Social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa guvernului

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa guvernului la începutul sesiunii parlamentare. El a menţionat la un post de televiziune că demersul ar urma să fie realizat după congresele PNL şi USR PLUS. Cu alte cuvinte, liderul social-democrat a explicat că moţiunea va fi depusă când va avea cele mai mari şanse să treacă. Ar fi a doua moţiune de cenzură depusă de opoziţie împotriva Guvernului Cîţu. Prima a fost respinsă de Parlament în luna iunie../rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 august)