Primăria localităţii Cristuru Secuiesc a fost sancţionată pentru a patra oară. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din România a obiectat, în decizia sa, faptul că edilii localităţii cu o populaţie maghiară de peste 95% au publicat ziarul local în limba maghiară. Sesizarea în acest sens a fost făcută de reprezentantul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) în Parlamentul României, întrucât, potrivit opiniei sale, acest lucru reprezintă o discriminare faţă de români. Primăria localităţii menţionate a fost sancţionată prima oară din cauza ziarului local publicat în limba maghiară în 2013, după care în 2016 a urmat un nou avertisment. În aprilie 2019, primarul UDMR de la acea dată a localităţii a fost amendat cu 2.000 de lei. Publicaţia orăşenească a apărut tot în limba maghiară şi după această dată. Politicianul AUR, care se judecă din cauza simbolurilor şi inscripţiilor locale în limba maghiară, a depus acum o nouă sesizare, în urma căreia conducerea localităţii Cristuru Secuiesc trebuie să plătească de această dată o amendă de 4.000 de lei.(MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 6 august)/lendrefy/dsirbu