Ministrul român al apărării, Mircea Duşa, speră că Bulgaria va rămâne în Alianţa Nord-Atlantică, în ciuda încercărilor partidului naţionalist de la Sofia, Ataka, de a organiza un referendum pe tema retragerii din NATO. El a făcut aceste precizări, astăzi, la Târgu Mureş, după ce, în urmă cu aproape o săptămână, a avut o discuţie pe această temă cu omologul său bulgar.
Mircea Duşa: „Am făcut o vizită la Sofia chiar înainte de întâlnirea miniştrilor de la Bruxelles. Am discutat cu colegii mei, mai ales cu ministrul apărării din Bulgaria, aceste aspecte. Sigur că eu cred că, într-un un stat NATO, într-un stat membru al UE, nu este normal să ai partide care să incite populaţia sau să solicite un referendum pentru ieşirea din NATO. Sper că acest lucru nu se va întâmpla”.
În Bulgaria, partidul naţionalist Ataka a început deja să colecteze semnături în scopul organizării unui referendum pe marginea retragerii Bulgariei din NATO, în contextul deciziei Alianţei Nord-Atlantice de a înfiinţa centre de comandă ale Forţei de Reacţie Rapidă în România, Polonia, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Estonia, pe fondul crizei din Ucraina.