După arestarea lui Ion Antonescu și a lui Mihai Antonescu (ministrul de externe), complotiștii au trecut la faza a doua: arestarea întregului guvern. Sub pretextul unei ședințe care se ține la Palatul Regal, principalii colaboratori ai lui Antonescu au fost convocați de generalul Constantin Sănătescu. Rând pe rând, fără să bănuiască ceva, demnitarii care au sosit la Palatul Regal au fost arestați. Au fost reținuți generalul Contantin „Picky” Vasiliu (Inspectorul General al Jandarmeriei și subsecretar de stat la Ministerul de Interne), generalul Constantin Pantazi (ministrul Apărării), colonelul Mircea Elefterecu (șeful Poliției București), generalul Dumitru Popescu (ministrul de Interne). În urmtoarele ore, imediat după difuzarea la radio a Proclamației regelui Mihai, la Palatul Regal au fost primiți rerezentanții Legaţiei germane la Bucureşti, care încercau să afle ce s-a întâmplat cu Ion Antonescu și cum va acționa România. Unul dintre martorii evenimentelor petrecute la Palatul Regal în ziua de 23 August 1944 a fost maiorul Anton Dumitrescu.
„În timp ce mareșalul Antonescu era arestat, generalul Sănătescu l-a chemat pe generalul „Picky” Vasiliu, Inspector General al Jandarmeriei. Cum a sosit, Sănătescu i-a spus: “Măi – erau prieteni! – n-am ce să-ţi fac, eşti arestat!” Eu am chemat pe căpitanul Teodorescu să-l însoţească la Cazinoul ofiţerilor, că acolo i-am dus [pe cei arestați]! Apoi l-am aşteptat pe generalul Pantazi. Când Pantazi a venit, n-a mai intrat la Sănătescu. Generalul Sănătescu mi-a ordonat: “Îl arestezi tu!” M-am dus la Pantazi şi i-am spus: “Domnule general, din Înalt Ordin sunteţi arestat!” S-a uitat lung la mine: “Da?” În timp ce îl conduceam către Cazinoul ofiţerilor, mi-a spus: “Dragă Anton, am actul de naştere al fiului meu Ionel! Te rog să-l trimiţi soţiei mele!” Actul de naştere al băiatului lui l-am luat și l-am dat căpitanului Teodorescu, ca să-l înmâneze doamnei Pantazi. A urmat Mircea Elefterescu, care a venit cu o întreagă hărmălaie de câini după el. Căpitanul Teodorescu i-a spus: “Domnule colonel, n-aveţi voie să intraţi cu câinii în Palat! Lăsaţi câinii aici şi veniţi dumneavoastră!” A venit şi, cum a ajuns în faţa casei, i-am spus: “Domnule colonel, din Înalt Ordin, sunteţi arestat!” A început să vocifereze…, dar după fiecare copac era câte un ostaş care l-a încadrat! N-a mai avut ce să facă, așa că l-am dus şi pe el la Cazinoul ofiţerilor. Între timp, au sosit Popescu Dumitru “Codiţă”, ministru de Interne, şi Constantinescu, ministrul Comunicaţiilor. La Cazino le-am servit apă minerală, că era foarte cald. Am întrebat: “Cine vrea să mănânce?” N-am fost brutali! Apoi am trimis la Radiodifuziune pe locotenentul Păpuşoi, cu o grupă de luptă. El a adus un specialist și aparatele cu care a fost imprimată Proclamaţia Regală. Locotenentul Păpuşoi a venit cu un tehnician de la Radiodifuziune şi a imprimat Proclamația. După terminarea imprimării, tot Păpuşoi a condus înapoi la Radiodifuziune pe tehnician cu Proclamaţia imprimată. Locotenentul Păpușoi a avut ordin să stea până când se difuzează. Dacă se opunea cineva, el trebuia să folosească arma. Ăsta a fost consemnul!
În timpul acesta, generalul Mihail urca pe strada Pictor Grigorescu, prin faţa Batalionului de Gardă. Locotenentul Stoenescu, care era în Batalion, îi spune generalului Mihail: “Domnule general, ştiţi ce s-a petrecut în Palat?” “Ce, domnule?” “Poftiţi cu mine la domnul general Sănătescu!” L-a dus la generalul Sănătescu. Sănătescu l-a dus la rege. Regele i-a dat pe comandorul de marină [Gherghel] Arpad, care era aghiotant regal, să-l conducă ca să ia conducerea Marelui Stat Major. Deşi era îmbrăcat civil şi era ofiţer de rezervă. Treaba era hotărâtă dinainte!
Grija mea toată era paza Palatului Regal. De ce? Că ne aşteptam, din moment în moment, să fim atacaţi de nemţi. Am luat măsuri de supraveghere în jurul Palatului, cu obiective birourile reprezentanţelor străine de lângă Creţulescu, Biserica şi Parc Hotel care era ocupat de nemţi. Focul se declanşa numai la ordinul meu. După ce s-a citit Proclamaţia, la un sfert de oră, apare o maşină de război însoţită de alte maşini de război. Căpitanul Teodorescu le observă și mă face atent că vin nişte maşini de război germane. Zic: “Nu-i nimic, urmăriţi–le!” Au oprit tocmai la intrarea în Palat, în aripa Creţulescu. Cine era? Manfred von Killinger! Îi spune lui Teodorescu că vrea să meargă la rege! Teodorescu mă anunţă pe mine, eu mă duc la Sănătescu, Sănătescu la rege, care zice: “Conduceţi-l la mine!” Eu l-am însoţit până la rege. Acolo era Sănătescu, erau Buzeşti şi Stârcea. Regele i-a spus foarte scurt: “Cred că aţi auzit cele ce am spus în Proclamaţie. Am luat această măsură în interesul Țării mele. Totuşi, înţeleg să fiu cavaler, și dau răgaz trupelor germane să se retragă în ordine. În caz contrar, vor suferi rigorile războiului”. Acum aud atâtea născociri că a bătut cu pumnul în masă… Eu nu cunosc, deşi eram acolo. Dacă ar fi făcut un gest ca ăsta, îl împuşcam pe loc! Însemna că era tupeu şi acest tupeu trebuia înăbuşit pe loc! După ce a plecat Killinger, la o jumătate de oră au sosit generalii Hansen şi Gerstenberg. Au dat de Teodorescu la poartă, Teodorescu mă cheamă pe mine, eu m-am dus la Sănătescu, Sănătescu a vorbit cu regele. Regele a spus: “Nu! Nu-i mai primesc eu! Dacă ştii ce i-am spus lui Killinger, îi primeşti dumneata!” Și am însoţit pe amândoi până la Sănătescu. Sănătescu le-a explicat cele ce i-a spus regele lui Killinger. Au plecat! După plecarea acestora, măsurile noastre de supraveghere s-au intensificat. Am verificat dispozitivul de la Ghencea, am dat dispoziţie la Sinaia, telefonic, să fie şi acolo gata de luptă. (…) La un moment dat, mă cheamă regele şi îmi spune: “Trebuie să plecăm la Dobriţa!” Am plecat din Bucureşti pe la miezul nopții”.
[Înregistrare realizată de Eleonora Cofas, Muzeul de Istorie București, 1974]
