Imediat după preluarea puterii (septembrie 1940), generalul Ion Antonescu s-a îngrijit de paza personală. La început, paza a fost asigurată de un batalion de gardă, care era compus din trei companii de infanterie şi o companie de armament greu. Misiunea acestui batalion era de a asigura paza Palatului Victoria și paza locuinţelor lui Antonescu: vila de la Băneasa (care a aparținut filozofului Nae Ionescu) și vila de la Predeal (proprietatea mareșalului). Treptat efectivele s-au mărit, așa că batalionul a devenit Regimentul de Gardă al mareşalului Antonescu. Dar, după primul bombardament american asupra Bucureştiului (aprilie 1943), comandantul regimentului a ordonat dispersarea. Batalionul I, cel care trebuia să asigure de fapt paza mareşalului Antonescu şi a locuinţelor sale, a fost fărâmiţat. O companie a fost mutată în comuna Butimanu, o altă companie a fost trimisă la Predeal și la Snagov, unde mareşalul îşi stabilise punctul de comandă. Deci, la 23 august 1944, în Bucureşti, pentru paza mareșalului Antonescu se aflau forțe reduse: un pluton la Palatul Victoria, un pluton la vila mareşalului de la Băneasa şi o mică unitate la Snagov. Aşa se face că, la 23 august 1944, la Palatul Regal, Antonescu a fost însoțit de o mică gardă, din care a făcut parte și un subofițer de jandarmi, care a solicitat confidențialitatea numelui.
„Când am intrat în tură, în ziua de 23 august 1944, noi eram în stare de alertă.(….) Am intrat în serviciu la ora 7:00. Trebuia să ies [din gardă] a doua zi dimineaţă, la ora 7:00. (…) La ora 13:00, când se făceau schimburi, eu am intrat în post la uşa liftului, la intrarea principală a Palatului Victoria. Pe la orelele 16:30, mareşalul Antonescu a venit cu mașina de la Snagov. A intrat în holul liftului, unde a fost întâmpinat de mai multe persoane, între care şi de comandantul nostru, maiorul Lică Georgescu. Au discutat ce-au discutat în grup şi a plecat să se suie în maşină, unde maiorul Lică Georgescu, comandantul nostru, l-a întrebat: „Domnule mareşal, este nevoie să întărim paza? Garda personală?” El a răspuns cam așa: „Nu, Lică! Doar merg la Rege, la Palatul Regal, unde este pază suficientă”. Eu l-am auzit. Totuşi, maiorul Lică Georgescu, discutând cu locţiitorul său, locotenentul Popescu, m-a luat pe mine de la lift şi așa am intrat în escortă. Împreună cu escorta care venise de la Snagov am plecat la Palatul Regal. Eram trei subofiţeri de escortă şi cu comandantul Lică Georgescu – patru. Maşinile noastre, ale escortei, erau două. Iar a mareşalului una. Erau maşini Skoda, militare, de război. Fac o precizare: când noi îl escortam în ţară, la Snagov, la Predeal … erau maşini civile germane.
Dar, de data aceasta, am plecat cu maşinile militare. Le avea în dotare Preşedinţia. Am ajuns la Palatul Regal. Mareşalul a intrat. Noi, ca de obicei, am intrat într-o cameră a gărzii, rezervată. Acolo am fost dezarmaţi după vreo cinci minute. Am fost invitaţi să depunem armamentul şi muniţia. Am depus pe o masă automatele Mauser. Erau nişte automate… era un toc de lemn la care se ataşa pistolul şi se transforma în pistol mitralieră. Aceste automate erau dotate cu 30 de cartuşe. Un încărcător de 20 şi unul de 10. Noi ne-am dat seama că e ceva în neregulă, pentru că altădată nu fusesem dezarmați. Apoi am primit ordinul: „Aşteptaţi aici!” Am rămas acolo vreo trei sferturi de oră, poate 50 de minute. Apoi am fost mutați într-o altă încăpere. Fără nici un fel de explicaţii. Am stat şi acolo circa jumătate de oră. Era mare forfotă, mişcare de personal. Care cum intra, se uita, dar nu spunea nimeni nimic! Ne gândeam că şi noi suntem arestaţi. După circa o oră şi ceva am fost invitaţi să mergem la maşini şi să ne retragem la unitatea de care aparţinem. Şoferii noştri erau la maşini. Şoferul mareşalului nu era. Era goală maşina lui. De obicei, lăsam mașinile în curtea Palatului Regal. Apoi, ele erau parcate undeva şi, la plecare, veneau la locul unde ne-a lăsat. Aşa au venit şi acum. Noi am plecat – cele două maşini de escortă – la unitate, la Președinție. Maşina mareşalului a rămas pe loc. Cu şoferii din maşinile de escortă nu am discutat. Ordinul era să nu discutăm cu şoferii care erau toţi militari. Am venit la unitate, aici am stat de vorbă cu locotenentul Popescu Nicolae, comandantul de pluton. Reţinut, ne-a dat să înţelegem situaţia. El ştia. N-aş putea afirma, dar cred că da! Cred că da! La Preşedinţie am ajuns pe la orele 18:00… 18 şi ceva. O oră şi jumătate am stat noi acolo [la Palatul Regal]. Am venit… în cinci-zece minute am fost la Preşedinţie. Certitudinea am avut-o de-abia seara, în jur de orele 22:00… când s-a dat comunicatul regal. L-am ascultat! Aveam aparate de radio la Corpul de Gardă. L-am ascultat. Unii au sărit în sus de bucurie, alţii au rămas trişti. Am stat în Capitală până la 1 septembrie, când unitatea noastră s-a desființat oficial”.
[Interviu realizat de Emilian Blînda şi Octavian Silivestru, 1995]
