dacă nu mă înşel, în 1953. Un semnal cu privire la întreruperea lucrărilor a fost dat de Gheorghiu Dej în 1952. Eu am asistat la o şedinţă în care el a făcut aluzii la această închisoare. Ce a fost greşit în prima rundă de lucrări la Canal? A fost imobilizarea unei părţi enorme din resursele foarte sărace ale ţării şi din forţa de muncă într-o lucrare care nu putea produce nimic pentru dezvoltarea economiei naţionale. Şi de pe urma căreia nu ajungeau nici un fel de bunuri. Nu folosea nici pentru dezvolta schimburile cu străinătatea, nici pentru aprovizionarea internă. De ce cred eu – astea sunt speculaţii personale căci nu am nici o informaţie – de ce cred eu că Stalin ne-a spus 
„mostik”… din cauză că „mostik” în limba rusă e un poduleţ peste Dunăre, se face cu câteva mii de oameni şi cu resursele câtorva uzine producătoare de metale şi cimentur plus balastul care se adună din vecinătate. Dar Stalin avea în vedere şi o parte a forţei de lucru din România care n-avea întrebuinţare din cauza nivelului scăzut al dezvoltării industriale şi al aprovizionării cu materiale. Al doilea, el avea în vedere experienţa lui represivă. Nu exista un loc mai potrivit pentru concentrarea şi reprimarea duşmanului de clasă decât un mare şantier naţional. El avea ca experienţa canalul de la Golful Finic la Marea Albă, o monstruozitate din punct de vedere tehnic, al realizării tehnicii, pentru că e o distanţă enormă. Noi aicea la Cernavodă-Constanţa am avut 50-60 km. Nu ştiu câţi în total. Ei acolo au sute de km. Prin terenuri mlăştinoase, prin teritorii în care vara durează 3 săptămâni ş.a.m.d., Şi este vorba de un canal care este deschis navigaţiei numai câteva luni pe an. Dar este clar că experienţa dintre 1949 şi 1953 a fost o experienţă nenorocită în ceea ce priveşte săparea canalului.
[Interviu realizat de Nicolae Fotino şi Silvia Iliescu, 6.05.1994. Arhiva de Istorie orală – Radio România]
