OMV nu poate vinde acţiunile de la Petrom făra acordul statului român

Compania OMV nu poate vinde acţiunile de la Petrom către o altă companie, fără acordul statului român – afirmă ministrul energiei, Virgil Popescu. Informaţiile privind preluarea OMV de către Compania Gazprom sunt simple speculaţii. Potrivit legii, din motive de securitate naţională, România poate refuza acordarea unor concesiuni de explorare şi exploatare de hidrocarburi. OMV, una dintre cele mai mari companii austriece, deţine 51% din acţiunile OMV Petrom, statul român deţine 20% din acţiunile companiei, Fondul Proprietatea, 7%, iar restul se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la cea de la Londra./lcoman/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august)