Localizarea celor două centre de comandă şi control ale NATO din România este aproape stabilită, anunţă ministrul apărării Mircea Duşa. El a precizat, astăzi, la Târgu Mureş că hotărârea va fi luată după ce Statul Major General şi Colegiul de Conducere al Ministerului vor încheia analiza mai multor amplasamente, fără a intra însă în alte detalii. Întreaga operaţiune va necesita de altfel şi discuţii ale părţii române cu partenerii din NATO, a mai spus Mircea Duşa.
Mircea Duşa: „90% ne-am hotărât unde vor fi, nu vă pot preciza exact până nu luăm în analiză toate elementele şi până nu ne sfătuim şi cu partenerii noştri din NATO şi mai ales cu militarii din ţările care urmează să vine în aceste comandamente, respectiv Statele Unite, Anglia, Germania, Polonia, Turcia, singurii miniştri cu care deja am discutat, fie telefonic, fie la întâlniri bilaterale şi care vor trimite militarii în comandamentele din România”.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 februarie)