Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand a anunţat că firma Romprest a acceptat să asigure la jumătate de preţ serviciile sale de salubrizare. Tariful va fi de 10-12 milioane de lei pe lună, faţă de 20 de milioane de lei, cât a cerut iniţial. Banii recuperaţi şi salvaţi vor fi investiţi masiv în infrastructură, şcoli şi spitale, a mai precizat Clotilde Armand pe Facebook. Reprezentanţii Primăriei şi ai Romprest au termen până astăzi să prezinte un plan care să asigure continuitatea serviciilor de salubrizare pe termen lung. Decizia s-a luat la şedinţa de luni cu prefectul Alin Stoica. El nu a mai aprobat prelungirea stării de alertă pe raza Sectorului 1, din cauza crizei gunoaielor./dpop/aionescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 august